BRÂNCĂ², brânci, s. f. 1. (Reg.; în limba literară numai în loc. și expr.) Mână (1). ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri. – Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.

brâncă¹ sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

BRÂNCĂ², brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.

BRÂNCĂ² ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. * Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. * A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

brâncă f. 1. labă și în special laba dinainte a dobitoacelor, ghiară; pe brânci, pe mâini și pe picioare (ca animalele); în brânci, în genuchi: deodată Stambulul cade ’n brânci AL.; 2. (ironic) mână, la om; 3. Mold. brânciu; 4. plantă marină din care se scoate sodă; brânca porcului, buberic; brânca ursului, pălămidă. [Lat. BRANCA, labă de fiară mai ales la nume de plante (ex. branca ursi)].

brânci sm vz brâncă¹

brângă sn vz brâncă¹

brîncă² s.f. 1 (reg.) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie (BUD.). ◊ Loc.adv. Pe (sau în) brînci = pe mîini și pe picioare, de-a bușilea, tîrîndu-se. Δ Expr. A merge (sau a se tîrî) în (sau pe) brînci = a merge (sau a se tîrî) pe mîini și pe picioare, de-a bușilea. Fugind mai mult pe brînci, decît pe picioare (CR.). A cădea în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în mîini în cădere. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou (IOSIF); b) a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brînci = a munci din răsputeri; a fi foarte obosit. 2 (pop.; la pl; de obicei constr. cu vb. „a da”) Lovitură, îmbrînceală, bleandă. I-a dat un brînci. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a simți un imbold; a avea un stimulent pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută (ISP.). 3 (reg.) Partea de jos a piciorului animalelor; laba. Să fiu cîine-n patru brînci! (POP.). • pl. -ciuri. și brînci s.m. /lat. branca.

brîncă¹ s.f. (pop.) 1 (med. vet.) Boală contagioasă la animalele domestice (caracteristică mai ales porcilor), care se manifestă prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee mai ales pe abdomen. 2 (med.) Erizipel. Mai știu leacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă (ALECS.). 3 (bot.) Plantă erbacee, cu florile de culoare verzuie-alburie, grupate în formă de spic, fără frunze, care crește în soluri sărate și este folosită în medicina veterinară în tratarea brîncii (Salicornia herbacea). 4 Compuse: (bot.) brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț (Salvia ghitinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului (Heracleum sphondylium); b) pedicuță (Licopodium clavatum). 5 (bot.) Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrîntă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). pl. brînci. /cf. gr. βράγχος „răgușeală; boală la porci”.

BRÎNCĂ¹ (pl. -ci) sf. I. 1 🐒 Labă, partea de jos a piciorului unui animal: Și momița... cu o grație cochetă, Ține ’n ~ o lornietă (DON.) ¶ 2 familiar Mînă: odată era cît pe-aci să pun brînca pe el (RET.) ¶ 3 familiar Împinsătură puternică cu mîna spre a depărta pe cineva sau a-l face să cadă; îmbrîncitură: am început să-i plătesc cu dobîndă pumnii din grădină și brînca de la școală (GN.) ¶ 4 🌿 BRÎNCA-URSULUI¹ = CRUCEA-PĂMÎNTULUl; BRÎNCA-URSULUI² = PEDICUȚĂ. II. BRÎNCI pl. 1 Labe, picioare; pe ~, în patru labe, pe cîteși patru picioarele (vorb. de animale), pe mîini și pe picioare (vorb. de oameni): a umbla pe ~; a da, a cădea pe sau în ~, a cădea cu fața la pămînt ¶ 2 Împinsătură, îmbrîncitură: asvîrlea pe boier cu ~ pe scară (I.-GH.); a da ~ cuiva, a-l împinge cu putere, ca să se depărteze sau să cadă: i se pare că i-a dat cineva ~ într’un abis (VLAH.); pop. a da un brînciu: numai cîte un brînciu le da... și se duceau peste cap (ISP.); Fig. familiar: inima îi dete ~ (ISP.), inima îl îndemnă, îl îmboldi [lat. branca].

BRÎNCĂ² sf. 🐕 Boală de vite și de porci caracterizată prin umflarea gîtului (la porci și la vite) sau a capului (la vite): porcii i-a vîndut, că a auzit că prind a muri de ~ (RET.) ¶ 2 🩺 Boală, la om, molipsitoare, epidemică, care se manifestă printr’o umflătură dureroasă a straturilor superficiale ale pielii (la față și la gît, la mîini și la picioare); e numită în Mold. „orbalț”: termenul științific e „erisipel” ¶ 3 🌿 Plantă ierboasă care crește pe țărmul mării și din cenușa căreia se extrage sodă; mai poartă numirile de „gușteriță”, „iarba-porcului” și „iarbă-sărată”; poporul o pune în scăldători ca leac pentru bolnavii de brîncă (Salicornia herbaceea) (🖼 602) ¶ 4 🌿 ~ sau BRÎNCA-PORCULUI¹ = BUBERIC ¶ 5 🌿 BRÎNCA-PORCULUI² = CINSTEȚ.

URS sm. 1 🐒 Mamifer carnivor, fiara cea mai mare ce trăește pe la noi; are înfățișarea greoaie, călcînd apăsat pe toată talpa picioarelor scurte și groase; la nevoie însă fuge iute, înnoată foarte bine și se cațără ca o pisică pe arbori, căci are ghiare ascuțite; cu toate că e carnivor, se hrănește și cu substanțe vegetale, mai ales cu fructe dulci; îi place mierea la nebunie și se urcă pe copaci ca s’o caute, distrugînd stupii; trăește prin munți, în vizuini săpate prin locuri unde se străbate cu greu, sub stînci sau în desișul pădurilor; iarna stă amorțit în bîrlogul lui, cît ține frigul; Țiganii, numiți „ursari”, cresc pui de urși, îi domesticesc și-i deprind să meargă pe două picioare, sprijinindu-se de un băț, să joace la sunetul dairelei, etc. (Ursus arctos) (🖼 5188 👉 și 🖼 5191); prin locurile vecinic acoperite cu ghiață ori cu zăpadă, din apropierea polilor, trăește URSUL-ALB care se deosebește de al nostru prin aceea că e mai mare la trup, iar blana e albă, bătînd în gălbuiu; rezistă la umezeală și frig, avînd blana groasă, deasă și unsuroasă (Ursus maritimus) (🖼 5189): se ținea lumea după dînsul ca după ~ (ISP.); toată lumea din sat și din mănăstire se strînge ca la ~ (CRG.); a se uita la cineva ca la ~, adică ca la un spectacol neobicinuit, unde lumea se strînge grămadă să privească; a trăi ca ~ul (în bîrlog), a fugi de lume, a trăi retras de toți, a nu fi sociabil; de aci, Ⓕ ~, om care fuge de lume, care trăește retras: (P): joacă ~ul prin vecini (sau la cumătra), să gătim tărîțele (ZNN.), ceea ce se întîmplă la vecin astăzi, poate să ni se întîmple și nouă mîine; – se joacă cu coada ~ului, se vîră singur în primejdie, legîndu-se de cei mai puternici; – a luat ~ul de coadă, s’a îmbătat; – parcă are păr de ~, fuge lumea de el; 👉 COADĂ1, JUCA1, NĂDEJDE1, PĂDURE1; dacă ți-e frică de ceva, ia păr de la ~ și te afumă, că-ți vine bine, niți frica (GOR.); se crede că dacă are cineva durere de șele, este bine ca ~ul să-l calce (GOR.) ¶ 2 Olten. 📆 Sîmbăta ~ului, Sîmbăta ce cade cu opt zile înainte de Florii (PAMF.); poporul o serbează pentru ca vitele să fie ferite de fiarele sălbatice; – Ziua ~ului, ziua de 2 Februarie (Stretenia, Întîmpinarea Domnului), cînd, după credința poporului, ursul iese din bîrlogul unde a petrecut toată iarna și inspectează cerul, spre a vedea dacă va mai ținea gerul ¶ 3 Mold. Trans. 🍽 Boț de mămăligă, cu brînză de oaie la mijloc și prăjit pe cărbuni: atunci, nu știu cum, îi cade un ~ mare din sîn... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic (CRG.) ¶ 4 🔧 = MENGHENEA ¶ 5 Olten. 💒 = POPONDOC ¶ 6 Băn. 🏚 = BOGDAN ¶ 7 🌿 BARBA-URSULUI 👉 BARBĂ5; BRÎNCA-URSULUI 👉 BRÎNCĂ¹4; – CIOBOȚICA-URSULUI 👉 CIOBOȚICĂ4; – LABA-URSULUI¹ 👉 LABĂ5; – LABA-URSULUI² = BURETE-DE-CONOPIDĂ; – LABA-URSULUI³ = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – LABA-URSULUI⁴ = PIEDICUȚĂ; – LABA-URSULUI⁵ = CUCURUZ I 2; – MIEREA-URSULUI 👉 MIERE2; STRUGURII-URSULUI 👉 STRUGURE5; TALPA-URSULUI¹ 👉 TALPĂ18; – TALPA-URSULUI² = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – URECHEA-URSULUI, mică plantă ierboasă, cu frunzele cărnoase, dispuse într’o rozetă din mijlocul căreia iese o tulpină cilindrică; face flori galbene, numeroase, dispuse într’un buchet la vîrful tulpinii; crește pe stîncile calcaroase din regiunea alpină și se cultivă adesea ca plantă decorativă (Primula auricula) (🖼 5190) [lat. ŭrsus].

BRÎNCĂ², brînci, s. f. 1. (Regional) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150. ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se urca, a se tîrî etc.) pe (sau, mai rar, în) brînci =(în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a se urca etc.) pe mîini și pe picioare, pe burtă, de-a bușilea. Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19. M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66. Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în cădere cu mîinile de pămînt. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71; b) fig. a cădea la pămînt (istovit de oboseală). Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389. Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frtiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921. Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135. A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94. 2. (La pl.; de obicei construit cu verbul «a da») împinsătură, izbitură (repede și neașteptată); ghiont. Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186. Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a se simți împins către ceva, a simți un imbold pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47. 3. (Regional) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. V. gheară. Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41. Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388. ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț (Salvia glutinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță (Lycopodium cluvatum). – Variantă: (2) brînci (ISPIRESCU, L. 108) s. m.

BRÎNCI¹ s. m. v. brîncă².

BRÎNCĂ², brînci, s. f. 1. (Reg.) Mînă ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se tîrî etc.) pe (sau în) brînci = a merge (sau a fugi etc.) pe mîini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.

1) brîncă f., pl. ĭ (lat. pop. branca, labă; it. branca, labă, ramură; fr. branche). Vechĭ. 1) Palmă: îșĭ răzimă capul în brîncă (Del.). Azĭ. 2) Împingere violentă cu mînile: ĭ-a dat o brîncă încît a căzut. Fig. A da brîncĭ, a îmbrîncĭ, a împinge, a îndemna: inima-ĭ dădea brîncĭ să plece. În brîncĭ saŭ pe brîncĭ, în patru labe, spijinindu-te în mîni și’n picioare: a cădea în brîncĭ, a te tîrî în brîncĭ. (Pop. și un brîncĭ, pl. inuzitat urĭ: ĭ-a făcut un brîncĭ să plece). 3) Vechĭ (Dos. ș.a.). Gheară de fer de torturat oameniĭ.

+brânci (pe ~) loc. adv.

brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.

brîncă s. v. BRAȚ. BUBERIC. ERIZIPEL. LABĂ. MĂNUȘĂ. MEMBRU SUPERIOR. MÎNĂ. RUJET.

brâncă¹, brânci, (brancă), s.f. Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop, 1978: 332). ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Lat. branca „labă; braț” (DEX, MDA); probabil cuv. autohton (Brâncuș, 1983). ■ Cuv. rom. > magh. bringa (Edelspacher, după DER).

BRÎNCĂ s. f. 1. (Ban., Trans. SV) Mînă. Brĕnkĕ. Branca. AC, 331. Și în acealea blide … era tot brînci și trupuri de prunci mici. AMD 1759, 61^r. 2. (Mold.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. Leul apucă cu brîncile denainte de săpă cît să să acopere trupul sfintei. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cînd va să să suie sau să coboare pre varga supțire, precum cu brîncele apucă, așé și coada în giur împregiur își împleticéște, ca din mîni de s-ar scăpa, de coadă spîndzurat rămîind, iarăși a să apuca să poată. CI, 172; cf. CANTEMIR, IST.; CI, 174. 3. (Mold.) Instrument de tortură. A: Cu mănuși[i] ascuțite, brînci de her îi strujiră coastele. DOSOFTEI, VS. // B: Și-l zgîrîiară pre spinare cu brînci ascuțite și tăioase. MINEIUL 1776. Etimologie: lat. branca. Cf. drăpănare.

brângă, s.f. v. brâncă².

brângă, s.f. – v. brâncă².