CHIMVAL, chimvale, s. n. 1. Vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul; cimbal. 2. (Rar) Clopot. – Din sl. kimvalŭ.

chimval sn [At: DOSOFTEI, PS. 497 / V: ~mbal / Pl: ~uri / E: vsl кумваль] (Înv; mpl) 1 Vechi instrument muzical compus din două jumătăți de glob de aramă care se loveau una cu alta Si: cimbal. 2 (Rar; imp) Clopot.

CHIMVAL, chimvale, s. n. 1. Vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul, cimbal. V. talger. 2. (Rar) Clopot. – Din sl. kimvalŭ.

CHIMVAL, chimvale, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Instrument muzical folosit în vechime, compus din două talere de aramă care se loveau unul de altul, producînd un sunet puternic și vibrant. 2. (Arhaizant, rar) Clopot. Larma de aramă a chimvalelor vestea răsăritul soarelui. CAMILAR, TEM. 147. Pe cînd dădea sunet greu și prelung, din cînd în cînd, chimvalul cel mare, monahii își purtau ici-colo rantiile mohorîte. SADOVEANU, F. J. 8.

CHIMVAL, chimvale, s. n. 1. Instrument muzical folosit în vechime, compus din două talere de aramă care se loveau unul de altul. 2. (Arh.) Clopot. – Slav (v. sl. kimvalŭ < gr.).

CHIMVAL ~e n. muz. Vechi instrument de percuție format din două talere de aramă care se lovesc unul de altul. /<sl. kimvalu

chimvál, V. cimbal.

chimbal sn vz chimval

CIMBAL s. n. v. chimval.

chinvál n., pl. e (vsl. kinvalŭ, d. mgr. și ngr. kinvalon, vgr. kýmbalon. V. cimbal și țambal). Vechĭ. Talger (instrument muzical). – Fals chimval.

chimval (înv.) s. n., pl. chimvale

chimval s. n., pl. chimvale

chimval s. n., pl. chimvale

CHIMVAL s. v. cimbal, taler, talger.

CHIMVAL s. (MUZ.) tipsii (pl.).

CHIMVAL s. (MUZ.) tipsii (pl.).

chimval s. v. CIMBAL. TALER. TALGER.

chinvale (chimvale), instrument de percuție format din două discuri metalice, puțin bombate la mijoc, de unde se prinde un inel de piele pentru a putea fi ținute în momentul când se lovesc unul de altul, cu întreaga față sau numai parțial. Sunt cunoscute din antic., când au fost întrebuințate în muzica de cult ca și în muzica războinică. La romani se numeau cymbal, la greci χύμβαλον (sg.) [1 Cor. 13.1], la vechii evrei c. (I Cronici, 15.28). Sunetul produs este strident, răsunător și fără o înălțime (2) bine determinată datorită armonicelor* ce se interferează.