CAR¹, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries).

car² sm [At: NEAGOE, Înv. 253/21 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: ml carrus (caries)] 1 Nume dat mai multor specii de insecte mici, dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros și cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. 2 (Spc; îs) Făină de ~ Pulbere de lemn ros de cari (1). 3 (Îc) ~iu-de-stejar Larva viespei (Sirex gigas). 4 (Îc) ~iu-mic Mică insectă care roade lemnul (Anobium pertinax). 5 (Îc) ~iu-mare, ~ de-pădure, ~ de-scoarță Gândac castaniu, rotund, lung de 5 mm, cu capul mic și mustăți scurte, care trăiește pe brazi și molizi, săpând galerii între lemnul trunchiului și scoarță (Bostrychus tipographus).

CAR², ❍CARIU sm. 1 🐙 Larva ori-cării insecte care trăește în lemn și-l roade: dă-le focului de icoane! d’abia prăsesc cari și păduchi de lemn CAR. ¶ 2 Insectă coleopteră care trăește în lemn în spec. în mobile vechi pe care le rod făcînd niște găuri rotunde (Anobium pertinax) (🖼 882) răscolești ... cărți bisericești cu scoarțele roase și găurite de cari VLAH.; crăpa de cindă și rodea în nurori cum roade cariul în lemn CRG. ¶ CAR-DE-PĂDURE, ~-MARE sau ~ -DE-SCOARȚĂ, altă insectă coleopteră care se găsește în spec. în lemnul de brad pe care-l găurește formînd un fel de galerii (Bostiychus typographus) (🖼 883) [lat. vulg. carius = clas. caries].

CAR¹, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros și cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries).

CAR¹, cari, s. m. (Și în forma regională cari; de obicei la pl.) Insectă din ordinul coleopterelor, care trăiește în lemn și-l roade (Anobium pertinax). Pe sub grinzile afumate, sparte de cari, stau buruieni și flori uscate, puse acolo din ani uitați. CAMILAR, TEM. 26. Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. EMINESCU, O. I 69. Aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Făină de cari = fărîme mici care cad din lemnul măcinat de aceste insecte.

CAR², cari, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, care trăiește în lemn și îl roade (Bostrychus typographus și Anobium pertinax). – Lat. carius (= caries).

CAR² ~i m. 1) la pl. Specie de insecte mici, dăunătoare, având corpul păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. 2) Insectă din această specie. /<lat. carius

car m. vierme care roade lemnul, pielea, stofa. [Lat. vulg. CARIUS].

1) car m. (lat. carius, d. caries, o boală care roade dințiĭ). Larvă de insect în formă de verme albicĭos care trăĭește pe supt scoarța copacilor. (Caru de rădașcă e lung de 2-3 centimetri).

❍CARETE, CĂRETE sm. 🐙 1 = CAR²: acel mititel carete ... începe a roade Măduha împrejur și pe îndelete BD. -DEL. ¶ 2 Larva găselniței, cîrtiței, muștei de carne, etc. ¶ 3 Olten. Băn. iron. Muci (la om, la oaie. etc.) CIAUȘ. [car²].

❍CARIU 👉 CAR².

ÎNȚELEPCIUNEA POPORULUI TE ÎNVAȚĂ SĂ PRINZI IEPURELE CU CARUL (a. Odobescu) = Răbdarea este o mare însușire pentru bune isprăvi.

car¹ (insectă) s. m., pl. cari, art. carii

car¹ (insectă) s. m., pl. cari

car (insectă) s. m., pl. cari

car (zoologie), pl. cari

cariu, -ri (insectă).

car (cari), s. m. – Specie de insectă mică dăunătoare (Anobium pertinax). – Var. (înv.) cariu. Lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Pușcariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cări, vb. (a găuri, a roade, a mînca); cărete, s. m. (car, insectă), pe care Diculescu, Elementele, 455, îl derivă, prin intermediul unei forme ipotetice *scărete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9).

car², cari, s.n. 1. Insectă care trăiește în lemn și îl roade. 2. (mit.) Ființă malefică; bosorcoi, diavoli: „Să luară pă cale, pă cărare, / Nouă cari, / Nouă ogari...” (Papahagi, 1925: 298). – Lat. pop. carius (= caries) (Șăineanu, Pușcariu).

car², cari, s.n. – 1. (zool.) Insectă care trăiește în lemn și îl roade. 2. (mit.) Ființă malefică; bosorcoi; „diavoli” (Papahagi): „Să luară pă cale, pă cărare, / Nouă cari, / Nouă ogari...” (Papahagi, 1925: 298; Săpânța). – Lat. pop. carius (= caries) „putrezire, râncezeală” (DEX, Scriban, Șăineanu, Pușcariu).