18 definiții pentru chițăi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăí vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăí vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita. corectat(ă)

CHIȚĂÍ, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.

A CHIȚĂÍ pers. 3 chíțăie intranz. (despre șoareci, șobolani etc.) A scoate sunete stridente și repetate, caracteristice speciei. /chiț + suf. ~ăi

chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].

chíțăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.

CHIȚCĂÍ vb. IV v. chițăi.

CHIȚCĂÍ vb. IV v. chițăi.

chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie

chițăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chíțăie, imperf. 3 sg. chițăiá

Intrare: chițăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițăi
  • chițăire
  • chițăit
  • chițăitu‑
  • chițăind
  • chițăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • chițăie
(să)
  • chițăie
  • chițăia
  • chițăi
  • chițăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • chițăie
(să)
  • chițăie
  • chițăiau
  • chițăi
  • chițăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițcăi
  • chițcăire
  • chițcăit
  • chițcăitu‑
  • chițcăind
  • chițcăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • chițcăie
(să)
  • chițcăie
  • chițcăia
  • chițcăi
  • chițcăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • chițcăie
(să)
  • chițcăie
  • chițcăiau
  • chițcăi
  • chițcăiseră
ghițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chiții
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițcui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chițăiverb

  • 1. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. DLRLC
    • format_quote Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
    • format_quote Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42. DLRLC
etimologie:
  • Chiț + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.