chilom [At: DOSOFTEI, V. S. 128 / V: ~lum, ~b / Pl: ~oame / E: nct] (Înv) 1 sn Armă având forma unui baston cu secure la un capăt. 2 sm Lovitură cu pumnul.

CHILOM, (1) chiloame, s. n., (2) chilomi, s. m. 1. (Învechit) Armă în formă de baston cu secure la un capăt. Ceaușul de iniceri, văzîndu-l ca un zapciu ce era, au scos chilomul și l-a luat pe cap (= a început să-i dea în cap), fără de milă. ARHIVA R. II 141. 2. Lovitură cu pumnul; pumn. Ercule îi mai dete vro cîțiva pumni în cap, chilomi d-ăia d-ai lui, îndesați. ISPIRESCU, U. 32.

CHILOM, (1) chiloame, s. n., (2) chilomi, s. m. 1. (Înv.) Armă în formă de baston, cu secure la un capăt. 2. Lovitură dată cu pumnul; pumn. – Tc. külünk.

chilom m. 1. ciocan gros, măciucă ferecată: în mână cu un chilom PANN; 2. fam. pumn, ghiont: îi căra mereu la chilomi ISP. [Serb. TYULUM].

chilóm n., pl. urĭ și oame (din turc. külünk, ca și rom. chĭulug și sîrb. ćulum, topuz). Vechĭ (și chilum, pl. urĭ, și chilomb, pl. urĭ și oambe). Topuz orĭ cĭocan de luptă saŭ de ucis boiĭ. Azĭ. Munt. vest. S. m. Pumn, dupac: chilomĭ îndesațĭ (Isp. 2, 34 și 53). V. chilăŭ.

chilomb sn vz chilom

chilum sn vz chilom

chilúm, V. chilom.

chilom¹ (măciucă) (înv., reg.) s. n., pl. chiloame

chilom² (măciucă) (înv.) s. n., pl. chiloame

chilom (măciucă) s. n., pl. chiloame

CHILOM s. v. baltag, pumn.

chilom s. v. BALTAG. PUMN.