BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A (-și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.

beli [At: DOSOFTEI, V. S. 35/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl белити] (Pop) 1 vt A jupui. 2 vt (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) obrazul A-l face de rușine. 3 vt (Înv; Mol, Trs; îe) A ~ țapul sau vulpea A vărsa. 4 vt (Pop; îe) A ~ dinții (sau buzele, fam fasolea) A rânji (prostește). 5 vt (Pop; îe) A ~ ochii A se holba. 6 vr (Îe) A se ~ (la cineva) A se holba. 7 vr (Pop; îe) A se ~ (la ceva) sau a-și ~ (ceva) A se juli. 8 vt A decoji o plantă. 9 vt (Fig) A jefui. 10 vt (Pop; îe) A ~ stupul A omorî albinele dintr-un stup

beli vb. IV. (pop.) 1 tr. A jupui. Unu belește un cal (PRED.). ◊ Expr. A-i beli cuiva obrazul = a face pe cineva de rușine. A(-și) beli dinții (sau buzele) = a rîde (prostește). A(-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a se uita cu mirare, prostește (la ceva). A-și beli fasolea (sau fasolile) v. fasole. A beli țapul (sau țapii) v. țap. 2 tr., refl. A (se) juli. Și-a belit fața. 3 tr. (compl. indică plante) A decoji. 4 tr. Fig. (compl. indică oameni) A jefui. Datornicii se plîngeau că-i belea cămătarul. • prez.ind. -esc. /<sl. veche белнтн.

BELI (belesc) vb. tr. 1 A jupui, a scoate pielea de pe corpul omului sau unui animal: pentru preot... belesc o oaie grasă (MAR.); fig. a-i ~ obrazul, a-l face de rușine; proverb familiar: De nu era nasul, îți beleai obrazul, se zice, în glumă, acelora cari cad și se lovesc cu nasul de ceva; ~ țapul 👉 ȚAP ¶ 2 familiar A jupui de avere, a despuia: Moțoc! Moțoc! El ne belește și ne pradă! El stătuește pe Vodă! (N.-COST.) ¶ 3 A coji, a despuia de coajă: belise din luncă toți copacii de coaje de-și hrăneau caii (N.-COST.) ¶ 4 fig. ~ ochii, a sgîi, a holba ochii ¶ 5 ~ buzele (CANT.), a desface astfel buzele încît să se vadă dinții rînjind [vsl. běliti].

BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.

BELI, belesc, vb. IV. 1. T r an z. (Popular) A desface sau a lua pielea de pe întreg corpul (sau numai de pe o parte a corpului) unei vietăți, mai ales a unui animal; a jupui. Ia uite, băăă! – răzbătu în văgăună strigătul unui cioban. Unu belește un cal. PREDA, Î. 140. De toți laolaltă își băteau joc tăbăcarii, iar ei rîdeau de aceștia că belesc animalele. PAS, L. I 77. Spărie pe maică-mea spunîndu-i că... fratele tată-mio a belit bivolița. HOGAȘ, DR. II 148. Trimite măcelarii să-l belească [pe cerb], să mănînc carne din el. RETEGANUL, P. I 49. ◊ Expr. A (sau a-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a căsca, a zgîi sau a holba ochii; a se uita cu mirare, prostește (la ceva). Omul... oricît ar beli ochii, tot nu poate spune că în recipisă e scris că a plătit. PAS, Z. I 154. A-și beli dinții = a rînji. Zîmbea în doi peri și-și belea dinții, cerînd s-o scalde. VORNIC, O. P. 325. ◊ Fig. (Cu privire la oameni) A despuia, a prăda, a jefui (de bani). Cui să vină ce-oi putea vinde? Crîșmarul sau ăia bogații... cînd te văd că ai nevoie, belește pielea de pe om. DUMITRIU, B. F. 20. Ciocoii... de la Forăști ne rod, ne mulg și ne belesc, de-am ajuns la sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 50. Am rămas săraci!... [Moțoc] ne belește și ne pradă. NEGRUZZI, S.I 154. 2. Refl. (Popular) A i se lua, a i se jupui (cuiva) pielea, din cauza unei loviri, a unei răniri etc.; a se juli. Și-a belit fruntea. 3. T r an z. A despuia o plantă (copac, ramură etc.) de scoarță, a-i curăța coaja; a descoji.

BELI, belesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) jupui. ◊ Expr. (Tranz.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. – Slav (v. sl. bĕliti).

A BELI ~esc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curăța de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curăța de coajă; a coji; a jupui. * ~ ochii a face ochii mari privind prostește, cu mirare. /<sl. bĕliti

A SE BELI mă ~esc intranz. pop. A se uita cu prea multă curiozitate. /<sl. bĕliti

belì v. 1. a jupui: a beli un bou; 2. fig. a despuia, a stoarce: el ne belește și ne pradă NEGR.; 3. a lua scoarța de pe plante; 4. a deschide ochii peste măsură (de mirare sau prostie). [Slav. BĔLITI, a albi, de unde: a face alb lemnul (adică a-l coji), a face să se vază albul ochiului (= a-l holba) și a da cu alb (v. bili)].

BELITOR I. adj. verb. BELI. Care belește pieile animalelor. II. BELITOR sm. Jupuitor (de piei).

belésc v. tr. (d. pelesc, pĭelesc, adică „ĭau pelea, jupoĭ”, infl. poate de vsl. bĭeliti, a bili, a albi. Cp. cu cojesc). Pop. Triv. Jupoĭ, ĭaŭ pelea: a beli un boŭ. Fig. A beli cuĭva obrazu, a-i face mare rușine. A beli ochiĭ, a holba ochiĭ. A beli poporu, a-l jăfui.

beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, 3 sg. belește, imperf. 1 beleam; conj. prez. 1 sg. să belesc, 3 să belească

beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, imperf. 3 sg. belea; conj. prez. 3 să belească

beli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, imperf. 3 sg. belea; conj. prez. 3 sg. și pl. belească

BELI vb. v. bulbuca, căsca, holba, juli, jupui, mări, umfla, zdreli, zgâi, zgâria.

beli vb. v. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. JULI. JUPUI. MĂRI. UMFLA. ZDRELI. ZGÎI. ZGÎRIA.

beli (-esc, belit), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăța coaja. – 3. A descoperi (acele părți ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar „a sfîșia”, din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradițional s-a păstrat der. din sl. belŭ „alb”, bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”. Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s. f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuiește); beligă, s. f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam „a jupui”.

beli, belesc, v.t. 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi” (Șăineanu, MDA), de unde: a face lemnul alb, adică a-l decoji (Scriban).

beli, belesc, vb. tranz. – 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009; Săpânța). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi”, de unde a-l face alb lemnul, adică a-l decoji (Scriban, Șăineanu, MDA).

beli, belesc v. t. (intl.) 1. a bate foarte rău. 2. a fura. 3. a înșela. 4. a înjunghia. 5. a omorî.

a beli belengherul / belibarezul (expr. (pop. vulg.) v. a o beli.

a beli ochii cât cepele expr. (vulg.) a face ochii mari de mirare.

a beli prazul expr. (vulg.) v. a o beli.

a beli pula expr. (pop., obs.) 1. a decalota penisul. 2. a da de necaz.

a beli vulpea expr. a vomita după o beție.

a o beli expr. (vulg.) v. a da de necaz.

beli-mi-ai venit! expr. (vulg., glum.) bine ai venit!