BOB¹, (1) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. [Pl. și: (1, m.) bobi] – Din sl. bobŭ.

bob¹ [At: (1588) CUV. D. BĂTR. I, 309 / V: bobă (1) (Pl: bobe) sf / Pl: ~i sm, boabe, (nob) ~uri / E: vsl бобъ] 1 sm Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba). 2 sm (Îs) ~-de-țarină Specie sălbatică a bobului (1), cu flori roșiatice (Lathyrus platyphyllos) Si: (Buc) unge-căi. 3 sm Exemplar din această specie. 4 sm Sămânța bobului (1). 5-6 sn Sămânță de cereale (sau de legume) care fac fructe păstăi Si: boabă (4), grăunte. 7 (Pop; îe) Câtu-i negrul ~ului Foarte puțin Si: cât negru sub unghie. 8 (Pop; d. femei; îe) A mânca ~ A rămâne însărcinată. 9 sm (Îe) A da (a trage sau a întinde în ~i) A prevesti cu ajutorul bobilor. 10 sm (Pop; îe) A-i fi (cuiva) ~ii numărați A-l aștepta (pe cineva) o primejdie. 11 sm (Pop; îe) (Parcă) a da(t) cu ~ii S-a întâmplat întocmai (și în scurt timp). 12 sn (Îlav) ~ de ~ cu ~ Cu grijă și răbdare. 13 sn (Îal) Amănunțit. 14 sn (Îlav) Din ~ în ~ Amănunțit. 15 sm (Îlav) ~ numărat Întocmai. 16 sm (Îal) Exact. 17 sm (Îal) Amănunțit. 18 sm (Îal) Clar. 19 sm Orice părticică de materie care seamănă cu un bob (4). 20 sn (Teh; înv) Granulă. 21 sm (Înv; îe) A-i sări cuiva ~ ii din nas A-i sări mucii sau sângele din nas. 22 sn Boabă. 23 (Îe) Nu... ~, nici... ~ Nimic Si: deloc, nici o iotă.

bob² s.n. (sport) 1 Sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, care se conduce mai ales cu ajutorul unui volan, folosindu-se la concursuri pe pante special amenajate. 2 Sport practicat cu acest fel de sanie; bobsleigh. • pl. -uri. /<engl., fr. bob[sleigh].

bob¹ s.m., s.n. 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee anuală, din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă, cu florile albe sau trandafirii, cu păstăile mari și cu semințele ovale, turtite (Vicia faba). ♦ Restr. Sămînța acestei plante. Gătitu-le-ați ceva bob fiert? (CR.). 2 s.m. Compus: (bot.) bob-de-țarină = specie sălbatică a bobului, cu florile roșcate (Lathyrusplatyphyllos); măzăriche. 3 s.n. (bot.) Sămînță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă. ◊ Loc.adv. Din bob în bob = amănunțit. Dacă nu știi, ți-aș arăta din bob în bob amorul (EMIN.). Bob numărat = cu exactitate, exact, întocmai; pînă la capăt, totul. Nenea Hristodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut (DELAVR). Bob cu (sau de) bob = cu grijă și cu răbdare; amănunțit. ◊ Expr. A nu zice (sau a nu pricepe) bob = a nu zice (sau a nu pricepe) nimic. Nu zise nici măcar bob (ISP.). A da (sau a ghici, a trage, a întinde) în bobi ori a da, a trage bobii (sau cu bobii) = a prevesti viitorul după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. A arunca bobii v. arunca. Pînă la un bob de linte v. linte. A alege bobul de neghină v. neghină. A da (sau a căuta) (bobi) cu sita sau a trage în bobi pe sită (sau pe fundul sitei) v. sită. 4 s.n. Obiect mic, de formă rotundă, care seamănă cu un grăunte. Anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă (EMIN.). • pl. m. bobi, n. boabe. /<sl. veche бобъ.

BOB I. sm. 1 🌿 Plantă leguminoasă cu fructul alcătuit dintr’o păstaie, ale cărei semințe, de forma fasolelor, dar mai mari și mai umflate, constitue un aliment sănătos (Vicia faba) (🖼 512) ¶ 2 🌿 Sămînța acestei plante ¶ 3 🌿 BOB-DE-ȚARINĂ plantă leguminoasă, numită și „măzăriche”; face flori roșietice și are un fruct oblung cu semințe cenușii (Lathyrus platyphyllos) (🖼 513) ¶ 4 Bobi, pl. Boabe de porumb sau de fasole, uneori de mazăre, în număr de patruzeci și unul, cu care babele pretind a ghici viitorul; a da în (sau cu) bobi, a prevesti viitorul cu ajutorul acestor boabe: mult a mai umblat și la vrăjtori și cărturărese... să-i dea cu ~ii și să-i caute la stele (I.-GH.); ~ numărat, întocmai, pe deplin fără a omite nimic. II. sn. (pl. boabe) 1 Grăunte (de grîu, porumb, fasole, mazăre, etc.) ¶ 2 Ori-ce are asemănare cu un grăunte: ~ de mărgăritar; ~ de nisip; să nu fi văzut un ~ de praf, că era comedie (BR.-VN.) [vsl. bobŭ].

BOB¹, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.

BOB³, (1, 3) boabe, s. n. și (2) bobi, s. m. 1. Sămînță de mazăre, de fasole, de porumb, de mac etc. (scoasă din păstaie, din spic, din capsulă etc.); grăunte, boabă. Împarte o grămadă de boabe de fasole. CĂLUGĂRU, O. P. 441. Părinții mei dau țării bob din spic! BENIUC, V. 91. Într-o dimineață cum mătura prin casă... iată vede un bob de piper jos și se pleacă de-l ridică și-l pune pe masă. RETEGANUL, P. V 26. Pe la noi pe la Heleu... Patru boabe pe-un ștuleu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. ◊ (Cu sens colectiv) Spicele răscoapte... încărcate cu bob mare și greu. DELAVRANCEA, S. 195. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu grijă, cu răbdare, unul cîte unul. În această culă neagră, bob cu bob am adunat Rodul bun. DAVILA, V. V. 135. Din bob în bob = amănunțit. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul. EMINESCU, O.I 174. ◊ Expr. A nu zice bob = a nu zice nimic. Nu zise nici măcar bob. ISPIRESCU, la TDRG. A nu pricepe bob = a nu pricepe nimic, a nu înțelege de loc; a nu pricepe boabă. 2. (La pl.) Semințe de porumb, fasole, mazăre etc. din a căror așezare (pe fundul unei site) cred cei superstițioși că se poate ghici viitorul. Nici baba cu bobii, nici oștenii cu roibii Nu știu care-i peșterea Unde-i Cloșca și Horea. BENIUC, V. 162. Și într-adevăr mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut găsi. SLAVICI, O. I 56. ◊ Loc. adv. Bob numărat = Întocmai, clar, limpede, lămurit, deslușit, amănunțit, exact. Catargiu șezu, bob numărat, treizeci de minute, după care ieși. PAS, L. I 281. Nenea Hristodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut. DELAVRANCEA, S. 144. Le-au povestit toate, bob numărat, după cum s-au fost întîmplat. SBIERA, P. 277. ◊ Expr. A trage (sau a întinde, a pune) bobii sau a da (în) bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. Dar poate da ea bobi cu sîta! O fierbe ciuda pe urîta Că-s mai frumoasă decît ea, Și-atîta! COȘBUC, P. I 129. Babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi, toți zodierii și cărturăresele pe la care căutase pentru mine... îi băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap. CREANGĂ, A. 12. 3. (Adesea în metafore și comparații) Obiect mic (de obicei rotund) izolat dintr-o mulțime de obiecte asemănătoare (v. fir, grăunte); cantitate mică dintr-un lichid, strop. Și bobul de nisip sub furia uraganelor Nu e întreg deșertul? BARANGA, V. A. 9. Noaptea era fără lună și stelele erau așa de multe, ca boabe nenumărate de aur. SADOVEANU, C. II 437. Lacrămile alunecau în boabe mari de pe obraz pe piept. BASSARABESCU, V. 13. Lin desface umbra și de crengi anină Scînteieri albastre, boabe de lumină. TOPÎRCEANU, B. 78. Frunzele verzi, fragede, pline de boabe de apă, sub razele soarelui, aveau sclipiri de diamante. DUNĂREANU, N. 134. Printre crengi pierdute-n ceață Luna-ncet la geam apare, Aruncînd pe flori de gheață Boabe de mărgăritare. IOSIF, PATR. 45. S-adun flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72.

BOB², (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Sămînță unor plante (scoasă din păstaie, din cocean, din spic etc.); grăunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu răbdare. Din bob în bob = amănunțit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a căror așezare cei superstițioși cred că se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da în bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; cantitate mică dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de mărgăritar. – Din bob¹.

BOB² boabe n. 1) Fiecare dintre părțile componente (asemănătoare cu un grăunte) ale unei totalități de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de formă rotundă, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de mărgăritar. /Orig. nec.

bob n. și m. 1. (pl. boabe), globuleț mai mic decât o boabă: bob de grâu, de mărgăritar; 2. nume colectiv pentru toate grăunțele: orzul a legat bob mult; 3. plantă alimentară ale cării flori albe și roșiatice sunt pătate cu negru (Vicia faba); bob-de-țarină, plantă leguminoasă cu fructe oblonge, cu semințe cenușii (Latirus platyphyllos); 4. (pl. bobi), boabe de porumb sau de fasole; a da cu bobii, a prevesti viitorul după pozițiunea și combinarea a 41 de bobi; fig. a nemeri; bob numărat, tocmai pe tocmai. ║ adv. nimic: nu zice bob [Slav. BOBŬ].

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

bob³ (sămânță) s. n., pl. boabe

bob (sămânță) s. n., pl. boabe

bob, bobi (dă în bobi) și boabe (boabe de mazăre).

BOB s. v. bacă.

BOB s. 1. boabă, grăunte, sămânță, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grâu.) 2. v. picătură. 3. (BOT.) bob-de-țarină (Lathyrus sylvester) = (reg.) măzăriche, scrântiță; bob-de-țarină (Lathyrus platyphyllos) = (reg.) măzăriche.

BOB s. 1. boabă, grăunte, sămînță, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grîu.) 2. boabă, picătură, strop. (~ de apă.) 3. (BOT.) bob-de-țarină (Lathyrus sylvester) = (reg.) măzăriche, scrîntiță; bob-de-țarină (Lathyrus platyphyllos) = (reg.) măzăriche.

bob s. v. BACĂ.

bob (-oabe), s. n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).

a o lua bob cu bob expr. 1. a cerceta în detaliu 2. (intl.) a observa fiecare mișcare / întâmplare etc.