cer⁴ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: lat cerrus] 1 Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). 2 Lemn de cer⁴ (1), folosit drept combustibil. 3 (Pop; îe) ~-bocnă A fi foarte tare (ca lemnul de cer).

CER¹ sm. 🌿 Copac mare și frumos, o varietate de stejar, cu coaja mai groasă decît a gorunului și tufei; formează întinse păduri sau dumbrăvi și e cultivat uneori ca plantă decorativă (Quercus cerris) [lat. cerrus].

CER¹, ceri, s. m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, foarte căutat ca lemn de ars; crește în regiunile de șes și pe dealuri joase (Quercus cerris). În valea Vamvului sînt goruni... și cer. I. IONESCU, M. 615.

CER¹, ceri, s. m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). – Lat. cerrus.

CER² ~i m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, având scoarță groasă, frunze crestate și fructul o ghindă, folosit drept combustibil. /<lat. cerrus

cer m. (pl. ceri) soiu de stejar, mare și frumos arbore ce formează întinse păduri sau dumbrave, uneori cultivat ca plantă decorativă (Quercus cerrus): lemnele de cer sunt cele mai bune de ars. [Lat. CERRUS].

1) cer m. (lat. cĕrrus; it. cerro, de unde și vsl. cerĭ, sîrb. bg. cer, ung. cser). Un fel de stejar (quercus cerris).

cer¹ (arbore) s. m., pl. ceri

cer¹ (arbore) s. m., pl. ceri

cer (arbore) s. m., pl. ceri

cer (ceri), s. m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. țer, istr. cer. Lat. cerrus (Meyer 220; Pușcariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. și toponimul toscan Cerreto). Există și în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 și Berneker 123 îl consideră derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede că rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. să derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s. n. (stejăriș); ceroaică, s. f. (stejar de piatră, Quercus ilex).

CER¹ (lat. cerrus) s. m. Arbore din familia fagaceelor, indigen (Cîmpia Română, Pod. Getic, SV Dobrogei, Dealurile Banatului și ale Transilvaniei), înalt pînă la 30 m, cu scoarța negricioasă, frunze pieloase, numeroase flori unisexuate și fructul ghindă mare, brun-închisă, așezată într-o cupă cu solzi ghimpoși (Quercus cerris).

Quercus cerris L., « Cer ». Specie care înflorește primăvara. Cupa scurt-pedunculată cu solzi alungit-eliptic-ovoizi sau liniari-subulați, răsfirați, recurbați. Frunzele cu 4-9 nervuri cu puf, îngust-alungite, pînă la 12 cm lungime (lobii ascuțiți, scurt-mucronați), partea inferioară tomentoasă, iar cea superioară aspră, pieloase și marcescente, lung-stipelate. Arbore pînă la 35 m înălțime, ritidom gros. Tulpină dreaptă, coroană lat-piramidală, muguri înveliți în stipele filamentoase, lungi, persistente.