astruca [At: DOSOFTEI, V. S. 2 / V: -unca, -upa, -turca, azdr- / Pzi: astruc / E: ml *astrucare] (Îrg) 1-2 vtr A (se) înveli. 3 vr (Pex) A se înveli spre a dormi. 4 vr (Pex) A se culca. 5 vt (Rar) A acoperi cu pământ pentru a ascunde. 6 vt (Pex) A înmormânta. 7 vr A se azvârli (pe cal).

†ASTRUCA (-uc) I. vb. tr. Olten. Tr.-Carp. 1 A înmormînta: i-au astrucat în ograda de dinaintea curții (SB.) ¶ 2 Olten. Băn. A acoperi, a înveli. II. vb. refl. Olten. Băn. A se acoperi, a se înveli [lat. *astruĭcare < astruĕre].

ASTRUCA, astruc, vb. I. Tranz. (învechit și regional) 1. A îngropa, a înmormînta. Dacă pier, să mă astrucați, uitînd locul unde am pierit și unde-oi fi îngropat. SADOVEANU, F. J. 549. Pe arcașii morți... într-o groapă-i astrucară. NEGRUZZI, S. II 88. 2. A acoperi, a înveli. (Refl. pas.) Vînturi mari au aburat, Florile s-au scuturat Și urme s-au astrucat. HODOȘ, P. P. 64. ◊ Refl. Mama-pădurii... pre o ureche se culcă și cu alta se astruc. La HEM. ◊ (Fig.) Pusei dorul căpătîi Și cu gîndul m-astrucai. HODOȘ, P. P. 66.

ASTRUCA, astruc, vb. I. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A îngropa, a înmormînta. Pe acești morți într-o groapă i-astrucară (NEGRUZZI). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) înveli. – Lat. *astruicare (= astruere).

ASTRUCA vb. (Ban.) A acoperi, a înveli cu ceva. Astruk. Tego. AC, 329. Etimologie: lat. *astruicare (= astruere). Vezi și astrucătoare. Cf. agărni.

astrucà v. 1. a îngropa (în Bucovina); 2. a acoperi (în Oltenia și în Tr.). [Vechiu-rom. astruca, a îngropa (Dosofteiu): cf. lat. ASTRUERE, a acoperi].

astrunca v vz astruca

astrupa v vz astruca

asturca vtr vz astruca

azdruca vtr vz astruca

†ASTRUCAT I. adj. p. ASTRUCA. II. 1 Faptul de a astruca, înmormîntare ¶ 2 Acoperire, învelire.

astrúc, a -á v. tr. (lat. astrúico, -cáre, din astrúere cu înț. luĭ obstrúere, a obstrua. V. destruc). Vechĭ. Îngrop; înmormîntez: l-aŭ astrucat în biserică (N. Cost. 2, 33). Ban. Olt. Serbia. Acoper, învălesc (corpu, casa). Gorj. Ascund, dosesc. Bz. Arunc într’un colț, într’un loc retras: aŭ astrucat-o (cînepa) pin casă pe lîngă vatră și pe după sobă ca să se zvînte (Neam. Rom. Pop. 3, 708). – În Suc. a se astruca și asturca și (aĭurea) astrunca și azdrunca, a se arunca, a se răpezi, a se avînta. În vechime și astroc (astroacă, să astroace), astruc și astrup.

astúrc, V. astruc.

astruca (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. astruc, 2 sg. astruci, 3 astrucă; conj. prez. 1 sg. să astruc, 3 să astruce

astruca (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 astrucă

astruca vb., ind. prez. 1 sg. astruc, 3 sg. și pl. astrucă

ASTRUCA vb. v. acoperi, înfășura, îngropa, înhuma, înmormânta, înveli.

astruca vb. v. ACOPERI. ÎNFĂȘURA. ÎNGROPA. ÎNHUMA. ÎNMORMÎNTA. ÎNVELI.

A astruca ≠ a exhuma, a dezgropa, a dezmormânta

astruca (-c-, -at), vb. – 1. A acoperi. – 2. A îngropa, a acoperi cu pămînt. Lat. *astru(i)cāre, de la astruĕre (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVII, 253; Candrea, Rom., XXXI, 302; Candrea, Éléments, 79; Pușcariu 153; Candrea-Dens., 106; REW 748; DAR; Rosetti, I, 163). Nu este probabilă der. propusă de Cihac, din sl. sŭkryti „a ascunde”. – Der. astrucămînt, s. n. (Banat, pătură).