chilipir sn [At: BELDIMAN / V: chelep~, ~pur, ~iri~, ~per / Pl: ~uri / E: tc kelepir] 1 Lucru cumpărat foarte ieftin. 2 Marfa (de ocazie) cu preț foarte mic. 3 Câștig întâmplător, fără muncă. 4 Profit neașteptat.

CHILIPIR, chilipiruri, s. n. Afacere avantajoasă, cîștig neașteptat, fără muncă. Blestematul de război e un chilipir pentru unii și o pacoste pentru mulți. PAS, Z. II 229. Auzind atîtea și atîtea unchiașul, ca să nu scape chilipirul din mînă, trecu cu vederea peste orice temere și bănuieli și dădu fata cu ochii închiși, fără să cerceteze ce poamă era acel Peneș-împărat. POPESCU, B. III 109. Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzeșia cu o nimica toată... S-o îndulcit cu chilipiruri. ALECSANDRI, T. 258. ◊ (Adverbial) Jupîni de tarabă... Suduiau, se tocmeau, cumpărau chilipir. Vieți omenești le aveai cu-o para. BANUȘ, în POEZ. N. 22. ♦ Lucru cumpărat foarte ieftin, marfă (de ocazie) luată pe un preț de nimic. Cîte chilipiruri voi mai lua de acum încolo. GORJAN, H. II 204.

CHILIPIR, chilipiruri, s. n. Afacere avantajoasă, cîștig neașteptat, (fără muncă). ♦ (Concr.) Lucru foarte ieftin, marfă luată pe un preț de nimic. – Tc. kelepir.

CHILIPIR ~uri n. 1) Profit fără prea multă osteneală. 2) Marfă luată cu preț foarte mic. /<turc. kelepir

chilipir n. 1. marfă de ocaziune cu preț de nimica, lucru cumpărat ieftin: s’o îndulcit cu chilipiruri, de când a pus mâna pe moșie AL.; 2. folos neașteptat, câștig din întâmplare: umblă după chilipiruri; 3. (ironic) bucățică bună: o vulpe mirosise a carne... socotia că a dat de vreun chilipir ISP. [Turc. KELEPIR, lit. jaf, pradă (primitiv termen militar sinonim cu «duium» și«iamă»)].

chilipír n., pl. urĭ (turc. kelepir). Fam. Ocaziune, pleașcă. Marfă de chilipir, ĭeftină și bună. A cumpăra de chilipir, a cumpăra ĭeftin și bun.

chelepir sn vz chilipir

chelipir sn vz chilipir

chiliper sn vz chilipir

chiliperiu sn vz chilipir

chilipur sn vz chilipir

chiripir sn vz chilipir

chilipir s. n., pl. chilipiruri

chilipir s. n., pl. chilipiruri

chilipir s. n., pl. chilipiruri

CHILIPIR s. 1. (pop. și fam.) pleașcă, pomană, (înv.) ghelir, locma, (fig.) sfârâială. (Cumpără-l, e un adevărat ~.) 2. v. avantaj.

CHILIPIR s. 1. (pop. și fam.) pleașcă, pomană, (înv.) ghelir, locma, (fig.) sfîrîială. (Cumpără-l, e un adevărat ~.) 2. afacere, avantaj, cîștig, folos, pricopseală, profit, (Transilv. și Maram.) haznă, (fam. și ir.) scofală. (Nu e nici un ~ să...)

chilipir (chilipiruri), s. n. – 1. Lucru ieftin, cumpărare de marfă la un preț mic. – 2. Pleașcă. – Mr. chilipure, megl. chilipir. Tc. kelepir (Roesler 596; Șeineanu, II, 111; Meyer 221; Lokotsch 1156; Ronzevalle 147); cf. ngr. ϰελεπίρι, sb. ćelepir. – Der. chilipirgi, vb. (a căuta chilipiruri; a înșela); chilipirgiu, s. m. (oportunist), din tc. kelepirci.

curat chilipir expr. foarte ieftin.