BĂLĂLĂI, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

bălălăi vtr [At: ALECSANDRI, T. 426 / Pzi: ~esc / E: fo] 1-2 (Reg) A (se) bălăbăni (1-2).

bălălăi vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre oameni) A (se) bălăbăni. 2 refl., tr. (despre părți ale corpului sau, ext., despre obiecte care atîrnă) A (se) mișca într-o parte și alta. • prez. ind. -iesc. /form. expr.

BĂLĂLĂI (-ăesc) vb. intr. A se legăna, a se mișca cînd într’o parte, cînd într’-alta, ca ceva care atîrnă în jos: se legă de subsiori și se lăsă a-i ~ picioarele în vînt (ISP.); vezi ștreangul ăla bălălăind încoa și încolo (VLAH.).

BĂLĂLĂI, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

BĂLĂLĂI, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca, a se legăna, a se clătina într-o parte și într-alta ca un om nesigur pe pasul său, ori ca un obiect spînzurat, în bătaia vîntului; a bănănăi, a se bălăbăni. Fîntîna părăsită... asupra căreia a jale scîrțîia, bălălăind în bătaia vîntului, cumpăna ce tot se mai ținea pe crăcana miei furci butucoase. VLAHUȚĂ, N. 122. Mă cam strînge [livreaua] la coate și-n spate. – Da ce vrei?... să bălălăiești [în ea] ca într-un sucman? ALECSANDRI, T. I 136. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») Stenon, ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute, ca moara cea stricată... Din mîni bălălăiește, întocmai ca din limbă. NEGRUZZI, S. II 226.

BĂLĂLĂI, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Onomatopee.

bălălăì v. Mold. V. bănănăì: să bălălăești ca într’un suman AL.

pălălăi^2[1] v vz bălălăi

bănănăí vb. IV. refl. (reg.) A se bălăbăni. • prez. ind. bănănăi, -iesc. /form. expr.

BĂNĂNĂI (-ăesc, -ăiu) I. vb. tr. 1 A mișca într’o parte și într’alta, a legăna (vorb. mai ales de corp: bănănăi mîinile întocmai ca picioarele unui om care ar fugi (DLVR.) ¶ 2 A face ceva mișcînd alene mîna: popa-și făcu cruce și după dînsul toți bănănăiră semnul mîntuirii (DLVR.). II. vb. intr. A (se) mișca ușor într’o parte și într’alta, a (se) clătina, a (se) legăna (vorb. mai ales de corp): capul îi bănănăia într’o parte și într’alta, de parcă și rupsese junghetura (ISP.) [👉 BALĂLĂI].

bănănăì v. 1. a se clătina sau legăna (vorbind de clopot și de corp): corpul îi bănănăia într’o parte și într’alta ISP.; 2. a umbla șovăind. [Onomatopee, ca și varianta-i mold. bălălăi).

bălălăĭésc (est) și bănănăĭésc (vest) v. intr. (var. din bădădăiesc. V. dănănăĭesc, pălălăĭesc). Fam. Mă clatin fiind atîrnat orĭ slăbit de beție, de boală ș.a.: niște cĭobote bălălăĭaŭ în vînt la ușa ciobotăriĭ, lunganuluĭ îi bălăbăĭaŭ mînile cînd mergea, bețivu bălălăĭa în mers.

bălălăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălălăiesc, 3 sg. bălălăiește, imperf. 1 bălălăiam; conj. prez. 1 sg. să bălălăiesc, 3 să bălălăiască

bălălăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălălăiesc, imperf. 3 sg. bălălăia; conj. prez. 3 să bălălăiască

bălălăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălălăiesc, imperf. 3 sg. bălălăia; conj. prez. 3 sg. și pl. bălălăiască

BĂLĂLĂI vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.

bălălăi vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.