13 definiții pentru binecuvântare

din care

Explicative DEX

BINECUVÂNTARE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta.

BINECUVÂNTARE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta.

binecuvântare sf [At: DRĂGHICI, R. 89 / 10-11 / Pl: ~tări / E: binecuvânta] 1 (D. Dumnezeu) Revărsare a grației divine Si: (liv) benedicțiune, binecuvântat1 (1), blagoslovire, blagoslovenie, (înv) urâciune. 2 (Ccr) Cuvintele cu care se binecuvântează Si: binecuvântat1 (2). 3 Urare de prosperitate și fericire, cu invocarea numelui lui Dumnezeu Si: binecuvântat1 (3). 4 Slăvire (în semn de recunoștință) Si: binecuvântat1 (4), fericire, lăudare, preamărire. 5 (Îe) A (sau a-și) da ~ A încuviința.

binecuvântare f. fapta de a binecuvânta și rezultatul ei.

binecuvîntare s.f. 1 (relig.) Acțiune sacră pe care o îndeplinește un rabin, preot sau imam pentru a atrage grația divină asupra cuiva sau a ceva. ◊ Binecuvîntare apostolică v. apostolic. ♦ Revărsare a grației divine; blagoslovire. ◊ Fig. Ploaia asta a fost o binecuvîntare. ♦ Concr. Cuvintele cu care se binecuvîntează. ♦ (la pl.) Grupare de imne care proslăvesc Învierea Domnului sau invocă mila divină la moartea unui creștin. 2 Urare de prosperitate și fericire, cu invocarea numelui lui Dumnezeu. 3 Slăvire în semn de recunoștință; preamărire. 4 Expr. Cu (sau sub) binecuvîntarea cuiva = cu consimțămîntul, învoirea cuiva. Lui Lăpușneanu Vodă i-a dat pocal de otravă chiar doamna sa, sub binecuvîntarea părintelui mitropolit Teofan (SADOV.). A(-și) da binecuvîntarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. • pl. – ări. /v. binecuvînta.

BINECUVÎNTARE sf. 1 Faptul de a binecuvînta; proverb: ~a părinților întărește casele fiilor 2 Favoarea, ocrotirea cerească.

BINECUVÎNTARE, binecuvîntări, s. f. Acțiunea de a binecuvînta; formula sau cuvintele rostite, ori gestul pe care îl face preotul cînd binecuvîntează. Îngenunchind amîndoi dinaintea Împăratului-Verde, își jură credință unul altuia, primind binecuvîntare de la dînsul. CREANGĂ, P. 297. Mă întovărășiră de binecuvîntări pînă ce mă perdură din ochi. NEGRUZZI, S. I 300. ◊ Expr. A(-și) da binecuvîntarea = a aproba, a încuviința, a fi de acord (cu ceva). Sub binecuvîntarea cuiva = cu aprobarea, încuviințarea, consimțămîntul, învoirea cuiva. Lui Lăpușneanu-vodă i-a dat pocal de otravă chiar doamna sa, sub binecuvîntarea părintelui mitropolit Teofan. SADOVEANU, N. F. 50.

BINECUVÎNTARE, binecuvîntări, s. f. Acțiunea de a binecuvînta; formula rostită sau gestul făcut de preot cînd binecuvîntează. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvîntarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba.

binecuvîntáre f. Acțiunea de a binecuvînta, benedicțiune.

Ortografice DOOM

binecuvântare s. f., g.-d. art. binecuvântării; pl. binecuvântări

binecuvântare s. f., g.-d. art. binecuvântării; pl. binecuvântări

binecuvântare s. f. → cuvântare

Sinonime

BINECUVÂNTARE s. 1. (BIS.) blagoslovire, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. 2. v. preamărire.

BINECUVÎNTARE s. 1. (BIS.) blagoslovire, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. (~ credincioșilor de către preot.) 2. glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (Au adus ~ salvatorului lor.)

Intrare: binecuvântare
binecuvântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binecuvântare
  • binecuvântarea
plural
  • binecuvântări
  • binecuvântările
genitiv-dativ singular
  • binecuvântări
  • binecuvântării
plural
  • binecuvântări
  • binecuvântărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binecuvântare, binecuvântărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta. DEX '09 CADE DEX '98 DLRLC DLRM
    • format_quote Îngenunchind amîndoi dinaintea Împăratului-Verde, își jură credință unul altuia, primind binecuvîntare de la dînsul. CREANGĂ, P. 297. DLRLC
    • format_quote Mă întovărășiră de binecuvîntări pînă ce mă perdură din ochi. NEGRUZZI, S. I 300. DLRLC
    • format_quote (Proverb) Binecuvântarea părinților întărește casele fiilor. CADE
    • chat_bubble expresie A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva). DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
    • chat_bubble expresie Sub (sau cu) binecuvântarea cuiva = cu aprobarea, încuviințarea, consimțământul, învoirea cuiva. DEXI DLRLC
      • format_quote Lui Lăpușneanu-vodă i-a dat pocal de otravă chiar doamna sa, sub binecuvîntarea părintelui mitropolit Teofan. SADOVEANU, N. F. 50. DLRLC
etimologie:
  • vezi binecuvânta DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.