capacitate sf [At: HAMANGIU, C. C. 191 / Pl: ~tăți / E: fr capacité, lat capacitas -atis] 1 Însușirea de a fi încăpător. 2 Mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. 3 Volum al unui recipient. 4 (Îs) Măsuri de ~ Măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 5 Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 6 Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. 7 Persoană capabilă. 8 Însușirea de a face acte juridice valabile

CAPACITATE, capacități, s. f. 1. Posibilitate de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. V. aptitudine, pricepere, îndemînare, talent. Însușirea experienței sovietice întărește încrederea poporului romîn în propriile sale forțe, sădește în conștiința muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor romîni în o uriașă încredere în capacitățile lor creatoare și contribuie la înflorirea culturii, artei și științei în țara noastră. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 19. Era un om d-un caracter original și de-o mare capacitate. BĂLCESCU, O. 1 81. ♦ Persoană de o deosebită destoinicie. X este o mare capacitate medicală. 2. Însușirea de a face acte juridice valabile. 3. Calitatea de a fi încăpător, de a cuprinde o cantitate (mare sau mică) de materie. Avînd deasupra un coș de nuiele care le triplează capacitatea... [carele] trec încărcate cu știuleți. BOGZA, C. O. 390. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al grînelor etc. Litrul este o măsură de capacitate.

CAPACITATE, capacități, s. f. 1. Posibilitatea de a activa într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Persoană capabilă. 2. Posibilitate pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materie sau de energie. 3. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materie sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 4. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Fr. capacité (lat. lit. capacitas, -atis).

CAPACITATE s.f. 1. Calitatea de a fi încăpător. ♦ Întindere sau mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține sau poate conține; conținutul unui obiect (mai ales al unui vas). 2. Îndemînare, abilitate, aptitudine, forță de a face ceva într-un anumit domeniu. ♦ Om destoinic, priceput; învățat, savant. ♦ (În trecut) Examen pentru obținerea titlului de profesor secundar. 3. Posibilitatea unui sistem tehnic sau a unui dispozitiv de a executa o operație, de a produce un efect sau de a suferi o transformare. 4. Drept, putere (legală) de a face un act. [Cf. fr. capacité, lat. capacitas].

CAPACITATE s. f. 1. calitatea de a fi încăpător. ◊ întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva. ◊ om destoinic, priceput; învățat, savant. 4. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legală de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare. (< fr. capacité, lat. capacitas)

capacitate s. f. Secție, unitate într-o întreprindere ◊ „[...] a intrat în funcțiune o nouă capacitate de producție [...]” R.l. 3 II 81 p. 5. ◊ „La întreprinderea «Mecanica» din Vaslui a intrat în funcțiune o nouă capacitate de producție. Este vorba de o capacitate de 1700 tone pe an de prealiaje feroase cu grafit nodular.” Sc. 5 V 83 p. 3. ◊ „[...] pe râul Ialomița a fost pusă în funcțiune [...] prima capacitate din cadrul acumulării Dridu, lucrare constând în devierea apelor prin nodul hidrotehnic executat [...]” R.l. 22 XI 84 p. 15 (formal din fr. capacité; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

CAPACITATE ~ăți f. 1) Cantitate care poate încăpea într-un recipient. 2) tehn. Proprietate pe care o are un corp sau un sistem de a acumula o cantitate de materie sau de energie. ~ termică. ~ electrică. 3) Posibilitate de a realiza ceva într-un domeniu de activitate; aptitudine; facultate. ~ de muncă. 4) Proprietate de pătrundere în esența lucrurilor; competență. [G.-D. capacității] /<fr. capacité, lat. capacitas, ~atis

capacitate f. 1. conținutul unui lucru: măsură de capacitate, care servă a măsură lichide și grâne; 2. aptitudine legală: capacitatea de a testa; 3. fig. calitatea unui spirit capabil.

*capacitáte f. (lat. capácitas, -átis. Cuprins, încăpere, mărime: capacitatea unuĭ vas. Fig. Inteligență: capacitatea unuĭ om. Pin ext. Om inteligent: acest om e o capacitate. Jur. Permisiune legală: minoriĭ n’aŭ capacitatea de a testa. Măsură de capacitate, măsură care servește la măsuratu lichidelor și grînelor. – Rar (R. C. 2,34) capabilitate (d. capabil).

capacitate s. f., g.-d. art. capacității; pl. capacități

capacitate s. f., g.-d. art. capacității; pl. capacități

capacitate s. f., g.-d. art. capacității; pl. capacități

CAPACITATE s. 1. v. volum. 2. cubaj, volum. (~ a unei incinte.) 3. v. gabarit. 4. forță, posibilitate, putere, putință, (înv.) puterință, puternicie. (~ de a face ceva.) 5. potențial. (~ de muncă.) 6. v. facultate. 7. competență, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în...)

CAPACITATE s. 1. mărime, volum. (~ a unui pahar.) 2. cubaj, volum. (~ a unei incinte.) 3. gabarit, volum. 4. forță, posibilitate, putere, putință, (înv.) puterință, puternicie. (~ de a face ceva.) 5. potențial. (~ de muncă.) 6. aptitudine, facultate, însușire, posibilitate. (~ intelectuală.) 7. competență, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în...)

Capacitate ≠ incapacitate

CAPITIS DEMINUTIO (lat.) restrângerea capacității juridice – Expresie din dreptul roman care indica inițial completa degradare din drepturile juridice a unui cetățean roman și deci radierea din registrele censului, fapt care ducea automat la sclavie. Începând cu sec. 5 î. Hr. expresia se folosește și pentru alte forme de degradare juridică (pierderea cetățeniei, a dreptului de a depune mărturie etc.).

Capitis deminutio (lat.) Aceste cuvinte nu se folosesc decît în forma originară. Ele constituie o formulă din dreptul roman, care aducea unei persoane un fel de moarte civilă, o stare juridică lipsită de libertate, de drepturi cetățenești etc. De altfel, dacă am traduce liber capitis deminutio, ar trebui să spunem: diminuarea sau chiar stingerea unor drepturi civice. Astăzi aceste două cuvinte se aplică de obicei unei persoane ostracizate, care nu-și mai poate exercita puterea sau influența în societate ori într-un anumit domeniu de activitate. Expresia se folosește sub forma: „lovit de un capitis deminutio”. IST.