BELCIUG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal care servește la fixarea unui lacăt, a unui lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam.) A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Meandru al unui râu care în perioadele de secetă rămâne izolat de albia acestuia. – Din sl. bĕličugŭ.

belciug snm [At: (a. 1579), CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: băl~ / Pl: ~uge,^[1] (rar) ~ugi, ~uri / E: vsl ведчуяу] 1 Inel de metal fixat de un obiect, de care se prinde un lacăt, un lanț etc. 2 (Înv; îe) A duce cu ~ul A înșela. 3 (Pop; îe) ~ de aur la râtul porcului Lucru nepotrivit. 4 (Pop; îe) A pune (sau a atârna) (cuiva) ~ul în nas A avea (pe cineva) în mână. 5 (Fam, îe) A (nu) fi câștigat la ~e A (nu) putea fi tratat fără considerație. 6 (Înv) Verigă de care se atârnă cheile. 7 (Imp) Inel (dintr-un lanț). 8 (Înv; lpl; îf ~gi) Cingătoare purtată de tineri în zona Mureș. 9 Meandru al unui râu care în perioadele de secetă rămâne izolat de albie. corectat(ă)

belciug s.n. 1 Verigă sau inel de metal, asamblat cu o scoabă sau cu un șurub de fixare, care servește la legarea sau fixarea unui lanț, a unui cablu etc. ◊ Expr. A pune (sau a atîrna) cuiva belciugul în nas = a) a pune stăpînire pe cineva; b) a avea pe cineva la mînă. A duce pe cineva cu belciugul (de nas) = a conduce pe cineva după propriul interes (înșelîndu-l). (fam.) A (nu) fi cîștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate pretinde orice fel de serviciu. 2 (hidrol.) Lac în formă de semicerc, format pe bucla unui meandru părăsit. • pl. -e. /<sl. veche бѣлчоутъ.

BELCIUG (pl. -ge) sn. Verigă, inel de fier sau de alt metal: lanțurile se prind la loc în ~ele groase de fier (DLVR.); ~ de aur la rîtul porcului (proverb biblic), nu întrebuința cuvinte înalte, alese, față de cei proști și neînțelegători [vsl. bělŭčugŭ].

BELCIUG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal de care se prinde un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam.) A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Braț de râu care în perioadele de secetă rămâne ca un lac sinuos. – Din sl. bĕličugŭ.

BELCIUG, belciuge, s. n. Verigă sau inel de metal, fixat solid de ceva, servind pentru a petrece prin el un lacăt, un lanț, o funie etc. Zicînd acestea, legă roibul de belciugul bătut în stîlțul gros din fața crîșmei. SADOVEANU, O. I 370. Învîrti cheia de două ori în broască, apoi puse și un lacăt mare, petrecut prin belciuge. REBREANU, P. S. 294. În belciugul de la carîmbul dedesubt din stînga [al căruței] era aninată o bărdiță. CREANGĂ, P. 106. ◊ Expr. (Cu aluzie la belciugul pe care îl puneau ursarii în botul ursului domesticit și purtat legat de un lanț) A pune sau a atîrna (cuiva) belciugul în nas = a pune stăpînire (pe cineva), a dispune după voie (de cineva), a avea (pe cineva) în mînă. A duce (pe cineva) cu belciugul (de nas) = a conduce (pe cineva) cum îți place, cum ți-e voia sau interesul, amăgindu-l, înșelîndu-l. [Vodă] bătea șaua că, dacă nu ne lăsăm duși cu belciugul de el și neamul lui, se duce. PAS, L. I 251. (Familiar, cu aluzie la obiectele care se cîștigă la bîlciuri prin aruncarea dibace a unui inel) Doar nu l-ai cîștigat la belciuge, se spune ca o mustrare glumeață aceluia care îți cere un efort prea mare, care nu te cruță de o oboseală. ♦ Obiect răsucit în jurul lui însuși. Și-a admirat în oglindă coafura măreață, desfăcută din belciugele hîrtiuțelor. SADOVEANU, N. F. 157.

BELCIUG, belciuge, s. n. Verigă de metal, fixată solid de ceva, prin care se trece un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atîrna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpînire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mînă. (Fam., cu aluzie la un joc cu belciugele) Doar nu m-ai cîștigat la belciuge, se spune aceluia care îți pretinde să faci un efort prea mare. – Slav (v. sl. bĕličugŭ).

BELCIUG ~ge n. Verigă de metal, fixată cu o scoabă sau cu un șurub (pe o ușă, pe o poartă, pe un ușor etc.), prin care se trece un lacăt, o frânghie sau un lanț etc. * A pune (sau a atârna) cuiva ~gul la nas a pune stăpânire pe cineva; a lua pe cineva în mâini. /<sl. bĕlițugu

belciug n. inel de fier sau de alt metal: belciug de aur la râtul porcului. [Slav. BĔLŬČŬGŬ].

belcĭúg n., pl. e (vsl. belĭcŭgŭ, bg. rus. belcúg, d. turc. bilezik, bileğik, brățare, belezic, dim. d. bilek, antebraț; bg. belezik, belekče, sîrb. belenzuk, belenğuk [V. Bern.1, 48]. V. belezic, cĭubelc, culbec). Verigă atîrnată de un șurub (de care se atîrnă apoĭ lacătu) saŭ de altceva (de ex., de nasu unuĭ porc). – Și -cĭúv, pl. urĭ (Da. 1, 217).

bălciug sn vz belciug

belciug s. n., pl. belciuge

belciug s. n., pl. belciuge

belciug s. n., pl. belciuge

belciug, -ge.

BELCIUG s. inel, verigă. (~ de lacăt.)

BELCIUG s. inel, verigă. (~ de lacăt.)

belciug (belciuge), s. n. – 1. Verigă. – 2. (Înv.) Inel. – Mr. bilciugă, megl. bilțug. Sl. belŭčugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 53; Türk, I, 263; Cihac); cf. bg. belčjug, v. sb. bĕlĭčugĭ, sb. biòčug, beòčug, „verigă de ușă”, rus. belčug. Totuși, cuvîntul nu este sl., ci tc., cf. Berneker 48. Cuvîntul mr. se explică prin contaminare cu tc. bilezik „brățară” › rom. belezic (Șeineanu, II, 46), care a circulat, de asemenea, deși puțin, cf. alb. beljezik, bg. belezik.

belciug, belciuguri, s.n. Inel de metal, verigă. – Din sl. belŭčugu, cf. rus. belčug (Scriban, DER, DEX).

belciug, belciuguri, s.n. – Inel de metal, verigă. – Din sl. belŭčugu, cf. rus. belčug < tc. bilezik „brățară” < bilek „antebraț” (Scriban, Șăineanu, DER, DEX); din vsl. *bělŭčŭgŭ (Frățilă).

belciug, s.n. – Inel de metal, verigă. – Din sl. belŭčugu, cf. rus. belčug.

a avea belciug expr. 1. (d. femei) a fi serioasă, a-și păstra bunul nume. 2. (intl.) a nu-și recunoaște delictele, a nu se trăda.

a-i pune (cuiva) belciug expr. 1. a lovi (pe cineva) peste gură. 2. (glum. – d. femei) a se mărita (cu cineva), a lua de bărbat (pe cineva).