cingătoare sf [At: (a. 1582) CUV. D. BĂTR. I, 257 / V: în~ / Pl: ~ori / E: [în]cinge + -ătoare] 1 Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul Vz bete, brâu, centură, chimir, colan, curea, șerpar. 2 (Nob; îf în~) Bandaj. 3 (Pop) Mijlocul corpului (care se încinge cu cingătoarea (1) Si: brâu, talie. 4 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape. 5 (Reg) Plantă cu frunze albăstrui care crește înaltă de un metru, nedefinită mai îndeaproape.

CINGĂTOARE, cingători, s. f. Fîșie de pînză, de mătase, de piele etc. care servește la încins și de care se pot prinde diferite obiecte (la bărbați: arme, fluiere etc., la femei: furcă, basma, flori etc.). V. brîu, curea. Vecina mea avea la cingătoare trei... trandafiri. GALACTION, O. I 57 Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. Scoțînd unpistol din cingătoare, îl slobozi în el. NEGRUZZI, S. I 21. Pune furca-n cingătoare Ș-aleargă la șezătoare. ȘEZ. VII 162. – Variantă: (regional) încingătoare (COȘBUC, P. 1122) s. f.

CINGĂTOARE, cingători, s. f. Fîșie de pînză, de mătase, de piele etc. care servește la încins. V. brîu, curea. [Var.: încingătoare s. f.] – Din cing (= încing, prez. ind. al lui încinge) + suf. -(ă)toare.

CINGĂTOARE ~ori f. 1) Fâșie dintr-un material (pânză, piele etc.) care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; curea; cordon; centură. 2) pop. Parte a corpului situată între șolduri și coaste; mijloc; talie; brâu. /a [în]cinge + suf. ~ătoare

cingătoare f. 1. tot ce servă la încins mijlocul corpului: panglică, curea, bete, brâu, chingă, șerpar, chimir; 2. mijlocul corpului: până la cingătoare; 3. fig. ceea ce înconjoară: cingătoare de dealuri.

cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare.

ÎNCINGĂTOARE s. f. v. cingătoare.

ÎNCINGĂTOARE, încingători, s. f. v. cingătoare.^[1]

încingătoáre, V. cingătoare.

cingătoare s. f., g.-d. art. cingătorii; pl. cingători

cingătoare s. f., g.-d. art. cingătorii; pl. cingători

cingătoare s. f., g.-d. art. cingătorii; pl. cingători

CINGĂTOARE s. 1. v. brâu. 2. v. centură.

CINGĂTOARE s. 1. brîu, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brinaci, (Ban. și Bucov.) frînghie. (Cu ~ se strînge mijlocul.) 2. centură, cordon, curea. (Pune-ți ~ la pantaloni.)

CINGĂTOARE. Subst. Cingătoare, curea, curelușă (dim.), talașcă (reg.), centură, centiron, cordon, cordonaș (dim.), chimir, chimiraș (dim.), șerpar, șerpăraș (dim.), brîu, brîuleț (dim.), brîușor, brînă, brînișor (reg.), brînaci (reg.), brîneț (pop.), brăcinar, bată, betiță (dim.), betelie, șirincă (reg.), șistoare (reg.), tarabulus (înv.). Centură de campion; centură de gimnastică; centură ortopedică; centură de salvare; centură de siguranță. Încingere, încins. Vb. A încinge (a pune, a strînge) cureaua (brîul). A descinge (a dezlega, a desface, a scoate) cureaua (brîul). A se încinge. A se descinge. Adj. Încins. V. îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte, podoabă.

cingătoare, cingători s. f. (deț.) an de condamnare.