bâțâi vir [At: CARAGIALE, M. 227 / V: ~țăi / Pzi: ~iesc, bâțâi / E: bâț(a)] 1 A (se) mișca repede și neliniștit dintr-o parte în alta. 2 A da repede din mâini și din picioare. 3 Mișcare pe care o fac animalele cu coada Cf bănănăi, măhăi.

BÎȚÎI, bîțîi, vb. IV. Intranz. A da din mîini și din picioare; (despre animale) a da din coadă, a mișca încoace și încolo, repede și neliniștit, din coadă. Nenea Mandache stă pe gînduri, bîțîind din piciorul drept și scîrțîind din vîrful ghetei. CARAGIALE, M. 227.

BÎȚÎI, bîțîi, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. A mișca repede din mîini, din picioare sau din cap; a da din coadă. – Din bîț(a) (puțin folosit).

A BÂȚÂI bâțâi intranz. (despre animale) A mișca repede din coadă; a da din coadă. /bâț + suf. ~âi

A SE BÂȚÂI mă bâțâi intranz. fam. (despre persoane) A face mișcări neorganizate și nervoase (cu mâinile și cu picioarele). /bâț + suf. ~âi

bîțîĭ, a -í v. int. (ung. biccenni, bicegni, a șchiopăta, a te clătina. Cp. cu fîțîĭ, moțăĭ și țîțîĭ). Fam. Mă clatin, mă scutur, tremur: tot bîțîĭa pe la poartă și nu’ndrăznea să intre, îĭ bîțîĭa inima de frică. V. refl. Ce vă tot bîțîițĭ pe scîndurile celea, măĭ băețĭ? V. bîstîcîĭ.

bâțâi (a ~) vb., ind. prez. 3 bâțâie, imperf. 3 sg. bâțâia; conj. prez. 3 să bâțâie

bâțâi vb., ind. prez. 1 sg. bâțâi, 3 sg. și pl. bâțâie, imperf. 3 sg. bâțâia

BÂȚÂI vb. v. fâțâi.

BÎȚÎI vb. a da, a fîțîi. (~ din coadă.)

bâțâi, bâțâi, (bâțăi, bâțălui), v.r. A se agita, a se foi. – Din bâț + suf. -âi (DEX, MDA).