beci¹ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: nct] 1 Pivniță. 2 Închisoare (la subsolul unei clădiri).

beci s.n. 1 Pivniță. 2 Închisoare (la subsolul unei clădiri). • pl. -uri. /cf. cuman. peč „cuptor; peșteră”,

BECI, beciuri, s. n. 1. Încăpere subterană (uneori boltită) construită mai ales la subsolul unei clădiri. V. pivniță, celar. Alexandrescu locuia într-un beci, sub scară la mitropolie, la unchiul său, părintele Ieremia. GHICA, S. A. 124. Abia unde și unde se mai vede cîte un palat vechi, cu beciuri boltite. NEGRUZZI, S. I 71. Un gospodar s-apucase să-și facă un beci în pămînt, pentru ținut zarzavaturi. ȘEZ. I 286. 2. Închisoare (de obicei în subsolul unei clădiri). Dacă ne înhață... ne putrezesc ciolanele în beci. PAS, L. I 60. Căpitan Bălan a dat pe Toma în mîna slujitorilor, să-l vîre sub turnul porții în beci și să-l puie cu picioarele în butuc. SADOVEANU, F. J. 577.

BECI, beciuri, s. n. 1. Încăpere subterană (construită în subsolul unei clădiri), unde se păstrează alimente, lemne de foc etc. V. pivniță, celar. 2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). – Cuman bec.

BECI ~uri n. 1) Construcție subterană (aparte sau la subsolul unei clădiri) în care se păstrează alimentele; pivniță. 2) Închisoare în subsolul unei clădiri. /Orig. nec.

BECI s.n. (Mold., ȚR) Pivniță. A: Beciuri îndoite și-ntreite o vei face [corabia], iară eu iacă voi aduce potop. DP, 24^r. Ieremia-Vodă au fost pus multă avere la mănăstire la Suceviță, într-un beciu supt curțile domnești. NECULCE. B: Pasă de vezi beciul plin. MMD 1775, 59^r. Etimologie necunoscută. Cf. pohreb, sclip. substantiv neutru

becĭ n., pl. urĭ (cum. beč, loc întărit; turc. Beč, ung. Bécs, rom. Becĭ. Viena. Cp. cu peșteră). Sud. Pivniță, hrubă.

BECIU (pl. -ciuri) sn. 💒 Pivniță boltită: ‡încăpere boltită sub palatul domnesc ce slujea de închisoare: Domnul cu Stoica se coborîră în beciurile boltite ale palatului (ODOB.) [cuman. beči, de unde și numele ung. Bécs (< Trans. Beciu) al orașului Viena].

beciu n. 1. suterană sub palatul domnesc, ce servia de închisoare: Domnul cu Stoica se coborîră în beciurile boltite ale palatului OD.; 2. pivniță boltită pentru ținut de ale mâncării și băuturii. [Turc. (cuman) BEČ, loc întărit].

beci s. n., pl. beciuri

beci s. n., pl. beciuri

beci s. n., pl. beciuri

beci

beciu, -ciuri.

BECI s. v. pivniță.

BECI s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.

beci s. v. AREST. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

BECI s. pivniță, (reg.) bașcă, (prin Mold.) hrubă, (Mold. și Bucov.) pohreb, (prin Mold.) zemnic, (înv., și în Transilv., Ban. și Mold.) podrum. (Ține alimentele la ~.)

beci (beciuri), s. m. – Berbec tînăr, de doi ani. – Mr. beci. Bg., sb. biče „taur tînăr”, sb. bičij „taurin”. Schimbarea semantică, deși curioasă, este aceeași ca în cazul lui buhai, care înseamnă totodată și „taur” și „berbec”. Diculescu, Elemente, 444, crede că este reprezentant al gr. βηϰίον „oaie tînără” și legat de it. becco. Pușcariu 198 de asemenea îl lega de it., dar îl considera rezultat al lui (ber)beculus, care ar fi trebuit să dea *bechi; însuși autorul și-a abandonat ipoteza în DAR; cf. REW 9270 și 1020a. Capidan, Dacor., IV, 444, se referă la sl. belče, de la bĕlŭ „alb”, ipoteză puțin verosimilă. Cf. bic.

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivniță. Probabil din cuman. beč „fortificat” (DAR, Pușcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei, tc. beç › rom. Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcția stolnicului); becerie, s. f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Totuși, DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Candrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar”.

beci, beciuri, s.n. Carceră, arest, închisoare. ■ (top.) Beci, numele capitalei Austriei, Viena: „Hai, mândră, să mă petreci, / Numai până acolo-n Beci” (Bârlea, 1924: 101). ■ (onom.) Beci, nume de familie în jud. Maram. – Din tc. (cuman.) beč „loc întărit, fortificat” (Șăineanu, Pușcariu, Frățilă); cuvânt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei (DER).

beci, beciuri, s.n. – Carceră, arest, închisoare. ♦ (top.) Beci, numele capitalei Austriei, Viena. „Hai, mândră, să mă petreci, / Numai până acolo-n Beci” (Bârlea, 1924: 101). ♦ (onom.) Beci, nume de familie (16 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din tc. (cuman.) beč „loc întărit, fortificat” (Șăineanu, Pușcariu, Frățilă); cuvânt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei (DER); et. nec. (MDA).

a băga pe moșul în beci expr. (adol.) v. a băga pe ăla micu’ la serviciu.