cinstit², ~ă [At: COD. VOR. 145/14 / V: (înv) cen~, (îvp) cis~ / Pl: ~iți, ~e / E: cinsti] 1 a Care este de bună-credință Vz cuviincios, omenos, politicos. 2 a Onest. 3 a (Pfm) Respectat. 4 a (Pfm) Onorat. 5 a (Înv; îe) Să vă fie fața ~ă! (sau să ierte ~a față a dv!) Pardon! 6 a Venerat. 7 a (Înv) De neam mare Vz nobil, bogat. 8 a (Îvp) Arătos. 9 a (Îvp) Elegant. 10 a (Înv) Autentic. 11 a (Pfm) Cast. 12 a (Pfm) Credincios soției (credincioasă soțului). 13 a (Pfm; d. o fată) Fecioară. 14 a (Înv) Prețios. 15 a (Pfm) Amețit (de băutură) Si: beat, chefăluit. 16 sfp (Pop) Iele.

cinstit¹ sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 351/23 / Pl: ~uri / E: cinsti] (Rar) 1-18 Cinstire (1-18).

CINSTIT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. De bună-credință, onest. La baza vieții fiecărui colecții ist. trebuie să stea munca cinstită în gospodăria colectivă. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 30. Tu nu știi că negustor cinstit și cal verde nu se află? DUMITRIU, V. L. 61. N-am mințit pe nimeni. Sînt om cinstit. SAHIA, N. 68. Nu... tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Adverbial) Membrii colectivului muncesc cinstit. ▭ Fraților, vă zic cinstit că n-am poruncit eu nimic. ALECSANDRI, T. 1137. 2. Credincios, fidel; cast. Femeie cinstită. 3. (În trecut, mai ales în formule de politețe) Vrednic de respect, onorabil, venerabil, stimat. Cînd ieși d-acolo, ce să vedeți dumneavoastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 163. Au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți... căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231.

CINSTIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect și de bună-credință; onest; integru. Om ~. 3) Care manifestă un atașament constant; care vădește statornicie în convingeri și sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

cinstit a. 1. onest, onorabil, onorat: mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.; 2. titlu dat preotului: cinstite părinte!

cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat: cinstite părinte! Adv. Cu cinste: avere dobîndită cinstit.

cinstel am [At: MARIAN, NU. 352 / E: cinste + -el] (Reg; rar) Cinstit².

CINSTIT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. v. sincer. 3. v. fidel. 4. v. onorabil.

CINSTIT adj. v. adorat, divinizat, idolatrizat, venerat.

CINSTIT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. neprefăcut, sincer, (livr.) franc, leal, loial, (înv.) nefățărit, prost, (fig.) deschis. (O fire ~.) 3. credincios, devotat, fidel, nestrămutat, statornic, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit (Un slujitor ~.) 4. onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

cinstit adj. v. ADORAT. DIVINIZAT. IDOLATRIZAT. VENERAT.

Cinstit ≠ depravat, josnic, necinstit.

cinstit, -ă, cinstiți, -te, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea, 1906). – Din cinsti (< sl. čistiti „respectat”) (Scriban, DEX).

cinstit, -ă, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea 1906). – Din sl. čistiti „respectat”.

HONEST IAGO (lat.) cinstite Iago – Shakespeare, „Othello”, act. III, scena 5. Astfel se adresează Othello perfidului său slujitor Iago. Expresie ironică, relevând lipsa de caracter.

Honest Iago! (engl. „Cinstite Iago!”) – Sînt cuvintele pe care le spune Othello (act. III, sc. 5), atunci cînd credea în sinceritatea acestui slujitor al său. Or se știe că Iago este prototipul omului perfid, necinstit. Prin antifrază (adică prin procedeul de a folosi o vorbă sau o frază în înțelesul ei contrar, spunînd de pildă pentru „negru” – alb ca un arap) se aplică în ironie aceste cuvinte shakespeariene acelor intriganți nerușinați care, cu aerul de a-ți fi prieteni și a voi să te îndatoreze, îți înșală buna-credință. LIT.

Honeste vivere (lat. „Să trăiești cinstit”) – e prima parte a unei maxime de drept roman, expusă de jurisconsultul Ulpian, consilierul împăratului Alexandru Severus, în Pandecte și în tratatul Juridic Liber singularis regularum. Iată textul complet al maximei: „Iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere”. (Preceptele dreptului sînt acestea: să trăiești cinstit, să nu dăunezi altuia, să dai fiecăruia ceea ce i se cuvine). Toate aceste trei precepte au devenit expresii curente și fiecare e folosit în împrejurarea potrivită. Caragiale, ridiculizînd pe inculții și veroșii sforari politici ai vremii, face un reușit joc de cuvinte în legătură cu honeste vivere, cînd pune în gura lui Cațavencu următoarea frază: „Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere…” (adică să bei cinstit!) – (O scrisoare pierdută, act. III, sc. 3). ȘT.