chiul sn [At: CARAGIALE, M. 69 / Pl: ~uri / E: ns cf tc külah] 1 (Înv) Subterfugiu. 2 (Fam) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații. 3 (Fam; îlv) A trage ~ul (rar, un ~) A înșela. 4 (îal) A chiuli (1). 5 (Fam; îe) A trage ~ul A nu-și ține cuvântul dat.

CHIUL sbst. F Tragere pe sfoară: în argotul studențesc se numește un ~ (CAR.); a trage ~ul, a trage pe sfoară, a înșela, a juca un renghiu: ai văzut cum ți-a tras ~ul (CAR.).

CHIUL, chiuluri, s. n. (Familiar) Absentare nemotivată, sustragere, lipsă nemotivată de la o datorie, de la o obligație etc., din lene, comoditate sau neglijență; p. ext. înșelătorie. Doftorașul plictisit... se hotărî să recurgă la un subterfugiu, la aceea ce... în argoul studențesc se numește un chiul. CARAGIALE, O. II93. ◊ Expr. A trage chiulul = a) a lipsi (de la muncă) fără motiv serios; b) a nu-și ține cuvîntul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a-i juca (cuiva) o festă, a trage (pe cineva) pe sfoară, a păcăli.

CHIUL ~uri n. pop. Sustragere nemotivată de la muncă. ◊ A trage ~ul a lipsi nemotivat de la lucru. A-i trage cuiva ~ul a-i juca cuiva festa; a păcăli pe cineva. /<fr. cul

chiul n. numai în locuțiunea a trage cuiva chiulul, a-i juca o festă. [Origină necunoscută].

chĭul n., pl. urĭ (var. din chĭulaf). Fam. A trage chĭulu, a trage chĭulurĭ, a înșela, a păcăli (de ex. neplătind o datorie).

chiul s. n., pl. chiuluri

chiul (fam.) s. n., pl. chiuluri

chiul s. n., pl. chiuluri

chiul, chiuluri s. n. 1. sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații / unei îndatoriri. 2. absență nemotivată de la școală, de la facultate sau de la serviciu.

a trage chiulul / la fit expr. a lipsi de la școală sau de la serviciu; a se eschiva de la îndeplinirea unor sarcini.