CINIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

cinic, ~ă [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 36 / V: chinic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr cynique, lat cynicus] 1 a (Îs) Filozofie ~ă Doctrină filozofică din Antichitate, care nu recunoștea normele sociale existente și propovăduia o viață simplă și reîntoarcerea la natură. 2-3 smf, a (Flz) Care este (adept) al filozofiei cinice. 4 a (D. oameni) Care încalcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă asemenea atitudini. 6 sm Filozof cinic. 7 smf Om cu purtări cinice (5).

CINIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filozofie cinică = doctrină filozofică din Grecia antică, care nu recunoaște normele sociale existente și propovăduia o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filozof cinic (și substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

CINIC,-Ă, cinici,-e, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă pe față cu sînge rece și fără sfială, sfidător, fapte sau gînduri condamnabile; (despre manifestări ale oamenilor) care denotă o asemenea atitudine. O dragoste frumoasă și gingașă este un lucru de preț, pentru care ești invidiat și care se apără de poftele celor cinici și grosolani. CAMIL PETRESCU, T. II 36. Mi s-a părut cinic răspunsul prietenului meu. SAHIA, U.R.S.S. 76. Din prima zi am observat la el un rîs batjocoritor, cinic, pe care nu-l avea înainte. VLAHUȚĂ, O. A. 470. 2. (În expr.) Filozofie cinică = doctrină filozofică în Grecia antică, care nu recunoștea normele morale existente și propovăduia o simplitate excesivă, prin întoarcerea la natură. Filozof cinic = adept al doctrinei filozofice descrise mai sus. Diogene, filozoful cinic.

CINIC, -Ă adj. Școala cinică = școală filozofică greacă din antichitate, care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură, disprețul pentru normele eticii religioase, pentru convenționalism, bogăție și onoruri. // s.m. Filozof aparținînd acestei școli. // adj., s.m. și f. (Cel) care arată pe față, fără sfială, fapte și gînduri condamnabile; (om) rău, nerușinat, fără scrupule; (cel) care denotă sfidare, sfidător. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – cîinesc].

CINIC, -Ă I. adj. 1. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, nerușinat. 2. școală ~ă = școală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură. II. s. m. filozof aparținând acestei școli. III. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis și fără jenă atitudini și gânduri condamnabile; (om) nerușinat, fără scrupule. (< fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)

CINIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care ține de cinism; propriu cinismului. Om ~. ◊ Filozofie ~că doctrină filozofică antică care propovăduia revenirea la natură, respingând normele și convențiile sociale și morale. /<fr. cynique, lat. cynicus

cinic a. 1. privitor la acea sectă de filozofi greci cari înfruntau bunacuviință; 2. fig. nerușinat, obscen: apucături cinice.

*cínic, -ă adj. și s. (vgr. kynikós, de cîne, d. kýon, kynós, cîne). Fil. Se zice despre niște filosofĭ anticĭ care afectaŭ a disprețui conveniențele sociale și al căror maestru a fost Diogene. Fig. Foarte nerușinat, foarte obraznic: cuvîntare cinică. Adv. În mod cinic.

chinic, ~ă a vz cinic

cinic adj. m., pl. cinici; f. cinică, pl. cinice

cinic adj. m., pl. cinici; f. cinică, pl. cinice

cinic adj. m., pl. cinici; f. sg. cinică, pl. cinice