CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

caracter sn [At: ȘINCAI, HR. 24/11 / V: (înv) ~tir, ~antel, ha~, haractir(iu) / A: (înv) ~rac~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr caractère, lat character] 1 Semn săpat (în piatră, în metal) sau scris. 2 (Tip) Mică prismă de metal (aliaj de plumb, cositor și antimoniu) având la unul dintre capete, în relief, figura unei litere, a unei cifre sau a unui semn de punctuație, servind pentru tipar. 3 (Tip) Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. 4-6 Titlu (însărcinare, misiune) care dă demnitate sau calitate de... 7 Ansamblul însușirilor fundamentale psiho-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. 8 Personalitate morală fermă. 9 Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. 10 Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 11 (Îs) Comedie de ~ Comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. 12 (Îs) Dans de ~ Formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 13 Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 14 (Blg) Particularitate a unui organism. corectat(ă)

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentală a omului, care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale. Să-i las [posterității] ca o enigmă caracterul meu bizar. MACEDONSKI, O. I 71. Prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. 22. Nu avusese vreme a-și dezveli urîtul caracter. NEGRUZZI, S. I 142. Dans de caracter = dans care exprimă acțiuni sau sentimente. Comedie de caracter = comedie în care (spre deosebire de comedia de intrigă sau de moravuri) intriga ia naștere din conflictul între caracterele personajelor. ♦ Calitate morală care se manifestă prin tenacitate, voință fermă, perseverență și corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate, prezentînd trăsături psihice complexe, zugrăvită cu vigoare într-o operă literară. Personajele satirice ale operelor clasice nu sînt scheme, caricaturi, ci caractere. CONTEMPORANUL S. II, 1953, nr. 341, 3/3. 2. Trăsătură particulară, distinctivă, care constituie specificul unui lucru. V. formă, aspect, înfățișare. Partidul a reușit să mobilizeze clasa muncitoare la acțiuni cu caracter economic și politic, care au culminat prin luptele ceferiștilor și petroliștilor din 1933. REZ. HOT. I 151. Caracterul modului de producție este determinat, în ultimă instanță, de nivelul de dezvoltare al forțelor de producție materiale ale societății. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. 3. Semn grafic, literă (de tipar sau de mînă). Inițialele acestei cărți cu buchi erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sîngele, caractere slave de o... fantastică arătare. EMINESCU, N. 44. – Accentuat și: caracter.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentală a unei persoane, care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul între caracterele personajelor. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentînd trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 2. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; literă. – Fr. caractère (lat. lit. character).

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trăsăturilor psihice esențiale și stabile ale omului, care se manifestă în modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trăsături psihice complexe prezentată într-o operă literară. ♦ Ansamblu de însușiri morale manifestate prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 2. Particularitate distinctivă care constituie specificul unui lucru. 3. Literă, semn grafic. 4. (Mat.) Numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. [Acc. și caracter. / < fr. caractère, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. 2. personalitate morală caracterizată prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 3. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară. 4. particularitate de structură, formă, substanță sau funcție a unui organism. ◊ caracteristică a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; literă, semn grafic de același corp și aceeași familie. ◊ (inform.) literă, cifră, semn particular. 6. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. (< fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

CARACTER ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natură. ~ dârz. 2) Ansamblu de dispoziții înnăscute, care constituie structura psihică a unui individ. ~ flegmatic. 3) Proprietate morală care se manifestă prin perseverență, vigurozitate și corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstrează asemenea calități. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietăți psihice și morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trăsătură; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn convențional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informație folosit în codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character

caracter n. 1. semn de convențiune: caracter alfabetic; 2. literă de tipar: principalele caractere tipografice sunt diamant, petit, garmond; 3. calitate distinctivă: perfecțiunea e caracterul divinității; 4. trăsuri esențiale la un animal sau plantă; 5. facultăți morale, tărie sufletească: om cu caracter.

*caractér n., pl. e (fr. caractère, it. caráttere, lat. charácter, -éris, d. vgr. haractér, -éros, semn săpat, marcă, tipar, d. harásso, gravez. V. harag, hărăxesc). Semn de care te serveștĭ la scris, literă. Fig. Fel de suflet: caracter blînd. Tărie, curaj: a arăta că aĭ caracter. Nobleță, bunătate: om de caracter. Semn distinctiv: caracterele gloriiĭ, rațiunea e caracteru omuluĭ. Expresiune, fizionomie: dans de caracter. Titlu, demnitate, misiune: un trimes cu caracter de ambasador. – Și carácter (după it.) și (vechĭ) haractir (după ngr.).

caractir sn vz caracter

carantel sn vz caracter

haracter sn vz caracter

haractir sn vz caracter

haractiriu sn vz caracter

haractír, V. caracter.

caracter s. n., pl. caractere

!caracter s. n., pl. caractere

caracter s. n., pl. caractere

caracter

caracter, -re.

CARACTER s. 1. v. însușire. 2. v. factură. 3. v. fire. 4. literă. (Scris cu ~e gotice.) 5. v. semn grafic.

CARACTER s. 1. atribut, calitate, caracteristică, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (Acest proces poartă ~ epocii.) 2. factură, fel, gen, natură. (Compoziție de un ~ aparte.) 3. fire, natură, structură, temperament, (livr.) umoare, (înv. și reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (E un ~ emotiv.) 4. literă. (Scris cu ~ gotice.) 5. semn grafic. (Un scris cu tot felul de ~.)

haractir (-ruri), s. n. – Caracter. Ngr. χαραϰτήρ (Gáldi 194). Este dublet al lui caracter, s. n., din fr. caractère. Sec. XVIII, înv.

caracter Piesă de c., piesă scurtă instrumentală (de obicei pentru pian), al cărei titlu conține o sugestie poetică sau de atmosferă. Uneori p.c. sunt organizate în cicluri sub un nume comun (Colțul copiilor de Debussy) sau cumulate într-o piesă mare sub o idee unică (Carnavalul de Schumann). E specifică pentru pianistica romantică. Variațiune de c., în ciclul variațiunilor (3), secțiune realizată prin modificarea structurală a temei* (spre deosebire de variația ornamentală), ce vizează o expresie uneori programatică*. Dans de c., tip de dans* scenic, în general dinamic, cu caracter uneori comic sau grotesc, având la bază, spre deosebire de dansul clasic, o muzică folc. Este integrat spectacolului de balet*.

caracter, figură de compoziție care constă în zugrăvirea trăsăturilor morale ale unui tip omenesc (avarul, fricosul, temerarul, burghezul etc.). În portretul propriu-zis se zugrăvește un individ (real sau fictiv); caracterul e o generalitate. Primul convine mai degrabă, istoricului; celălalt poetului satiric sau comic. Ex. Caracterele de La Bruyère.

CARACTER (< fr. caractère < lat. character ; gr. kharacter, semn gravat, amprentă) În genere, ansamblul trăsăturilor morale ale unei persoane, iar cu referire la un personaj literar, ansamblul trăsăturilor lui psihologice. Spre deosebire de personaj, care se referă la o mare varietate de prezențe umane, obișnuite, prin caracter se înțelege o covîrșitoare individualitate, care poate servi ca model, fiind un sumum al trăsăturilor sociale întruchipate și avînd o mare influență educativă. În afara acelor caractere umane exemplare (ex. Oedip, Antigona, Andromaca etc.) există și caractere „negative”, cum întîlnim în operele de tipologie caracterologică ca aceea a filozofului grec Theophrast, ca și portretele scriitorului francez La Bruyère.

solistic, caracter ~, trăsătură distinctivă a unui fragment dintr-o lucrare muzicală, în care un singur interpret iese în prim plan față de restul ansamblului*, prin virtuozitate*, importanță expozitivă, tematică, melodică etc. V. solo; solist.