azil sn [At: BĂLCESCU, M. V. 7/24 / S: asil / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr asile] 1 (Ant) Loc inviolabil, în care găseau scăpare cei condamnați. 2 (Pex) Loc de scăpare. 3 (Pex) Loc de siguranță. 4 (Pex) Refugiu. 5 Instituție caritabilă care adăpostește și întreține copii, bătrâni, infirmi, săraci. 6 Local în care funcționează un azil (5). 7 (Înv) Persoană care ocrotește. 8 (Îs) Drept de ~ Drept al cuiva de a se stabili pe teritoriul unei țări al cărei cetățean nu este. 9 (Îs) ~ politic Acordare de către un stat a dreptului de intrare și stabilire pe teritoriul său unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice.

*AZIL (pl. -iluri) sn. 1 Loc de adăpost ¶ 2 Loc unde cineva se retrage ca să trăească singur ¶ 3 Institut de binefacere în care sînt adăpostiți bătrînii, săracii, etc.: ~ de bătrîni; ~ de noapte ¶ 4 fig. Persoană care ocrotește pe cineva: el a fost ~ul meu în timpul atîtor nenorociri ¶ 5 Școală pentru copii fără mijloace, pentru orfani: ~ul Elena-Doamna [fr.].

AZIL, aziluri, s. n. 1. (Adesea în legătură cu verbele «a cere», «a găsi», «a da», «a oferi») Loc unde cineva se simte în siguranță, unde capătă ocrotire sau adăpost... unde găsește repaus sau odihnă; refugiu. Vîlcea dragă și iubită, Un azil, și cel din urmă, de la tine viu să cer! MACEDONSKI, O. I 237. Orășeanii bejănăriră în Bucovina... unde găsiră azil. NEGRUZZI, S. I 217. ◊ Drept de azil = ocrotire, protecție de care se bucură cineva în virtutea unei legi. Republica Populară Romînă acordă drept de azil cetățenilor străini urmăriți pentru apărarea intereselor celor ce muncesc, pentru activitate științifică, pentru participare la lupta de eliberare națională sau de apărare a păcii. CONST. R.P.R. 41. 2. (În trecut) Instituție (de stat sau filantropică) în care erau internați bătrînii, infirmii, copiii orfani etc. de care nu voiau să se îngrijească familiile respective. Vizitează azilul de bătrîni și celelalte instituții ale orașului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 4/3.

AZIL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire sau adăpost; refugiu. ◊ Drept de azil = protecție de care se bucură cineva în virtutea unei legi. 2. (În trecut) Instituție în care erau internați bătrînii, infirmii etc. fără familie sau de care nu puteau sau nu voiau să se îngrijească familiile respective. – Fr. asile (lat. lit. asylum).

AZIL s.n. 1. (În trecut) Instituție cu caracter filantropic în care erau ținuți copii, bătrîni, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) Loc de refugiu inviolabil; adăpost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de către un stat a dreptului de intrare și de stabilire pe teritoriul său unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fără, syle – jefuire].

AZIL s. n. 1. instituție cu caracter filantropic pentru copii, bătrâni, invalizi. 2. loc de refugiu inviolabil; adăpost. ♦ drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de către un stat unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice. (< fr. asila, lat. asylum)

AZIL ~uri n. 1) Așezământ filantropic în care sunt ținuți copiii (orfani), bătrânii, invalizii. 2) fig. Loc de refugiu. ~ politic.Drept de ~ acordare de către un stat a dreptului de stabilire pe teritoriul altei țări a unor persoane urmărite în țara lor din motive politice. /<fr. asile, lat. asylum

azil n. 1. loc de scăpare și de siguranță; 2. fig. refugiu: munții noștri au fost adesea scump azil de libertate GR. AL.; 3. așezământ de binefacere pentru creșterea copiilor orfani: Azilul Elena Doamnă.

*azíl n., pl. e și urĭ (vgr. ásylon, lat. asýlum). Loc de refugiŭ. Fig. Protecțiune, adăpost: azilu păciĭ. Așezămînt de binefacere p. adăpostirea bătrînilor, infirmilor și copiilor: Azilu Elena Doamna.

!azil s. n., pl. azile

azil s. n., pl. aziluri

azil s. n., pl. aziluri

AZIL s. 1. (ieșit din uz) ospiciu. (~ de bătrâni.) 2. v. adăpost.

AZIL s. 1. (ieșit din uz) ospiciu. (~ de bătrîni.) 2. adăpost, refugiu, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (A fugit și și-a căutat un ~.)

azil (aziluri), s. n. – Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. Fr. asile.