AUROLAC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

AUROLAC I. s. n. lac pentru vopsit elemente metalice conținând solvenți cu efecte halucinogene. II. s. m. (fig.) copil fără cămin, al străzii, care se droghează cu aurolac (I). 3. (p. ext.) redus mintal. (n. com.)

aurolac ♦ 1. s. n. (chim.) Marcă de lac pentru vopsit elemente metalice conținând solvenți cu efecte halucinogene ◊ „[Copiii străzii sunt] pe jumătate dezbrăcați, murdari, cu punga de aurolac într-o mână.” R.l. 20 IX 93 p. 16. ◊ „[Copiii] nu au fost văzuți să se drogheze cu aurolac.” R.l. 24 IX 93 p. 9. ♦ 2. s. m. (fig.) Copii fără cămin, ai străzii, care se droghează cu aurolac ◊ „Un grup de aurolaci făceau planul de bătaie pentru a doua zi.” R.l. 893/93 p. 5. ◊ „Cerșetorii și aurolacii își lipesc curioși nasurile de geamuri și văd pui la rotisor, șnițele.” D. 106/95 p. 7; v. și Ev.z. 12 I 95 p. 4, 13 III 97 p. 3. ♦ 3. (prin extensie de sens) Prost, redus mintal ◊ „Degeaba îți bați gura cu el, nu pricepe, e un aurolac.” (din numele produsului chimic aurolac; R. Zafiu în R.lit. 27/1994 p. 9)

aurolac¹ (persoană) (fam.) (desp. a-u-) s. m., pl. aurolaci

*aurolac² (persoană) (a-u-) s. m., pl. aurolaci

aurolac, aurolaci s. m. 1. copil vagabond 2. (tox.) consumator de substanțe chimice volatile