BÂHLIT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Care miroase urât, stătut. – V. bâhli.

bâhlit, ~ă a [At: CREANGĂ, P. 204 / Pl: ~iți, ~e / E: bâhli] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) Clocit.

BÂHLIT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Stătut, care miroase urât. – V. bâhli.

bâhlit a. Mold. stătut, împuțit: apa era bâhlită CR. [Identic cu bâhnit (din bahnă, mocirlă)].

bîhlit, -ă adj. (reg.; mai ales despre apă) Care miroase urît; clocit, împuțit, stătut. Apa era bîhlită și ne-am fi putut îmbolnăvi (CR.). • pl. -ți, -te. /v. bîhli.

BÎHLIT adj. p. Mold. BÎHLI. Stătut, cu miros greu și urît (vorb. de apa stătătoare din mlaștini, sau de orice lichid care a fost lăsat multă vreme într’un vas necurat): apa era ~ă și ne-am fi putut îmbolnăvi (CRG.): borș ~ (RV.-CRG.).

BÎHLIT, -Ă, bîhliți, -te, adj. (Mold., Bucov.; despre lichide, mai ales despre apa din mlaștini) Stătut, clocit. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204.

BÎHLIT, -Ă, bîhliți, -te, adj. (Reg., despre lichide) Stătut, clocit. – V. bîhli.

blehniță f. Mold. pește ce aduce cu un puiu de plătică sau de caracudă (Rhodeus amarus). [Și behliță, behlit = bâhlit, împuțit, acest pește mic fiind rău la gust].

BÂHLIT adj. v. clocit, împuțit, răsuflat, stătut, trezit.

bîhlit adj. v. CLOCIT. ÎMPUȚIT. RĂSUFLAT. STĂTUT. TREZIT.