BUNIC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

bunic sm [At: NEGRUZZI, S. I, 109 / Pl: ~ici / E: bun + -ic] 1 Tatăl tatălui sau al mamei Si: (fam) bunel. 2 (Lpl) Părinții părinților. 3 (Pex; lpl) Strămoși. 4 (Reg) Termen cu care se adresează cineva unui bărbat în vârstă.

bunic s.m. 1 Tatăl tatălui sau al mamei; (pop.; fam.) bun, (fam.) bunel, (reg.) bît. Își ridică obrazul spre figura bună cu barbă căruntă a bunicului (SADOV.). 2 (la pl.) Părinții părinților. Pe pereți se aflau portretele bunicilor. ♦ Ext. Strămoși. Avea bijuteriile din bunici. 3 (pop.) (Termen de adresare pentru un) om bătrîn. Vrei să te ajut, bunicule? • pl. -ci. /bun + -ic.

BUNIC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

BUNIC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun, bunel, moș, tată-bun, tată-mare. Își ridică obrazul spre figura bună cu barbă căruntă a bunicului. SADOVEANU, O. IV 321. Într-o duminică, prin cîrneleaga, a venit tatăl mamei, bunicul meu David Creangă din Pipirig, la noi. CREANGĂ, A. 18. 2. (La pl.) Părinții (tatăl și mama) părinților; p. ext. strămoși. În casa bunicilor era atîta căldură! ▭ Trecu prin camere... cu divanuri, cu scrinuri vechi și cam strîmbe, cu portretele bunicilor cu cravate înalte, ale bunicelor decoltate în crinoline. DUMITRIU, B. F. 44.

BUNIC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. Termen cu care se adresează cineva unui om bătrîn. – Din bun² + suf. -ic.

BUNIC ~ci m. 1) (folosit și drept cuvânt de adresare) Bărbat luat în raport cu nepoții săi; tatăl tatălui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Părinții părinților. 3) la pl. Persoană care aparține generațiilor precedente; strămoș; străbun. /bun + suf. ~ic

buníc, -ă (dim. d. bun). Est. Tata saŭ mama mamiĭ saŭ tatiĭ. – Azĭ în Munt. tata mare, mama mare (după fr.) V. bunel.

bunic s. m., pl. bunici

bunic s. m., pl. bunici

bunic s. m., pl. bunici

+bunică-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui bunică-miu/-tu/-su

!bunicu-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui bunicu-meu/-tău/său

BUNIC s. tată-mare, (pop.) bun, bunel, (înv. și reg.) moș, (reg.) bât, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă, (în limbajul copiilor) tataie.

BUNIC s. tată mare, (pop.) bun, bunel, (înv. si reg.) moș, (reg.) bît, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă.