calomnie sf [At: DA ms / V: ~lum~ / Pl: ~ii / E: fr calomnie, lat calumnia ] Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva.

CALOMNIE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă privitoare la un anumit fapt, făcută cu scopul de a atinge reputația și onoarea cuiva. V. bîrfire, defăimare, ponegrire, clevetire, hulă. Calomnia este ca un cărbune stins, ce nu te arde, dar te mînjește. BOLINTINEANU, O. 404.

CALOMNIE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă făcută cu scopul de a atinge onoarea și reputația cuiva. – Fr. calomnie (lat. lit. calumnia).

CALOMNIE s.f. Afirmație neadevărată și tendențioasă, care atinge reputația și onoarea cuiva; bîrfeală, defăimare. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. calomnie, cf. lat. calumnia].

CALOMNIE s. f. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare. (< fr. calomnie)

CALOMNIE ~i f. Afirmație mincinoasă făcută cu scopul de a discredita pe cineva; bârfeală; defăimare; ponegrire; clevetire. [Art. calomnia; G.-D. calomniei; Sil. -ni-e] /<lat. calumnia, fr. calomnie

calomnie f. acuzare falșă ce atinge onoarea cuiva.

*calomníe f. (fr. calomnie, d. lat. calúmnia). Acuzațiune falsă, bîrfire, defăĭmare.

calumnie sf vz calomnie

calumnie f. V. calomnie.

calomnie s. f., art. calomnia, g.-d. art. calomniei; pl. calomnii, art. calomniile (desp. -ni-i-)

calomnie s. f., art. calomnia, g.-d. art. calomniei; pl. calomnii, art. calomniile

calomnie s. f., art. calomnia, g.-d. art. calomniei; pl. calomnii, art. calomniile

CALOMNIE s. v. calomniere.

CALOMNIE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)

Calomnie ≠ elogiu, laudă, panegiric