11 definiții pentru binevoitor (s.m.)
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.
binevoitor, ~oare [At: SADOVEANU, N. F. 185 / Pl: ~i, ~oare / E: binevoi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are bunăvoință. 3 a (Pex) Amabil.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
binevoitor, -oare adj. (despre oameni sau manifestări ale acestora) Care arată sau are bunăvoință. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față (SADOV.). ◊ (subst.) Compuse o anonimă către Neagu din partea unei binevoitoare (BART). ♦ Ext. Care este amabil, prietenos. • sil. -vo-i-. pl. -ori, -oare. /binevoi+ -tor.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
BINEVOITOR, -TOARE adj. și sm. f. Care are bunăvoință, care se milostivește [bine + voitor].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ P. ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. ◊ (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + suf. -tor.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
BINEVOITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
binevoitor (desp. -vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
binevoitor (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
binevoitor adj., s. m. → voitor
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: -vo-i-tor
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
binevoitor, binevoitorisubstantiv masculin binevoitoare, binevoitoaresubstantiv feminin binevoitor, binevoitoareadjectiv
- 1. (Om) care are sau arată bunăvoință. DEX '09 DLRLCsinonime: amiabil înțelegător antonime: malițios răuvoitor
- Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. DLRLC
- Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. DLRLC
- Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. DLRLC
-
etimologie:
- Binevoi + sufix -tor. DEX '98 DEX '09