atent, ~ă [At: BACOVIA, O. 73 / Pl: ~nți, ~e / E: lat attentus] 1 a Cu mintea concentrată asupra unui singur lucru. 2-3 a, av (Care este făcut) cu atenție (2). 4-5 av, a (În mod) interesat. 6-7 av, a (În mod) binevoitor. 8-9 av, a (În mod) politicos.

*ATENT I. adj. Băgător de seamă, luător aminte: să fii ~ la cele ce vei auzi și vei vedea. II. adv. Cu băgare de seamă, cu luare aminte: scoase petecul de hîrtie și-l privi ~ (VLAH.) ¶¶ contr. NEATENT [lat.].

ATENT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva, care urmărește un lucru cu luare-aminte, cu băgare de seamă. Șezu cîteva clipe uitîndu-se foarte atentă la soba înaltă de teracotă. DUMITRIU, B. F. 92. Eram atent, ca să văd tresărirea scînteilor electrice. SADOVEANU, N. F. 34. ♦ Care este făcut cu atenție. O analiză atentă a situației. ◊ (Adverbial) Medicul examinează atent pe bolnav. 2. Care e plin de solicitudine față de cineva; amabil, prevenitor, binevoitor, politicos, Jean era... întotdeauna atent cu doamnele. DAVIDOGLU, M. 81.

ATENT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva, care urmărește un lucru cu luare-aminte. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu atenție. 2. Amabil, binevoitor; politicos. – Lat. lit. attentus.

ATENT, -Ă adj. 1. Cu atenția îndreptată către ceea ce se petrece (în fața lui), cu luare-aminte, cu băgare de seamă. ♦ Făcut cu atenție. 2. Amabil, politicos, prevenitor față de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se întinde spre, a fi cu luare-aminte].

ATENT, -Ă adj. 1. cu atenția îndreptată spre cineva sau ceva. ◊ (și adv.) cu atenție. 2. amabil, politicos, prevenitor. (< lat. attentus)

ATENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care urmărește un lucru cu atenție. 2) și adverbial Care este făcut cu atenție. 3) Care manifestă voință și amabilitate. /<lat. attentus

atent a. cu mintea ațintită spre ceva.

*atént, -ă adj. (lat. attentus). Cu mintea ațintită: ureche atentă, elev atent. Adv. Cu atențiune.

atent adj. m., pl. atenți; f. atentă, pl. atente (atent la/cu)

atent adj. m., pl. atenți; f. atentă, pl. atente

atent adj. m., pl. atenți; f. sg. atentă, pl. atente

ATENT adj., adv. 1. adj. v. curtenitor. 2. adj. v. amănunțit. 3. adv. v. amănunțit. 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. v. prudent.

ATENT adj., adv. 1. adj. amabil, curtenitor, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.) 2. adj. amănunțit, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. amănunțit, îndeaproape. (Cercetează ~ faptele.) 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, (reg.) grijitor, (înv.) grijnic, priveghetor, vegheat, (fig.) neadormit, treaz. (Om ~.)

Atent ≠ absent, distrat, neatent

atent (atentă), adj. – Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva. Lat. attentus (sec. XIX). – Der. atenți(un)e, s. f., din fr.; neatent, adj.; neatenți(un)e, s. f.