CANA¹, Mold. CANEA (pl. -nele). sf. Cep gros, de lemn ori de metal, găurit ca o țeavă, ce se pune la o butie sau la o cadă ca să curgă lichidul afară, fără să se risipească (🖼 791): i-a lăsat seara canaua deschisă de la un butoiaș cu vin BR. -VN.; dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă cu două halbe cu bere GRL. [ngr. κανέλα < it.].

CANA² sbst. = CĂNEALĂ: cafegiul din Caimata, care vinde și suliman și ~ de păr CAR. [blg.].

CANEA 👉 CANA.