butnar sm [At: (a. 1691) IORGA, S. D. I, 84 / V: bucn~, bot ~, bodn~, (înv) -neariu / Pl: ~i / E: ger Buttner] (Reg) 1 Dogar. 2 Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape.

butnar s.m. (reg.) Meșteșugar care face sau vinde buți și alte vase construite din doage; dogar. Costin, vătaful de butnari (IORGA). • pl. -i. și botnar, bodnar, botnariu s.m. /<germ. Büttner; cf. slav. бондарь, боднарь.

❍BUTNAR sm. Mold. Trans. 🛞 Dogar, cel ce face buți: Am un poloboc: dacă se strică, nu-l poate nici un butnariu tocmi GOR. (ghicitoare despre „ou”) [germ. Buttner].

BUTNAR, butnari, s. m. (Regional) Dogar. Cramă, ți-am adus butnari să-ți dogească în butoaie. STANCU, C. 109. Am un poloboc: dacă se strică, nu-l poate nici un butnar tocmi (Oul). GOROVEI, C. 264.- Variantă: bodnar s. m.

BUTNAR, butnari, s. m. (Reg.) Dogar. – Germ. Büttner.

BUTNAR ~i m. reg. Meșter care face (sau repară) vase din doage (butoaie, căzi, putini etc.); dogar. /<germ. Büttner

butnar m. Mold. V. butar. [Nemț. BÜTTNER, printr’un intermediar săsesc].

butnár m. (rut. bódnar și bóndar, rus. bondarĭ, ung. bodnar, d. germ. büttner, care vine d. bütte, putină, bute. V. bute). Nord. Dogar.

bodnar sm vz butnar

bodnariu sm vz butnar

botnar sm vz butnar

butneariu sm vz butnar

bodnar s.m. v. butnar.

botnar s.m. v. butnar.

botnariu s.m. v. butnar.

BODNAR s. m. v. butnar.

butnar (reg.) s. m., pl. butnari

butnar (reg.) s. m., pl. butnari

butnar s. m., pl. butnari

butnar (butnari), s. m. – Dogar. Germ. Büttner (DAR; Gáldi, Dict., 191); cf. mag. bodnár, rus. bondarĭ, rut. bondar, pol. bednarz. Puțin probabilă der. sugerată de Pascu, I, 55, de la *butinar, deși acesta de la un lat. *buttĭna (› putină). – Der. butnări, vb. (a face meseria de butnar); butnărie, s. f. (dogărie); butnărit, s. m. (meseria de dogar).

BUTNAR s. v. dogar.

butnar s. v. DOGAR.