buturugă sf [At: ALECSANDRI, P. III, 304 / V: buturug sm, (reg) ~oagă / Pl: ~ugi / E: ctm butuc, butură + tumurug] 1 Rădăcină cu o parte din trunchi, rămasă după tăierea unui copac. 2 Rădăcină de tufa. 3 Bucată groasă și noduroasă de lemn Cf buștean, butuc, ciot. 4 (Fig) Om scurt și gras. 5 (Îs) Ca o ~ Fără semn de viață. 6 Larvă de rădașcă. 7 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 Melodie după care se execută buturuga (7).

buturugă s.f. 1 Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac; butuc. Pe-o buturugă stă nevasta (COȘB.). ◊ Zic. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ◊ Compar. Cocoașă rigidă ca o buturugă (CA. PETR.). ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean. Flacăra cîtorva buturugi ce ardeau voios (M. I. CAR.). ♦ Fig. Om scurt și gros, butucănos. La așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să-i fie tată (ALECS.). 2 (entom.; reg.) Larvă de rădașcă. 3 Numele unui dans țărănesc. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -gi. /cf. butuc, butură, tumurug.

BUTURUGĂ, buturugi, s. f. Parte noduroasă sau scorburoasă rămasă dintr-un trunchi de copac tăiat sau frînt, avînd rădăcinile încă înfipte în pămînt sau smuls cu rădăcini cu tot; bucată groasă (noduroasă) de lemn de foc. V. buștean. Mai era o buturugă, dar nu încăpea în sobă. PAS, Z. I 133. Rămăsesem tăcut pe o buturugă, privind cetele de plutași care se depărtau zgomotoși, iscodind pădurea. DUNĂREANU, N. 30. Pe lîngă buturugi... se adună putregaiul și pămîntul se prăfuiește. SLAVICI, O.I 161. Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume, Cînd astă buturugă de arbor ars... Va da și flori și frunze. ALECSANDRI, P. III 304. Buturuga mică răstoarnă carul mare (= un lucru care pare mic, neînsemnat, poate avea ia un moment dat o mare importanță sau influență). ◊ (Ca termen de comparație, arătînd imobilitatea, insensibilitatea, mărimea sau greutatea) Ai mers în urma ei, trudindu-te să-ți miști picioarele care ți se păreau grele ca niște buturugi. PAS, Z. I 68. Se culcase... și dormise ca o buturugă. CARAGIALE, la TDRG. ◊ Fig. Nu-mi stă-n minte cum la-așa frumoasă fată, Buturuga Statu- palmă au putut să fie tată!... ALECSANDRI, P. A. 150.

BUTURUGĂ, buturugi, s. f. Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac avînd rădăcinile înfipte încă în pămînt sau smulsă cu rădăcini cu tot; bucată groasă de lemn de foc. Buturuga mică răstoarnă carul mare (= un lucru neînsemnat poate avea uneori o importanță deosebită). – Din butură + suf. -ugă.

BUTURUGĂ ~gi f. 1) Partea de la pământ a unui trunchi (cu tot cu rădăcină), rămasă după ce s-a tăiat copacul. * ~ga mică răstoarnă carul mare un lucru de mică importanță poate (uneori) duce la transformări importante. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buștean; butuc. 3) Bucată de lemn groasă și noduroasă. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

buturugă f. rădăcină de arbust ce se scoate din pământ pentru foc. [Diminutiv dela buture].

buturúgă f., pl. ĭ (d. butură. V. butuc). Frîntură de rădăcină saŭ de trunchĭ, cĭoată: buruga mică răstoarnă caru mare (Prov.).

buturigă sf vz buturugă

buturoagă sf vz buturogă

buturogă sf vz buturugă

buturug sm vz buturugă

buturugă s. f., g.-d. art. buturugii; pl. buturugi

buturugă s. f., g.-d. art. buturugii; pl. buturugi

buturugă s. f., g.-d. art. buturugii; pl. buturugi

buturugă, -gi.

BUTURUGĂ s. buștean, butuc, ciot, (pop.) bucium, teșitură, (reg.) boancă, buștihan, butură, ciomp, ciuteică, gros, (prin Ban. și Transilv.) bălvan, (Mold.) ciotcă, (Olt.) ciumpan, (prin Mold.) lostopană, (Olt. și Ban.) turugă, tutuc. (Pune o ~ pe foc.)

BUTURUGĂ s. buștean, butuc, ciot, (pop.) bucium, teșitură, (reg.) boancă, buștihan, butură, ciomp, ciuteică, gros, (prin Ban. și Transilv.) bălvan, (Mold.) ciotcă, (Olt.) ciumpan, (prin Mold.) lostopană, (Olt. și Ban.) turugă, tutuc. (Pune o ~ pe foc.)