camarad, ~ă smf [At: MACEDONSKI, O. III, 112/ Pl: ~azi, ~e / E: fr camarade] 1-4 Tovarăș, coleg de arme, de școală, de muncă etc. 5 (Pex) Prieten.

CAMARAD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. (Folosit mai ales în vechea armată) Prieten, coleg. Un camarad de la Malu-Surpat îl vesti la cazarmă pe fruntaș că i-au venit cei de-acasă. SADOVEANU, M. C. 78. Tata m-a privit ca un bun camarad. SADOVEANU, N. F. 45. Între doi inși, foști camarazi de școală... s-au schimbat... scrisori. MACEDONSKI, O. III 112.

CAMARAD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Prieten, coleg. – Fr. camarade.

CAMARAD, -Ă s.m. și f. Tovarăș de arme, de clasă; coleg. [< fr. camarade, cf. sp. camarada – cei care dorm într-o cameră].

CAMARAD, -Ă s. m. tovarăș de arme, de clasă, de studii. (< fr. camarade, sp. camarada)

CAMARAD ~dă (~zi, ~de) m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii. /<fr. camarade

camarad m. cel ce duce cu altul acelaș fel de vieață sau de ocupațiune: camarad de școală.

*camarád m. (fr. camarade, d. sp. camarada, coleg, d. cámara, cameră). Coleg, tovarăș (maĭ ales în armată). V. singhel.

camarad s. m., pl. camarazi

camarad s. m., pl. camarazi

camarad s. m., pl. camarazi

camarad.

CAMARAD s. v. coleg.

CAMARAD s. tovarăș, (reg., mai ales în Ban. și Transilv.) ortac, (prin Transilv. și Ban.) tărșag, (înv.) cardaș, tovărășie. (~zi de arme, de drum.)

CAMARAD s. tovarăș, (reg., mai ales in Ban. și Transilv.) ortac, (prin Transilv. și Ban.) tărșag, (înv.) cardaș, tovărășie. (~ de arme, de drum.)

camarad s. v. COLEG.

camarad (camarazi), s. m. – Tovarăș, prieten. Fr. camarade. – Der. camaraderesc, adj.; camaraderește, adv.; camaraderie, s. f.