BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. (Pop.) Purtare, faptă de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat + suf. -ie.

blestemăție sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/37 / Pl: ~ii / E: blestemat + -ie] (Pfm) 1 Ticăloșie. 2 Depravare.

blestemăție s.f. 1 Purtare, faptă de om blestemat; ticăloșie. ♦ Depravare. 2 Vorbă urîtă, injurioasă. • pl. -ii. g.-d.-iei. și (pop.) blăstămăție s.f. /blestemat + -ie.

BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat + suf. -ie.

BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. (Și în forma populară blăstămăție) Calitate sau (mai ales) purtare, faptă de om blestemat; mișelie, infamie, ticăloșie; situație care decurge din asemenea fapte. Nu avusese nimeni... curajul să-i spună despre nemaipomenita blestemăție a derbedeilor. PAS, Z. I 49. De cînd sînt n-am văzut asemenea blăstămăție. SADOVEANU, N. F. 33. Să fi văzut ce blăstămăție... era în casă: fereștile sparte, soba dărîmată, smocuri de păr smuls din cap. CREANGĂ, A. 113. Așa-numitele lor blăstămății erau niște copilării, cu toată libertatea vorbelor cu care le-mbrăcau. EMINESCU, N. 98. ♦ Vorbă urîtă, injurioasă. N-avem poftă să ascultăm blestemățiile tuturor cioflingarilor. PAS, L. I 152. – Variantă: (popular) blăstămăție s. f.

BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat (1); ticăloșie, infamie. – Din blestemat + suf. -ie.

blestemăție f. 1. faptă de om blestemat; 2. mișelie, păcătoșie.

blăstămăție s.f. (pop.) v. blestemăție.

*blăstămățíe (est) și blestemățíe (vest) f. (d. blăstămat). Nelegĭuire, faptă rea: lăsați-vă de blăstămățiĭ!

blestemăție (pop.) s. f., art. blestemăția, g.-d. art. blestămăției; pl. blestemății, art. blestemățiile (desp. -ți-i-)

blestemăție (pop.) s. f., art. blestemăția, g.-d. art. blestămăției; pl. blestemății, art. blestemățiile

blestemăție s. f., art. blestemăția, g.-d. art. blestemăției: pl. blestemății, art. blestemățiile

blestemăție, -ției gen. a.

BLESTEMĂȚIE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

blestemăție s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.

blăstămăție, blăstămății, s.f. (pop.) Ticăloșie: „Unii au mai crezut că acuma, dacă s-a gătat zidul, s-a gătat și cu blăstămăția căpitanului celui îndrăcit” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 164). – Var. pop. a lui blestemăție + suf. -ie (DLRM, MDA).