AURIRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

aurire sf [At: LB / V: d~ / P: a-u~ / Pl: ~iri / E: auri] 1 Acoperire a unui obiect cu un strat subțire de aur (1) Si: aurare (1), aurat¹ (1), aureală (1), aurit¹ (1), auritură (1). 2 Dare a unei străluciri ca de aur (1) Si: aurare (2), aurat¹ (2), aureală, aurit¹ (2), auritură (2). 3 Dare a unui aspect asemănător aurului (1) Si: aurare, aurat¹ (3), aureală (3), aurit¹ (3), auritură (3). 4 (Înv) Alegere a aurului de nisip prin spălare Si: (rar) aureală (4), aurit¹ (4), auritură (4). 5 Îmbrăcare a unui dinte în aur (1) Si: (rar) aureală (5), aurit¹ (5), auritură (5). 6 (Pop) Transformare în aur (1) Si: (rar) aureală (6), aurit¹ (6), auritură (6).

AURIRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1). [Pr.: a-u-] – V. auri.

AURIRE s. f. Acțiunea de a auri; poleire. Aurirea unui obiect. - Pronunțat: a-u-.

AURIRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1); poleire cu aur. [Pr.: a-u-]

aurire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auririi; pl. auriri

aurire (a-u-) s. f., g.-d. art. auririi; pl. auriri

aurire s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. auririi; pl. auriri

AURIRE s. aurit, (pop.) aureală, spoire, spoit. (~ unui obiect metalic.)

AURIRE s. aurit, (pop.) aureală, spoire, spoit. (~ unui obiect metalic.)