21 de definiții pentru boncăi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A boncălui. [Prez. ind. pers. 3 și: bóncăie] – Cf. sb. bukati.

boncăi [At: PRAV. MOLD. 10/2 / V: ~coi, bun~, ~ălăi, ~ăli / Pzi: ~esc / E: ns cf srb bukati] 1-2 vir (D. cerbi și bovine) A boncălui. 3-4 vir (D. cerbi și bovine) A scoate sunete specifice când sunt furioase. 5-6 vir (D. copii) A urla. 7 vt (D. oameni) A frământa pâine bombănind.

boncăi vb. IV. refl., intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) A emite sunete puternice și prelungi cînd sînt furioase; (reg.) a boncălui. 2 (despre cerbi, vaci și alte animale erbivore mari) A scoate mugete puternice și prelungi, specifice rasei, în perioada de împerechere; (reg.) a boncălui. 3 Ext. (despre oameni) A bolborosi de nemulțumire; a mormăi. ♦ A frămînta aluat bolborosind. 4 (despre copii) A plînge, a scînci. • prez.ind. -iesc. și boncăni vb. IV. /cf. sl. veche бꙑкатн, боучатн srb. bukati.

BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. A boncălui. – Cf. scr. bukati.

BONCĂÍ, boncăiesc, vb. IV. Refl. A boncălui (1). Taurul a început a se boncăi și a împunge sălbatic în pămînt, răscolindu-i țărîna. SANDU-ALDEA, U. P. 27.

BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. A boncălui. – Comp. sb. bukati.

BONCĂI vb. (Mold.) A scoate mugete sau răgete puternice, mai ales cînd se luptă (despre vite mari). Cînd va veni un dobitoc boncăindu-să spre altul, …, nice o leage să nu aibă cela cu boul. PRAV., s. v. bui. Cînd vor paște nește vite streine împreună la un loc și va înceape una dentr-înse a se boncăi pentru să întărîte pre vreuna să să lupte. PRAV., s. v. bui. Etimologie: cf. scr. bukati. Cf. bui. verb

bóncăĭ și -ĭésc (mă) v. refl. (imit. înrudit cu vsl. bókati, bukati, ceh. bunkati, a mugi, rut. bomkati, a bîzîi, ung. bongani, böngeni, bungani, a zbîrnîi. V. boncălăĭesc, bondar, honcaĭ, buhă ș.a.). Sud. Scîncesc, plîng mult (ca copiiĭ). – Și intr.: copiiĭ boncăĭe.

boncălui vb. IV. refl., intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) A boncăi. Taurul... venea seara la păscut, tot băncăluind... cu coarnele țepușe (AGÂR.). 2 (despre cerbi, vaci și alte animale erbivore mari) A scoate mugete puternice și prelungi, specifice rasei, în perioada de împerechere; (reg.) a boncăi. ◊ Fig. (intr.) Puse la gură cornul... și boncălui cu bătăi grăbite de limbă (SADOV.). • prez.ind. pers. 3 -iește și băncălui vb. IV. /cf. boncăi.

boncă(lu)ì v. Mold. 1. a rage: cerbul venia boncăluind CR.; 2. a scânci (de copii). [Ceh. BUNKATI, a mormăi].

boncălăĭésc și -uĭésc v. intr. (ca și mă boncăi). Mold. Munt. Mugesc furios vorbind de boĭ, bivolĭ și cerbĭ. Fig. Iron. Mă boncăĭ, plîng mult și tare. – În P.P. și răncăluĭesc (poate supt infl. luĭ răcnesc).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

boncăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. boncăiește/boncăie, 3 pl. boncăiesc/boncăie, imperf. 3 sg. boncăia; conj. prez. 3 să boncăiască/să boncăie

boncăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. boncăiește/boncăie, imperf. 3 sg. boncăia; conj. prez. 3 să boncăiască/să boncăie

boncăí vb., ind. prez. 3 sg. boncăiéște / bóncăie, imperf. 3 sg. boncăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boncăiáscă / bóncăie

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BONCĂÍ vb. a boncălui, (reg.) a râncăi, a râncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

BONCĂI vb. a boncălui, (reg.) a rîncăi, a rîncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

boncăí (boncăiésc, boncăít), vb. – A mugi, a scoate răgete. – Var. boncăni, boncălui, buncăi. Sl. bąkati, *bąkaliti, forme a căror existență se verifică prin sb., slov. bukati, ceh. boukati, sb. buknuti „a mugi”, sb. bukalište „loc unde mugesc boii”, sb. bukanje „muget”. – Der. boncă(lu)itură, s. f. (răget). Prin contaminarea acestor cuvinte cu der. de la boc, de tipul bocăni „a lovi”, s-au format cuvintele bontăni, vb. (Mold. și Bucov., a lovi, a izbi); bontănitură, s. f. (lovitură, izbitură).

Intrare: boncăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boncăi
  • boncăire
  • boncăit
  • boncăitu‑
  • boncăind
  • boncăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • boncăiește
(să)
  • boncăiască
  • boncăia
  • boncăi
  • boncăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • boncăiesc
(să)
  • boncăiască
  • boncăiau
  • boncăi
  • boncăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boncăi
  • boncăire
  • boncăit
  • boncăitu‑
  • boncăind
  • boncăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • boncăie
(să)
  • boncăie
  • boncăia
  • boncăi
  • boncăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • boncăie
(să)
  • boncăie
  • boncăiau
  • boncăi
  • boncăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boncălăi
  • boncălăire
  • boncălăit
  • boncălăitu‑
  • boncălăind
  • boncălăindu‑
singular plural
  • boncălăiește
  • boncălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • boncălăiesc
(să)
  • boncălăiesc
  • boncălăiam
  • boncălăii
  • boncălăisem
a II-a (tu)
  • boncălăiești
(să)
  • boncălăiești
  • boncălăiai
  • boncălăiși
  • boncălăiseși
a III-a (el, ea)
  • boncălăiește
(să)
  • boncălăiască
  • boncălăia
  • boncălăi
  • boncălăise
plural I (noi)
  • boncălăim
(să)
  • boncălăim
  • boncălăiam
  • boncălăirăm
  • boncălăiserăm
  • boncălăisem
a II-a (voi)
  • boncălăiți
(să)
  • boncălăiți
  • boncălăiați
  • boncălăirăți
  • boncălăiserăți
  • boncălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • boncălăiesc
(să)
  • boncălăiască
  • boncălăiau
  • boncălăi
  • boncălăiseră
boncăli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
buncăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
boncoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

boncăi / boncăiverb

  • 1. rar Boncălui, râncăi, râncălui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Taurul a început a se boncăi și a împunge sălbatic în pămînt, răscolindu-i țărîna. SANDU-ALDEA, U. P. 27. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.