BALAMUC, balamucuri, s. n. Ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

balamuc sn [At: CONV. LIT. XVI, 118/ Pl: ~uri / E: Malamuc] 1 Clinică pentru alienați mintali Si: casă de nebuni, ospiciu. 2-3 (Clădirea împreună cu) pacienții și personalul medical din balamuc (1). 4 (Îe) A fi bun de dus la – A fi nebun. 5 (Fig) Gălăgie (ca la casa de nebuni). 6 Scandal. 7 Necaz.

balamúc s.n. 1 Clinică (în trecut) pentru alienați mintal; ospiciu, casă de nebuni. ◆ Ext. (Clădirea împreună cu) pacienții și personalul medical din această clinică. ◇ A fi bun de dus la balamuc = a fi nebun. Parc-ar fi de la balamuc, se spune despre cineva care se comportă bizar, ca un nebun. 2 Fig. Gălăgie mare, tărăboi, scandal, dezordine. ◇ Expr. Parc-ar fi la balamuc, se spune despre a) un loc în care este mare zgomot, hărmălaie, tămbălău; b) un loc unde este o mare dezordine (a lucrurilor). ◆ Necazuri, griji. • pl. -uri. /de la nm. pr. Malamuc, localitate din județul Ialomița, unde se afla un ospiciu.

BALAMUC l. npr. m. Ospiciu de alienați la Mărcuța, în apropiere de București: puiu de te leagă și te trimit la ~, mă ’nțelegi? (CAR.). II. Pr. ext. (pl. -ucuri) sn. 1 Casă de nebuni: i se părea un nebun scăpat de la ~ (D.-ZAMF.) ¶ 2 Pr. ext. Gălăgie grozavă, tărăboiu: acolo e acuma un ~ cu predarea armelor (CAR.) [comp. BALAMUT]

BALAMUC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

BALAMUC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni, ospiciu. Zgomotul asurzitor al vînzătorilor de jurnale, care, alergînd ca niște scăpați din balamuc, strigau cît le lua gura... D. ZAMFIRESCU, R. 5. ◊ Expr. A fi bun de (dus la) balamuc = a fi nebun. ♦ Fig. Larmă, gălăgie, zgomot, tărăboi, ceartă mare (ca în casa de nebuni); zăpăceală, griji, pacoste, necazuri. Care vrea se duce, care vrea se-ntoarce... Balamuc! GALAN, Z. R. 180.

BALAMUC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu).

BALAMUC ~uri n. 1) pop. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Gălăgie mare, însoțită de dezordine. /Din Malamuc n. pr.

balamuc n. 1. casă de nebuni (după ospiciul de alienați cu acelaș nume); 2. tărăboiu: îți fac un balamuc să mă pomenești. [Vorba e identică cu Malamuc, localitate aproape de Gherghița unde era casa de nebuni].

balamúc n., pl. urĭ (d. balmut, adică „locaș al dezordinii”. Unii cred c’ar veni din Malamuc, o localitate de lîngă Gherghița, unde era balamucu care apoi s’a mutat la Mărcuța, București). Spital de nebunĭ. Fig. Tărăboi, gălăgie, dezordine: ce înseamnă balamucu ăsta?

balamuc s. n., pl. balamucuri

balamuc s. n., pl. balamucuri

balamuc s. n., pl. balamucuri

BALAMUC s. 1. v. ospiciu. 2. v. hărmălaie.

BALAMUC s. v. dezordine, neorânduială, răvășeală, zăpăceală.

BALAMUC s. 1. ospiciu, casă de nebuni, casă de sănătate. 2. gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie.

balamuc s. v. DEZORDINE. NEORÎNDUIALĂ. RĂVĂȘEALĂ. ZĂPĂCEALĂ.

balamuc (balamucuri), s. n. – 1. Ospiciu, spital de nebuni. – 2. Zarvă, larmă, dezordine. De la Malamoc, vechea reședință a unui ospiciu în Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este comună multor limbi, cf. rom. Golia, Mărcuța, fr. Sainte-Anne, sau Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (ALR, II, 55).

balamuc, balamucuri s. n. 1. ospiciu, casă de nebuni 2. dezordine, harababură 3. scandal; ceartă