17 definiții pentru bănuitor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială. ♦ Gelos. [Pr.: -nu-i-] – Bănui + suf. -tor.

BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială. ♦ Gelos. [Pr.: -nu-i-] – Bănui + suf. -tor.

bănuitor, ~oare smf, a [At: BĂLCESCU, M. V. 422 / P: ~nu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: bănui + -tor] 1-2 (Persoană) care regretă ceva. 3-4 (Persoană) care se căiește de ceva. 5-6 (Om) care este înclinat să se supere pe cineva. 7-8 (Om) care este înclinat să cârtească. 9-10 (Persoană) care face des mustrări. 11-12 smf, a (Persoană) care presimte ceva. 13-16 (Persoană) care întrevede o anumită (soluție sau) situație. 17-18 (Persoană) care presupune ceva. 19-20 (Persoană) care află ceva. 21-22 (Persoană) care e înclinată să considere vinovat pe cineva. 23-24 (Persoană) care invidiază pe cineva. 25-26 (Om) care este gelos pe cineva. 27-28 (Persoană) care se îndoiește de cinstea cuiva Si: neîncrezător, suspicios, temător, (rar) bănuielnic (1), bănuicios, (rar) gelos.

bănuitor, -oare adj. (despre oameni) 1 Care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială; care este suspicios; (fam.) bănuielnic. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? (ISP.). 2 (fam.) Gelos. • sil. -nu-i-. pl. -ori, -oare. /bănui + - tor.

BĂNUITOR, -TOARE adj. sm. f. Care bănuește ușor: Bathori, slab de minte și ~, adună îndată sfetnicii săi spre a se chibzui (BĂLC.).

BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește (pe cineva sau ceva), care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială, care se îndoiește lesne; neîncrezător. Cei de pe marginea drumului schimbară priviri bănuitoare. DUMITRIU, B. F. 98. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? ISPIRESCU, L. 236. [Agenții împăratului] se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insuflam aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ (Adverbial) Tanti Eleonora lăsă acele și lîna să-i cadă în poală și zise dușmănos, bănuitor... DUMITRIU, B. F. 43. ♦ Gelos. Presupunînd că vremea va potoli necunoscuta ei patimă mai bine decît leacurile vracilor, grecul, bănuitor și întărîtat, smulse pe biata Ancuță din zadarnicele îngrijiri ale jupînițelor curtence. ODOBESCU, S. I 138. – Pronunțat: -nu-i-.

BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială; neîncrezător. ♦ Gelos. – Din bănui + suf. -(i)tor.

BĂNUITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre persoane) Care manifestă bănuieli; plin de bănuieli; suspicios. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bănuială. Privire ~oare. /a bănui + suf. ~tor

bănuitor a. și m. care intră lesne în bănuieli, neîncrezător.

bănuitór, -oáre adj. Aplecat spre bănuielĭ, neîncrezător, prepuĭelnic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bănuitor (desp. -nu-i-) adj. m., pl. bănuitori; f. sg. și pl. bănuitoare

bănuitor (-nu-i-) adj. m., pl. bănuitori; f. sg. și pl. bănuitoare

bănuitor adj. m., pl. bănuitori; f. sg. și pl. bănuitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BĂNUITOR adj., adv. 1. adj. neîncrezător, suspicios, temător, (livr.) circumspect, incredul, (rar) bănuicios, bănuielnic, (înv. și reg.) prepuielnic, prepuitor, (reg.) năzarnic, (înv.) necredincios, presupuitor. (E un om tare ~.) 2. adj., adv. iscoditor, pieziș. (Privire ~oare; privește ~.)

BĂNUITOR adj., adv. 1. adj. neîncrezător, suspicios, temător, (livr.) circumspect, incredul, (rar) bănuicios, bănuielnic, (înv. și reg.) prepuielnic, prepuitor, (reg.) năzarnic, (înv.) necredincios, presupuitor. (E un om tare ~.) 2. adj., adv. iscoditor, pieziș. (Privire ~; privește ~.)

Intrare: bănuitor
bănuitor adjectiv
  • silabație: bă-nu-i-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bănuitor
  • bănuitorul
  • bănuitoru‑
  • bănuitoare
  • bănuitoarea
plural
  • bănuitori
  • bănuitorii
  • bănuitoare
  • bănuitoarele
genitiv-dativ singular
  • bănuitor
  • bănuitorului
  • bănuitoare
  • bănuitoarei
plural
  • bănuitori
  • bănuitorilor
  • bănuitoare
  • bănuitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bănuitor, bănuitoareadjectiv

  • 1. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cei de pe marginea drumului schimbară priviri bănuitoare. DUMITRIU, B. F. 98. DLRLC
    • format_quote Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? ISPIRESCU, L. 236. DLRLC
    • format_quote [Agenții împăratului] se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insuflam aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Tanti Eleonora lăsă acele și lîna să-i cadă în poală și zise dușmănos, bănuitor... DUMITRIU, B. F. 43. DLRLC
    • 1.1. Gelos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: gelos
      • format_quote Presupunînd că vremea va potoli necunoscuta ei patimă mai bine decît leacurile vracilor, grecul, bănuitor și întărîtat, smulse pe biata Ancuță din zadarnicele îngrijiri ale jupînițelor curtence. ODOBESCU, S. I 138. DLRLC
etimologie:
  • Bănui + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.