ATAC, atacuri, s. n. 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, handbal etc. 4. Acțiune violentă și susținută (prin manifestații, prin scris etc.) împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ◊ Atac de panică = criză acută de angoasă. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mișcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunțării unei vocale. – Din fr. attaque.

atac² sn [At: CARAGIALE, T. II, 6 / Pl: ~uri / E: fr attaque] 1 (Mil) Mișcare ofensivă împotriva unui inamic, cu scopul de a-l face să se retragă și a-l distruge Si: ofensivă, asalt. 2 (Spc) Moment culminant al atacului (1). 3 (Spc) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (2). 4 Invazie împotriva unui stat. 5 Agresiune împotriva unei persoane. 6 (Spt) Mișcare de începere a unei partide sau reprize. 7 (Spt) Inițiativă în joc. 8 (Spt; spc) Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, de handbal etc. 9 (Fig) Atitudine hotărâtă, combativă față de cineva sau ceva. 10 (Jur; șîs) Cale de - Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 11 (Rar) Ofensă. 12 (Med; pop) Criză. 13 (Med; pop) Congestie cerebrală. 14 (Med; pop) Infarct. 15 (Med; pop) Hemoptizie. 16 (Teh) Gen de transmisie între mașina motoare și mașina de acționat sau între mașina generatoare și motorul acționat de ea Si: antrenare. 17 (Fon) Mișcare articulatorie a coardelor vocale care marchează începutul pronunțării unei vocale. 18 (Muz) Emisiune mai accentuată a unui sunet.

*ATAC (pl. -acuri) sn. 1 🎖️ Năvală, lovire (mai adesea neașteptată) a dușmanului prin care se începe o luptă: a începe ~ul; a respinge ~ul ¶ 2 🎖️ Lovituri îndreptate împotriva unei cetăți, unui loc fortificat, asalt: zidurile cetății au rezistat Ia cele trei ~uri ale dușmanului ¶ 3 fig. Lovitură dată cinstei, renumelui cuiva, insultă, ocară: ~urile unor critici invidioși ¶ 4 🩺 Izbucnirea fără veste a unei boale: a avut un ~ de apoplexie ¶ 5 🩺 pop. Oftică: a dat în ~ [fr. attaque].

ATAC, atacuri, s. n. 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, handbal etc. 4. Acțiune violentă și susținută (prin manifestații, prin scris etc.) împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mișcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunțării unei vocale. – Din fr. attaque.

ATAC, atacuri, s. n. 1. Mișcare ofensivă a unor forțe armate, îndreptată împotriva unui obiectiv inamic. V. ofensivă, asalt, șarjă. A porni la atac. A da un atac. Atac la baionetă. Atac_aerian. Atac cu gaze. ▭ Locotenent-colonel Sergiu Voinescu, în fruntea dorobanților de Iași și Vaslui, dusese trupele de atac cu un avînt eroic. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ◊ (La sg. art.) Semnal de trompetă, de corn etc. care cheamă soldații la luptă. Deodată izbucni strigarea vijelioasă a cornurilor: atacul! Și, ca izbite de suflarea unui orcan, tresăriră companiile, se plecară și porniră într-o rostogolire uriașă. SADOVEANU, O. VI 34. ♦ Agresiune împotriva cuiva (cu ajutorul unei arme sau al unui instrument). Puterea și mai ales iuțeala atacului neașteptat îi oprește în loc; loviturile, care curg ca grindina, le iau văzul. VLAHUȚĂ, O. A. II 119. 2. Acțiune violentă și susținută (folosind diverse mijloace combative) Împotriva unor teorii, unor concepții, unor drepturi cîștigate sau împotriva apărătorilor acestora. În 1924 Partidul comunist este scos în afara legilor țării de către guvernul liberal, care dezlănțuie în același timp un atac direct împotriva libertăților cetățenești și mai cu seamă împotriva cuceririlor clasei muncitoare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 11. ◊ Cale de atac v. cale. 3. Apariție bruscă și puternică a unei boli. V. criză, șoc, acces. Atac de cord. ♦ Congestie cerebrală, apoplexie. Fugi să nu te mai vadă Eftimița, că o dai în atac. GALACTION, O. I 77. ♦ (învechit și popular) Ftizie.

ATAC, atacuri, s. n. 1. Mișcare ofensivă a unor forțe armate, îndreptată împotriva unui obiectiv inamic. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă etc. care cheamă ostașii la luptă. ♦ Agresiune împotriva cuiva. ♦ Inițiativă într-un joc sportiv. 2. Fig. Acțiune violentă și susținută împotriva unei situații, unei teorii, unor drepturi etc. sau împotriva celor care le susțin. 3. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ♦ Congestie cerebrală, apoplexie. 4. Tratarea cu un reactiv a suprafeței de examinat a unui metal, pentru a-i pune în evidență structura. 5. Mod de legare, prin acuplaje, angrenaje etc., între o mașină și o altă mașină sau un mecanism. – Fr. attaque.

ATAC s.n. 1. Faptul de a ataca; asalt, ofensivă, năvală, iureș. ♦ Agresiune împotriva cuiva. ♦ Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Formație a unei echipe sportive; (p. ext.) jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe. 2. Acțiune violentă și susținută împotriva unor teorii, unor concepții etc. 3. (Med.) Apariție bruscă și violentă a unei boli. V. acces, criză, șoc. 4. (Muz.) Moment în care o voce sau un instrument începe să cînte; emisiune mai accentuată a unui sunet. [Pl. -curi. / < fr. attaque, it. attaco].

ATAC s. n. 1. faptul de a ataca; acțiune de luptă ofensivă. ◊ agresiune împotriva cuiva. 2. inițiativă într-un joc sportiv. ◊ jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe. 3. acțiune violentă și susținută împotriva unor teorii, concepții etc. 4. (med.) acces (2), criză, șoc. 5. (muz.) moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet. (< fr. attaque)

ATAC ~uri n. 1) Acțiune de luptă ofensivă. ~ aerian. ~ chimic. 2) Agresiune împotriva cuiva. 3) art. Semnal de trompetă, care se dă la începutul luptei. 4) fig. Acțiune hotărâtă împotriva unei păreri, teorii, concepții. ~ vehement. 5) Inițiativă într-un joc sportiv. 6) Jucătorii care formează linia ofensivă a unei echipe. 7) Apariție bruscă și puternică a unei boli. ~ de cord. 8): Cale de ~ mijloc prin care o hotărâre judecătorească este revizuită de o instanță superioară sau de instanța care a pronunțat-o. /<fr. attaque

atac n. 1. năvală (prin surprindere); 2. izbucnire neașteptată a unei boale: atac de nervi; 3. pop. oftică: a murit de atac; 4. fam. insultă, afront: n’am vrut să-ți fac un atac.

*1) atac n., pl. urĭ (fr. attaque). Acțiunea de a ataca cu arma: un atac de front. Fig. Izbucnire a boaleĭ, acces: atac de nervĭ. Lovire, calomnie, insultă: atacurile ziarelor. Fam. Oftică: a murit de atac.

OȘTOROM s.n. (Criș.) Atac, asediu. Să împace pînă nu vine alenșigul și nu să pune cu oștorom supt cetate. MOL. 1695,52^v. ♦ Fig. Îngrămădeală, mulțime. Îngerii iau acea milostenie ... și tot să rad păcatele acelui suflet din hoștoromul păcatelor. MOL. 1695, 81^r. Duc hoștoromul păcatelor înaintea lui Dumnăzău. MOL. 1695, 81^r. Variante: hoștorom (MOL. 1695, 81^r). Etimologie: magh. ost(o)rom. Cf. n ă v r ă p i t u r ă; h o l o t ă, ș i r a g (1).

atac s. n., pl. atacuri

atac s. n., pl. atacuri

atac s. n., pl. atacuri

ATAC s. v. apoplexie, ftizie, ictus apoplectic, tebece, tuberculoză.

ATAC s. 1. v. asalt. 2. (SPORT) înaintare. (~ul a fost la înălțime.) 3. v. agresiune. 4. v. criză.

ATAC s. 1. (MIL.) asalt, iureș, năvală, năvălire, (înv. și reg.) șturm. (~ dezlănțuit împotriva cetății.) 2. agresiune. (~ împotriva unui stat străin.) 3. (MED.) acces, criză, puseu, (astăzi rar) paroxism, (pop.) toană. (~ de hipertensiune.)

atac s. v. APOPLEXIE. FTIZIE. ICTUS APOPLECTIC. TEBECE. TUBERCULOZĂ.

Atac ≠ apărare, ripostă

atac (atacuri), s. n. – Ofensivă, asalt. Fr. attaque. – Der. (din fr.) ataca, vb.; atacabil, adj.; atacabilitate, s. f. (vulnerabilitate la asalt); inatacabil, adj.; inatacabilitate (var. neatacabilitate), s. f. (vulnerabilitate); contraatac, s. n.

ATAC. Subst. Atac, atacare, ofensivă; asalt, șarjă, șarjare, iureș; contraatac, contraofensivă; năvală, năvălire, năpadă (înv.), călcare; agresiune, invazie, invadare; tăbărîre, năpustire, năpădire; cotropire, cucerire; asediere, asediu, împresurare, încercuire, blocare, blocadă, blocaj (rar), bloc; asaltare; ambuscadă; incursiune, raid, expediție; raid aerian, atac aerian, bombardament, bombardare; atac de artilerie, canonadă. Atacant, atacator (rar), inamic; agresor; asediator; năvălitor, invadator, cotropitor, ocupant. Gherilă, comando, trupe de asalt. Adj. Asediator; invadator, năvălitor, cotropitor; agresiv, ofensiv, războinic, bătăios, belicist (rar), belicos (livr.), războitor (înv.), beligerant. Vb. A ataca, a porni la atac, a se năpusti, a se repezi, a năvăli, a da năvală, a călca (fig.), a iureși (pop.), a șarja, a năpădi, a tăbărî, a hărțui; a invada, a cotropi. A asalta, a da asalt, a asedia, a împresura, a încercui, a bloca; a lua cu asalt. A bombarda; a deschide focul; a torpila; a arunca în aer, a dinamita. A trece la ofensivă; a contraataca. V. armată, armă, război.

ATAC (AERIAN), acțiune de luptă urmărind lovirea din aer a obiectivelor inamice de pe sol, a grupărilor de forțe, a armamentului nuclear inamic, a obiectivelor teritoriale. Se utilizează în A.A.: aviația de luptă, mijloacele de atac aerian fără pilot, rachetele etc. Aviația poate utiliza pentru atacul obiectivelor terestre: bombe, rachete dirijabile și nedirijabile, mitralierele și tunurile de bord, substanțe incendiare. A. la catarg, bombardament la catarg (v.)

atac (< fr. attaque) 1. (acustică muzicală) Perioada de trecere de la starea de repaus la cea de vibrație* stabilă a unei surse sonore (voce, instr. muzical etc.). În evoluția temporală a sunetului* îi urmează așa-numitul regim permanent (staționar, de stabilitate a sunetului), după care are loc trecerea inversă, de la vibrație la repaus, numită perioada de extincție a sunetului. Ambele perioade formează conținutul noțiunii de proces tranzitoriu al sunetului. ♦ Microanaliza sunetului muzical (efectuată cu aparatura electroacustică modernă) a condus la depășirea concepției clasice după care sunetul ar fi un fenomen uniform în timp, stabil în frecvență*, intensitate (1-2) și timbru*, conform schemelor din acustica fizică. După noile concepții, bazate pe cercetări fine efectuate asupra înregistrărilor* de mare fidelitate, s-a ajuns la concluzia că sunetul muzical este în realitate un fenomen complex, lipsit de orice uniformitate în timp, chiar dacă s-ar urmări acest lucru. A. și extincția sunetului nu sunt instantanee, din cauza întârzierilor inevitabile provocate de inerția fizică a maselor care participă la vibrație. Cu cât a. sunetului este mai brusc și mai puternic, cu atât spectrul sonor este mai bogat, conținând frecvențe continue, ceea ce îi conferă caracterul de zgomot*; acesta se suprapune peste zgomotul specific al emisiei sonore a instr. muzicale respective (frecarea arcușului, suflul executantului etc.). Același efect are loc, cu o amploare mai mică, la trecerea rapidă de la piano* la forte*. În timpul a., intensitatea crește treptat de la zero la valoarea finală (dorită), în timp ce la extincție ea scade, tot treptat, la zero. Durata a. variază după natura instr. considerat: trp. 20 milisecunde (0,02 s), clar. 40 ms, vl. 50 ms, sax. 60 ms, fl. 200 ms etc. La pian, intensitatea maximă a sunetului este atinsă foarte repede, spre deosebire de orgă. Sunetul pianului nu are regim permanent propriu-zis, nefiind întreținut, astfel că intensitatea lui scade încet, începând chiar de la maximul atins, până la extincție, și oscilând ușor. La orgă, a. durează 0,02-0,04 s (tuburi cu ancie – tuburi cu gură de fluier), iar intensitatea se menține aceeași până în momentul ridicării degetului de pe tastă*, după care urmează perioada de extincție. S-a constatat că, chiar în cazul sunetelor întreținute (instr. de suflat, cu arcuș, orgă etc.), frecvența, intensitatea și timbrul nu sunt absolut uniforme (constante) decât pe o durată de cel mult 100 ms. Sunetul muzical este așadar un fenomen continuu variabil în timp, oricât ar vrea să se realizeze constanța caracteristicilor lui. ♦ Importanța perioadelor tranzitorii de a. și extincție a sunetului este mai mare decât aceea a regimului staționar. Modul în care se desfășoară a. și extincția, iar nu regimul stabil, creează adevărata personalitate a sunetului, diferită de altele. Eliminând de pe o înregistrare pe bandă „capul” și „coada” sunetului, audiția „corpului” său (a regimului permanent) nu mai este suficientă pentru individualizarea sigură a instr. emițător. 2. Moment care marchează emisia sonoră vocală sau instr. Potrivit tehnicii vocale sau instr. (instr. cu coarde, de suflat, de percuție*, cu claviatură*), a. va avea caracteristici diferite. 3. În orch. noțiunea de a. semnifică, pe lângă accentul (1) inițial, și intrarea unui grup de instr. 4. Element tehnic al muzicii contemporane, în special al celei post-seriale*, care, din atribut subsidiar al calității sunetului (în special al timbrului), tinde să devină un parametru* de sine stătător. În practica de creație, a. intră însă mai curând în sfera articulației*, a cărei extindere (începând cu muzica lui Bartok, în care s-au remarcat deja sunetele non vibrato*, pizzicati* speciali, arpegierile* ascendente și descendente, diversele „colorări” ale sunetului prin plasarea arcușului în diferite porțiuni de coardă etc.) contribuie nu mai puțin la îmbogățirea ei, în orice caz, la modificarea timbrurilor. De o utilizare a proprietățile a. (1) se poate vorbi în cadrul muzicii electronice* și în general al celei înregistrate*, unde tăierea a. sau recurența* sunetului (deci plasarea a. la sfârșitul acestuia) pot depersonaliza sunetul, îi pot modifica natura. Cazul limită al a., transformarea sa în propriul său negativ, îl constituie utilizarea (cu deosebire de la Xenakis încoace) a glissando-urilor continue, în care practic a. dispare din memoria auditivă. Autonomia a. (desigur subiectiv alese de către compozitor) în cadrul unei ordini prestabilite, ca o consecință ultimă a serializării (după ce înălțimile (2), ritmul – la serialiști – și intensitățile (2) – la Messiaen – fuseseră supuse aceluiași proces).

MIJLOC / DE LUPTĂ / DE ACȚIUNE / DE ATAC / AERIAN, denumire generală dată tehnicii de luptă deservind acțiunile militare (aici sunt incluse avioanele și aparatele de zbor fără pilot).

PLANUL PREGĂTIRII DE FOC A OFENSIVEI AERIENE / A ATACULUI, document care cuprinde misiunile de foc pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului în această fază a luptei, durata și structura pregătirii, repartiția pe mijloace de foc de aviație a obiectivelor, consumul de muniție, organizarea conducerii etc.