bandură¹ sf [At: VAIDA / V: -doră / Pl: ~re / E: nct] (Reg) 1 Cârpă de pânză groasă și aspră folosită pentru șters praful. 2 (Prt) Curvă.

bandúră¹ s.f. (reg.) 1 Cîrpă de pînză groasă și aspră (de șters praful). 2 (Epitet pentru o) femeie de moravuri ușoare. • pl. -e. /cf. bandol.

BANDURĂ¹, bandure, s. f. (Transilv.) Cîrpă de pînză groasă și aspră.

BANDURĂ¹, bandure, s. f. (Reg.) Cîrpă de pînză groasă și aspră.

bandoră sf vz bandură¹

bandură¹ (cârpă, femeie depravată) (reg.) s. f., g.-d. art. bandurei; pl. bandure

bandură¹ (cârpă, curvă) (reg.) s. f., g.-d. art. bandurei; pl. bandure

bandură (cârpă) s. f., g.-d. art. bandurei; pl. bandure

BANDURĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

bandură s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

bandură, instrument cu coarde de formă ovală, cu tastiera* scurtă. Produce sunetele prin ciupirea corzilor, în număr de până la 50. Este specific folclorului ucrainean. Acordajul (1) în registrul (I) grav se face în cvarte* și secunde*, iar în registrul acut, în succesiune diatonică* sau cromatică*.

bandură, bandure, (băndură), s.f. (reg.) 1. Năframă, bandaj; cârpă: „Cu unsoare îl ungem la grumaz și-l legăm cu o băndură” (Bârlea, 1924, II: 380). 2. Prosop din cânepă, de șters pe mâini. – Din germ. (Ver)band „baieră, bantă, betelie” (Țurcanu, 2005) + suf. -ură.