23 de definiții pentru autohton (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTOHTON, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

autohton, ~ă [At: MEHEDINȚI, P. 18 / P: a-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr autochtone] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține primei populații care a locuit un ținut. 3-4 smf, a (Persoană) care se află din moși-strămoși pe pământul pe care locuiește Si: indigen, (înv) get-beget. 5 a (D. animale sau plante) Care a luat naștere într-un anumit ținut. 6 a (D. limbă) Care este socotit cel mai vechi dintre toate graiurile sau limbile vorbite într-un ținut. 7 sn (Glg) Regiune care nu a suferit deplasări orizontale și suportă o pânză de șariaj. 8 a (D. zăcăminte de cărbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine.

*AUTOHTON I. adj. 🌍 Care locuește din timpuri străvechi într’o țară, băștinaș. II. sm. Locuitor din timpuri străvechi al unei țări, băștinaș, spre deosebire de alții așezați mai tîrziu [fr.].

AUTOHTON, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește (și în prezent), care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochtone.

AUTOHTON, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Despre populații sau indivizi) Care aparține unei regiuni (unei țări etc.) unde strămoșii săi s-au stabilit din vechime, înaintea altora; băștinaș. Popoarele autohtone din Peninsula Balcanică. ◊ (Substantivat) Domnii regulamentari încurajează nu numai pe meseriași, îndeosebi pe autohtoni, dar caută să atragă și meseriași străini, dintre cei specializați. IST. R.P.R. 299.

AUTOHTON, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Despre populații sau indivizi; adesea substantivat) Care aparține unei regiuni unde strămoșii săi s-au stabilit din vechime, înaintea altora; băștinaș. ♦ (Despre animale și plante) Originar dintr-o anumită regiune, specific unei anumite regiuni. [Pr.: a-u-] – După fr. autochtone (< gr.).

AUTOHTON, -Ă adj. Băștinaș, de loc dintr-o anumită țară. ♦ (Despre animale și plante) Originar dintr-o anumită regiune. ♦ (Despre zăcăminte de cărbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine. [Cf. fr. autochtone, it. autoctono < gr. autos – însuși, chton – pămînt, țară].

AUTOHTON, -Ă I. adj. 1. (despre specii, populații) care s-a format și dezvoltat pe teritoriul unde trăiește în prezent: băștinaș, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare în conștiință ca o gândire generată spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, rămase pe locul lor, peste care au fost împinse din regiunile învecinate roci mai vechi. 2. zăcământ de cărbuni, format în locul de origine al plantelor din care provine. 3. râu având izvoarele în aceeași unitate morfologică, regiune climatică cu gura de vărsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

AUTOHTON ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane, popoare etc.) Care face parte din populația originară a unei țări sau a unei regiuni; aborigen; indigen; băștinaș. /<fr. autochtone

autohton a. și m. se zice de cei dintâi locuitori ai unei țări: Tracii fură autohtoni în peninsula balcanică.

*autohtón, -ă s. (vgr. autóhthon, d. autós, însușĭ, și hthon, pămînt). Pămîntean, indigen, băștinaș, originar din mare vechime pe acelașĭ pămînt. Adj. Pămîntenesc: populațiunĭ autohtone. V. aborigen și venetic.

autocton, ~ă smf, a vz autohton

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!autohton (desp. a-u-) adj. m., pl. autohtoni; f. autohto, pl. autohtone

!autohton (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtoni; f. autohtonă, pl. autohtone

autohton adj. m. (sil. a-u-; mf. -hton), pl. autohtoni; f. sg. autohtonă, pl. autohtone

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AUTOHTON adj., s. v. băștinaș.

AUTOHTON adj., s. aborigen, băștinaș, indigen, neaoș, pămîntean, (pop.) pămîntesc, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) pămîntenesc. (Populația ~ a unui teritoriu.)

Autohton ≠ străin, neautohton, venetic

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AUTOHTON, -Ă adj. (cf. fr. autochtone, it. autoctono < gr. autos – însuși, chton – pământ, țară): în sintagma element autohton (v.).

AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-.~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie2), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-1, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil1), adj., autogam*; ~filie (v. -filie1), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-1, v. -geme1), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie1), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-2, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie1), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-1, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohemato- terapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit(v. -lit1), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie1), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom1), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofiei*; ~uroterapie (v. uro-1, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.

Intrare: autohton (adj.)
autohton1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-u-toh-ton, a-u-to-hton info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autohton
  • autohtonul
  • autohtonu‑
  • autohto
  • autohtona
plural
  • autohtoni
  • autohtonii
  • autohtone
  • autohtonele
genitiv-dativ singular
  • autohton
  • autohtonului
  • autohtone
  • autohtonei
plural
  • autohtoni
  • autohtonilor
  • autohtone
  • autohtonelor
vocativ singular
plural
autocton
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

autohton, autohtoadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Popoarele autohtone din Peninsula Balcanică. DLRLC
    • format_quote Domnii regulamentari încurajează nu numai pe meseriași, îndeosebi pe autohtoni, dar caută să atragă și meseriași străini, dintre cei specializați. IST. R.P.R. 299. DLRLC
    • 1.1. (Despre zăcăminte de cărbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine. DN
    • 1.2. psihiatrie (Despre idei obsedante) Care apare în conștiință ca o gândire generată spontan. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.