ceapraz sn [At: (a. 1792) IORGA, S. D. VIII, 24 / V: ceprag, cepreag, cepraz, ceprază, cepreaz / Pl: ~uri / E: tc çapraz] 1 Bordură de mătase (sau fir), dar și de bumbac, lână. 2-3 (Țesătură sau) împletitură cu fire sau ciucuri atârnați, aplicată pe pernițe, perdele, haine. 4 (Pex) Galon. 5 (Pex) Ciucure (de fir, de mătase sau lână. (Pex) Nasture de mătase. 7 (Înv; îf ceprază) Butonieră. 8 Unealtă de lemnar pentru îndreptat dinții ferestrăului, formată dintr-o lamă de oțel cu crestături de mărimi diferite pe ambele laturi și cu mâner Si: călcător ceaprăzar, dințar, zimțar. 9 Poziție alternativă a dinților de ferăstrău, unii într-o parte și alții în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului.

CEAPRAZ, ceaprazuri, s. n. (Mai ales la pl.) Șiret sau panglică de fir sau de mătase colorată, cu care se împodobesc hainele și mai ales uniformele militare. Au coifuri, au ceaprazuri, au sulițe la ei. COȘBUC, P. II 194. Mihnea a-mbrăcat chepeneag de catifea roșie cu ceaprazuri și cu bumbi de aur. ODOBESCU, S. I 71. La zile mari, domnul îmbrăca cabanița, care era un fel de contoș cu ceaprazuri de fir și cu profiruri de samur. GHICA, S. 501.

CEAPRAZ, ceaprazuri, s. n. Șiret sau panglică de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare). – Tc. çapraz.

CEAPRAZ² ~uri n. 1) Înclinare alternativă a dinților ferăstrăului. 2) Instrument pentru ascuțit ferăstraiele; dințar; zimțar. /<turc. çapraz

CEAPRAZ¹ ~uri n. Sfoară de mătase sau de fir, folosită ca podoabă pentru obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; șnur; găitan; brandenburg; firet. /<turc. çapraz

ceapraz n. 1. ciucure de mătase, bumbac sau lână: cabanița era un fel de contăș cu ceaprazuri de fir GHICA; 2. unealtă cu care se îndreptează dinții ferăstrăului. [Turc. ČAPRAZ; pentru sensul 2, cf. ibrișim].

ceapráz n., pl. urĭ (turc. čapraz, d. pers. čeprast, brîu de metal al ĭenicerilor. V. șabracă). Găitan de ornat uniformele militare (ca cele de cavalerie): haĭnă cu ceaprazurĭ (la haĭnele femeĭeștĭ, ob. pasmanterie). Instrument de găurit copitele la potcovit. Sfredel foarte mic (Cov). Instrument de îndreptat dințiĭ fĭerăstrăuluĭ (numit și ceapráznic în Munt. est și călcătoare în Mold.). Fĭerăstrăŭ cu ceapraz (saŭ rostit), cu dințiĭ îndreptațĭ unu într’o parte, și altu într’alta ca să taĭe maĭ bine. – Mold. vechĭ ceprag, pl. e. V. canaf și galon 1.

ceprag sn vz ceapraz

cepraz sn vz ceapraz

ceprază sf vz ceapraz

cepreag sn vz ceapraz

cepreaz sn vz ceapraz

ciprăgariu sm vz ceapraz

ceprag n. Mold. V. ceapraz.

ceprág, V. ceapraz.

ceapraz (desp. cea-praz) s. n., pl. ceaprazuri

ceapraz (cea-praz) s. n., pl. ceaprazuri

ceapraz s. n. (sil. -praz), pl. ceaprazuri

ceapraz, pl. ceaprazuri

CEAPRAZ s. 1. v. firet. 2. (TEHN.) călcător, (reg.) ceaprazar, dințar, zimțar. (~ pentru ferăstrău.) 3. (TEHN.) apăsător, călcător. (~ la mașina de cusut.)

CEAPRAZ s. 1. firet, (înv. și reg.) pasmant. (Uniformă cu ~uri.) 2. (TEHN.) călcător, (reg.) ceaprazar, dințar, zimțar. (~ pentru ferăstrău.) 3. (TEHN.) apăsător, călcător. (~ la mașina de cusut.)

ceapraz (ceaprazuri), s. n. – 1. Șiret, panglică, galon, firet. – 2. Marginea încălțămintei. – 3. Călcător, zimțar. – Var. cepraz(ă), ce(a)prag. Tc. çapraz (Cihac, II, 559; Miklosich, Fremdw., 82; Șeineanu, II, 123; Meyer 442; Lokotsch 396); cf. ngr. τσαπράζι, alb. tšapraz, bg. čapraz, pol. szabraka, de unde germ. Schabracke, fr. schabraque. – Der. ceprăzar (var. ceaprăzar, ce(a)prăgar), s. m. (fabricant sau negustor de ceaprazuri); ceaprăzărie, s. f. (prăvălie în care se vînd ceaprazuri; meseria de ceaprazar).