BÂZ interj. (Cu „z” prelungit) Cuvânt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

bâz² i [At: PAMFILE, J. II / P: bzz / E: fo] Cuvânt care imită sunetul produs de muște și albine când zboară.

bâz³ i [At: ISPIRESCU, L. 164 / E: nct] (Îe) A face cuiva cu ~ A face în ciudă.

BÂZ interj. Cuvânt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

BÎZ interj. Cuvînt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

BÂZ interj. (se folosește pentru a exprima zgomotul produs de unele insecte în zbor). /Onomat.

bâz! int. exprimă: 1. strigătul surd al unor insecte (albine, muște, țânțari, etc.); 2. o bătaie de joc la copii: băiatul le făcea cu bâz! ISP.

bîz interj. 1 Cuvînt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. 2 expr. (subst.) A face cuiva cu bîz = a face cuiva în ciudă. Băiatul le făcea cu bîz! (ISP.). A-i ține cuiva bîzul = a-i face cuiva pe plac.^[1] • /onomat.

BÎZ! interj. 1 Imită sbîrnăitul muștei sau al albinei: Bîz! în sus, Bîz! în jos, Roade din rogoz (ghicitoare despre „albină”) (PAMF.) ¶ 2 Sunet produs prin vibrarea buzelor, înțelegîndu-se prin aceea refuzarea sau lipsa unui lucru (– de loc, nici de cum): începură cu binele a se ruga de el să-și taie părul, dar băiatul le făcea cu bîz! (ISP.); iute, că dau musafirii peste noi, și mîncare bîz! (TKT.).

BÎZ interj. Onomatopee care imită zgomotul produs în zbor de unele insecte (albine, muște etc.). ◊ Expr. A face (cuiva) cu bîz = a-i face (cuiva) în necaz, în ciudă. [Zînele] începură cu binele a se ruga de el ca să-și taie părul, să li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bîz! ISPIRESCU, L. 164.

bîz, interj. interj. care redă zgomotu aripilor saŭ altor lucrurĭ asemenea. V. bîzîĭ și zumba.

bâz/bâzzz interj.

bâz / bâzzz interj.

bâz/bâzzz interj.

bîz interj. – 1. Imită bîzîitul insectelor care zboară. – 2. Exprimă zeflemisirea cuiva, și mai ales a copiilor plîngăcioși. Creație expresivă, comună mai multor limbi (REW 1057; Pușcariu, RF, I, 269 și Dacor., I, 103; Șuțu, Dacor., II, 149), cf. sl. bŭzĕti (Berneker 111), germ. biesen. Der. bîză, s. f. (insectă, muscă; albină; în arg., ziar); bîzălău, s. m. (bondar, bărzăun); bîzîit, s. n. (zumzet); bîzîitor, adj. (care bîzîie); bîzoi, s. m. (viespe); bînzar, s. m. (bondar; tăun); bînzoi, s. m. (bondar); bijoi, s. n. (în Trans., izvor, fîntînă).