CAPAC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

capac sn [At: IORGA, S. D. VIII, 3 / Pl: ~ace, (rar) ~uri / E: tc kapak] 1 Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. 2 (Îs) Friptură la ~ Friptură gătită într-un vas acoperit. 3 (Îs) Ouă la ~ Ouă prăjite. 4 (Îs) Cașcaval la ~ Cașcaval prăjit în tigaie. 5 (Îe) A pune ~ul cuiva A închide gura cuiva printr-un răspuns potrivit. 6 (Îe) A găsi ~ la toate A da, întotdeauna, răspunsul potrivit. 7 (Îs) Asta pune ~ la toate E prea de tot, e exagerat.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare (prinsă într-o țîțînă sau liberă) care se lasă sau se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. Se sui în pod ca să dea jos o bisactea veche, un fel de cutie mare de vișin, cu capacul încrustat cu sidefuri cît aluna. BASSARABESCU, V. 42. O fîntină... cu un capac deschis în lături. CREANGĂ, P. 204. ◊ Friptură la capac = friptură gătită într-un vas acoperit. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. Și-a găsit tingirea capacul (și lelea bărbatul) = a dat de unul după chipul și asemănarea lui, a găsit pe cineva care să-l învețe minte și să-l pună la locul lui; și-a găsit sacul peticul. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul cuvenit. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns bine potrivit; a acoperi, a ascunde greșelile cuiva. Asta pune capacul (la toate) = asta pune vîrf la toate.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri făcute în tigaie. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Tc. kapak.

CAPAC ~ce n. Parte care acoperă sau închide un vas, o ladă etc. ◊ Friptură la ~ friptură pregătită într-un vas închis. A pune cuiva ~ la gură a face pe cineva să tacă. /<turc. kapak

capac n. 1. ceea ce servă a acoperi, astupa sau închide (o ladă, oală, sobă): ridică capacul chichiței ISP.; a pune cuiva capac, a ascunde greșelile; 2. petec de încheiat în dosul nădragilor: pantaloni de nanchin cu capac Ghica; 3. pleoapă de coșciug; 4. învârtitură oblongă a smeului de hârtie: smeul face capace ISP.; 5. învelișul broaștei țestoase. [Turc. KAPAK].

capác n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapáki, alb. kapák, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcană, chepeng. 1). Placă, tablă (de metal, lemn, lut, hîrtie) saŭ disc cu care acoperĭ un vas, o cutie, o ladă, un secriŭ, o groapă. 2) La unele felurĭ de pantalonĭ, partea care acopere pîntecele și care, în loc de prohab, are doŭă deschizăturĭ laterale care se încheĭe la brîŭ. 3) Vest. Tumbă, colac, învîrtitură a zmeuluĭ pin aer. Iron. A găsi saŭ a pune capacu, a găsi răspuns orĭ explicațiune la toate. Șĭ-a găsit tingirea capacu (Iron.), șĭ-a găsit sacu peticu, șĭ-a găsit tovarășu care-ĭ trebuĭe). – Dim. căpăcel, pl. e. V. pocriș, opercul, obturator, dop.

capac s. n., pl. capace

capac s. n., pl. capace

capac s. n., pl. capace

CAPAC s. v. carapace, țest.

CAPAC s. 1. (înv. și pop.) pleoapă, (reg., mai ales în Mold.) pocriș. (Doniță cu ~.) 2. (pop.) pleoapă. (~ la sicriu.)

CAPAC s. 1. (înv. și pop.) pleoapă, (reg., mai ales în Mold.) pocriș. (Doniță cu ~.) 2. (pop.) pleoapă. (~ la sicriu.)

capac s. v. CARAPACE.

capac (capace), s. n. – 1. Acoperitoare. – 2. Porțiune triunghiulară pe care o formau odinioară partea din față a pantalonilor. – 3. Cerc, piruetă făcută de zmeu. – 4. Pulpă de vită sau berbec. – 5. Coș de pescar. – Mr. căpache, megl. capac. Tc. kapak (Roesler 595; Șeineanu, II, 86; Meyer 173; Lokotsch 1061; Ronzevalle 131); cf. ngr. ϰαπάϰι, alb., bg., sb. pol. kapak.

CAPAC coborâre și ridicare bruscă a avionului. Capacul se execută în scopul antrenării personalului navigant pentru zboruri în condiții meteorologice grele.

capac, capace s. n. 1. palmă dată cuiva peste ureche. 2. (la baschet) blocare cu palma a orificiului coșului pentru a împiedica intrarea mingii. 3. (cart.) cartea sau cărțile de deasupra dintr-un pachet de cărți amestecate. 4. (la pl.) joc practicat în anii 1950-70 de copiii bucureșteni, în recuzita căruia intrau capace de bere turtite prin batere cu ciocanul și o bucată de plumb rotundă și plată.

a găsi capac la toate expr. a avea un răspuns pregătit pentru orice întrebare; a dovedi prezență de spirit în orice situație.

a-i sări (cuiva) capacele expr. 1. a se înfuria. 2. a depune un efort deosebit. 3. a primi o lovitură puternică.

tun la capac expr. (intl.) 1. redus la tăcere. 2. omorât.