16 definiții pentru capabil

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.

capábil, ~ă a [At: HAMANGIU, C. C. 191 / Pl: ~i,/ E: fr capable, lat capabilis] (Urmat de determinări introduse prin „de”, „să”) 1 Care este în stare de a face ceva Si: apt. 2 Înzestrat.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. Înzestrat, valoros, destoinic. Un om capabil. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții cu predicatul la modul conjunctiv) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvîrși ceva; care posedă însușirile cerute pentru a săvîrși ceva, apt pentru ceva. Am vrut să-i arăt de cită bunătate și jertfă de sine e capabil țăranul acesta. VLAHUȚĂ, O. A. 64. Artiștii... au probat că, bine conduși, sînt capabili de a sui răpide treptele artei dramatice. ALECSANDRI, T. II 54.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvîrși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Fr. capable (lat. lit. capabilis).

CAPÁBIL, -Ă adj. Înzestrat; destoinic; valoros. ♦ Apt, potrivit, în stare de a face ceva. [Cf. fr. capable].

CAPÁBIL, -Ă adj. 1. înzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, în stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civilă. (< fr. capable, lat. capabilis)

CAPÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) (urmat de determinări introduse prin prepoziția de) Care este în stare a săvârși ceva; apt. ~ de acțiune. 2) Care posedă calități deosebite; dotat cu calitățile necesare. /<fr. capable, lat. capabilis

capabil a. 1. care are dispozițiuni: capabil de a reuși; 2. vrednic, inteligent: om capabil; 3. Jur. care posedă capacitate: capabil de a testa.

capábil, -ă adj. (fr. capable, mlat. capabilis, d. capax. V. încap). Care poate cuprinde, în care încape. Fig. Care poate face un lucru: corabie capabilă de o lungă călătorie, om capabil să-l ajute, să-l ucidă pe altu, capabil de crimă. Inteligent, abil: om capabil. Jur. Căruĭa-ĭ permite legea: minoriĭ nu-s capabili să testeze (saŭ de a testa).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

capabil adj. m., pl. capabili; f. capabilă, pl. capabile

capabil adj. m., pl. capabili; f. capabilă, pl. capabile

capábil adj. m., pl. capábili; f. sg. capábilă, pl. capábile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CAPÁBIL adj. 1. v. competent. 2. v. avizat. 3. v. apt.

CAPABIL adj. 1. bun, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. avizat, competent, informat, pregătit, (fig.) tare. (E un om ~ în această problemă.) 3. apt, bun, convenabil, potrivit, susceptibil. (~ pentru un anumit scop.)

Capabil ≠ inapt, incapabil, neapt, necapabil, nepriceput

Intrare: capabil
capabil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capabil
  • capabilul
  • capabilu‑
  • capabilă
  • capabila
plural
  • capabili
  • capabilii
  • capabile
  • capabilele
genitiv-dativ singular
  • capabil
  • capabilului
  • capabile
  • capabilei
plural
  • capabili
  • capabililor
  • capabile
  • capabilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

capabil, capabilăadjectiv

  • 1. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Am vrut să-i arăt de cîtă bunătate și jertfă de sine e capabil țăranul acesta. VLAHUȚĂ, O. A. 64. DLRLC
    • format_quote Artiștii... au probat că, bine conduși, sînt capabili de a sui răpide treptele artei dramatice. ALECSANDRI, T. II 54. DLRLC
  • 2. științe juridice Care are capacitate civilă. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.