BUHĂIT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de băutură, de somn etc.); puhav, buhos (2), buged. – V. buhăi¹.

buhăit² sn [At: MDA ms / Pl:~uri / E: buhăi²] Buhăire².

buhăit³ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: buhăi³] 1-3 Buhăire³ (1-3).

buhăit⁴, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: buhăi²] Umflat la față (din cauza bolii, a somnului sau a băuturii).

buhăit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: buhai¹] 1-5 (Reg) Buhăire¹ (1-5).

buhăit¹ s.n. (reg.) Plînset zgomotos și prelungit (al unui copil); (reg.) buhăială. • /buhăi².

buhăit², -ă adj. (reg.; despre oameni, despre fața lor etc.) Care este umflat (de boală, de băutură, de somn etc.); puhav, (reg.) buged, buhos. • pl. -ți, -te. /v. buhăi¹.

BUHĂIT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de băutură, de somn etc.); puhav, buhos (2), buged. – V. buhăi¹.

BUHĂIT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre față sau ochi; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Umflat (de somn, de beție, de boală etc.); buhav. Ochii mari, căprui, încercănați cu pungi vinete, buhăiți de somn ori de nesomn. GALAN, Z. R. 127. Era încă buhăit și mahmur. REBREANU, R. I 97. ◊ (Substantivat) Un buhăit cu nasul vînăt de beție. SADOVEANU, P. M. 107.

BUHĂIT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de somn etc.); puhav. – V. buhăi¹.

buhăit a. buhav: față buhăită.

BUHĂIT adj. puhav, umflat, (reg.) buged, searbăd, (Transilv.) pufăios. (O față ~.)

BUHĂIT adj. puhav, umflat, (reg.) buged, searbăd, (Transilv.) pufăios. (O față ~.)