BRIȘCĂ², briști, s. f. Trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

brișcă² sf [At: I. IONESCU, M. 436 / V: bricică / Pl: ~ște / E: pn briczka, rs бричка] (Pop) Trăsură mică, neacoperită, trasă de un cal sau doi Si: cabrioletă.

brișcă² s.f. (pop.) Trăsură mică, ușoară, neacoperită, trasă, de obicei, de un singur cal; trăsură de țară. Brișcă însăși era un vehicul de lux (CĂL.). • pl. -ște. /<rus. бричка.

BRIȘCĂ¹, BRICICĂ (pl. -ște) sf. Trăsurică ușoară, neacoperită; birjă ordinară (de țară): a înhămat cei doi căluți... la un hleab de brișcă (IRG.); bricica mea-i la portița grădinii (ALECS.) [rus. brička].

BRIȘCĂ², briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

BRIȘCĂ¹, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită (v. cabrioletă); trăsură de țară. Îi aștepta brișca galbenă de la Amara cu Ichim pe capră. REBREANU, R. II 7. A alergat cu brișca la moașa satului. CARAGIALE, M. 13. Brișca mea-i la portița grădinei... Ne-am sui iute într-însa și nici tătarii nu ne-ar prinde. ALECSANDRI, T. I 214. – Pl. și: briște. – Variantă: (învechit) bricică (pronunțat brici-că) (ALECSANDRI, T. 529) s. f.

BRIȘCĂ², briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus bricka.

BRIȘCĂ ~ti f. Trăsură ușoară și neacoperită, cu două roți, trasă de un cal; șaretă. /<rus. brițka

brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA].

bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă.

bricică sf vz brișcă

BRICICĂ¹ 👉 BRIȘCĂ.

BRIȘCU(LI)ȚĂ (pl. -țe) sf. dim. BRIȘCĂ¹: împrejurul gospodăriei... erau înșirate... brișcuțe și care cu boi (GRIG.); o brișculiță arendășească tîrîtă de trei călușei (ODOB.).

BRICICĂ s. f. v. brișcă¹.

brișcă (reg.) s. f., g.-d. art. briștii; pl. briști

brișcă s. f., g.-d. art. briștii; pl. briști

brișcă (trăsură, briceag) s. f., g.-d. art. briștii; pl. briști

BRIȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)

BRIȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)

brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).

brișcă¹, briște, s.f. (reg.) Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi, 1925: 227). – Din rus. bricika (DEX, MDA).

brișcă¹, briște, s.f. – (reg.) Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi, 1925: 227). – Din rus. bricika (Cihac, DEX, MDA) < germ. Birutche < it. biroccio „cu două roate” (Scriban).

brișcă¹, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.