AVÚT, -Ă, (1) avuți, -te, adj., (2) avuturi, s. n. 1. Adj. Care are o stare materială foarte bună; bogat. 2. S. n. Avere. – V. avea.

avut², ~ă a [At: PANN, E. I, 49 / Pl: ~uți, ~e / E: avea] (Îvr) 1 Posedat². 2 Deținut². 3 Stăpânit². 4 Care are avere (4). 5 Care a agonisit multe bunuri. 6 Parvenit². 7 (D. obiecte; pex) Care are un conținut bogat. 8 (Fig) Care are multă învățătură. 9 (Fig) Care are numeroase calități. 10 (Fig) Care are multe rude. 11 (Fig) Care are mulți prieteni. 12 (Fig) Care are mulți protectori.

AVÚT, -Ă, (1) avuți, -te, adj. (2) avuturi s. n. 1. Adj. Care are o stare materială foarte bună; bogat. 2. S. n. Avere. – V. avea.

AVÚT², -Ă, avuți, -te, adj. (Despre oameni sau grupări sociale) Care dispune de o stare materială bună, care trăiește larg; bogat. Erau beți, dar socotelile nu și le uitaseră. Erau oameni avuți cu toții, iar doi dintre ei, negustori. DUMITRIU, N. 184. ◊ (Substantivat) Feciorii avuților din sat... dorm în culcuș cald de fîn. CAMILAR, N. I 25. Avutul zîmbi... rosti rar și disprețuitor: Biblioteca?... nu știu, zău, pe unde o mai fi! DEMETRESCU, O. 99. Rău la nime n-am vrut, Ci mai mult bine-am făcut. Tot într-una m-am bătut Să fac din sărac avut. ANT. LIT. POP. I 84. ◊ (Rar) îmbelșugat. Mai avută va fi prada decît singur te gîndești. MACEDONSKI, O. I 30.

AVÚT², -Ă, avuți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care dispune de o stare materială bună; bogat. – V. avea.

AVÚT¹ ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care are avere; care este bogat. /v. a avea

avut a. care are mult, bogat. ║ n. avere: arunc pe a ta carte întregul meu avut AL. [V. avere].

avút, -ă adj. (d. am, a avea). Bogat (Rar). S. n., pl. urĭ. Avere, bogăție: ce maĭ de avut!

AVÚT adj. v. bogat.

AVUT adj. bogat, înstărit, situat, (pop.) chiabur, cuprins, (reg.) bănos, (Transilv.) găzdac, (prin Munt.) taxidit. (Țăran ~.)

Avut ≠ nevoiaș, sărac, sărman