caracteristic, ~ă [At: NEGRUZZI, S.I, 237 / Pl: ~ici, ~ice / E: caractéristique] 1-3 a (Construit adesea cu dativul sau cu prepoziția „pentru”) Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 4-6 sf Însușire specifică dominantă, proprie unei ființe, unui lucru sau unui fenomen, care le diferențiază de altele. 7 sf (Mat) Partea întreagă a unui logaritm. 8-9 sf Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 10-11 sf Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv, în funcție de o anumită variabilă.

CARACTERISTIC, -Ă, caracteristici, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «pentru») Care constituie caracterul distinctiv al unui lucru sau al unei ființe, care caracterizează un lucru sau o ființă. În imaginea artistică... tot ce nu e tipic este înlăturat și în schimb se accentuează tot ceea ce este caracteristic. V. ROM. decembrie 1950, 187. Melancolia în vîrstă lui e semnul caracteristic al orfanilor. EMINESCU, N. 35. Fiecare generație produce naturi felurite de oameni, tipuri caracteristice de un mare interes pentru studiul social și istoric al fiecărei epoci. ALECSANDRI, S. 25.

CARACTERISTIC, -Ă, caracteristici, -e, adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – Fr. caractéristique.

CARACTERISTIC, -Ă adj. Care caracterizează ceva sau pe cineva, constituindu-i trăsătura distinctivă. [Cf. fr. caractéristique].

CARACTERISTIC, -Ă I. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. însușire tipică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, fenomen etc. 2. partea întreagă a unui logaritm. 3. curbă reprezentând variația unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcție de un anumit parametru. ◊ mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcționare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caractéristique)

CARACTERISTIC ~că (~ci, ~ce) Care întrunește trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caractéristique

caracteristic a. ce caracterizează: literă caracteristică.

*característic, -ă adj. (vgr. harakteristikós). Care caracterizează, care distinge: semn caracteristic. S. f., pl. ĭ și e. Semn distinctiv: i e caracteristica pluraluluĭ masculin. Mat. Acea parte a logaritmuluĭ care arată unitățĭ întregĭ.

caracteristic adj. m., pl. caracteristici; f. caracteristică, pl. caracteristice

caracteristic adj. m., pl. caracteristici; f. caracteristică, pl. caracteristice

caracteristic adj. m., pl. caracteristici; f. sg. caracteristică, pl. caracteristice

caracteristic (adj.), f. caracteristică, pl. m. caracteristici, f. caracteristice

CARACTERISTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. v. obișnuit. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ.

CARACTERISTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. obișnuit, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 3. clasic, reprezentativ, specific, tipic. (Un exemplu ~.) 4. semnificativ, (fig.) simptomatic. (Un fapt ~.)

Caracteristic ≠ necaracteristic