CALIFICATIV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif.

calificativ, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr qualificatif] 1 a Care califică (1). 2 sn Termen prin care este caracterizată o ființă sau un obiect. 3 sn (În unele țări) Sistem de notare a sârguinței la învățătură și a conduitei elevilor și studenților sau de apreciere a muncii cuiva. 4 sn Fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” sau „insuficient” cuprinse în acest sistem.

CALIFICATIV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări) Sistem de notare a sârguinței la învățătură și a conduitei elevilor și studenților sau de apreciere a muncii cuiva; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient”, cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif.

CALIFICATIV, calificative, s. n. Termen prin care calificăm (3) o persoană sau un lucru. V. epitet. Activitate apreciată cu cele mai frumoase calificative. ◊ (În învățămîntul tehnic și superior) Sistem de notare a sîrguinței și a purtării elevilor și studenților. Calificativele sînt: foarte bine, bine, suficient, insuficient.

CALIFICATIV¹, calificative, s. n. Termen prin care caracterizăm o persoană sau un lucru. ♦ Sistem de notare a sîrguinței și a purtării elevilor și studenților în învățămîntul tehnic și superior; fiecare dintre indicațiile „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cu care se notează această sîrguință. – Fr. qualificatif.

CALIFICATIV, -Ă adj. Care califică, care arată o calitate, o însușire. // s.n. Cuvînt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. V. atribut, epitet. ♦ Notă, mențiune cu care se apreciază sîrguința și purtarea elevilor și a studenților sau activitatea oamenilor muncii. [< fr. qualificatif].

CALIFICATIV, -Ă I. adj. care califică, arată o calitate. II. s. n. cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. ◊ notă, mențiune cu care se apreciază sârguința elevilor și a studenților, activitatea oamenilor muncii. (< fr. qualificatif)

CALIFICATIV² ~e n. 1) Termen prin care o persoană sau un lucru se include într-o anumită categorie pe baza trăsăturilor proprii. 2) Sistem de notare a sârguinței la învățătură și a conduitei elevilor și studenților. 3) Fiecare dintre indicațiile („excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient”, „insuficient”) specifice acestui sistem de notare. /<fr. qualificatif

*calificatív, -ă adj. (mlat. qualificativus). Relativ la calificare: adjectiv calificativ. S. n., pl. e. Cuvînt care exprimă calitatea, modu de a fi: l-a gratificat cu calificativele cele maĭ urîte.

calificativ² s. n., pl. calificative

calificativ² s. n., pl. calificative

calificativ s. n., pl. calificative

CALIFICATIV s. 1. v. epitet. 2. v. apelativ.

CALIFICATIV s. 1. epitet. (Poetul folosește multe ~.) 2. apelativ, atribut, nume. (Îl cheamă cu ~: băiete!)