cioacă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ciocă¹, șchioa~ / P: cioa~ / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Vârf de deal Vz (reg) chicioră, cornățel, cornet, grumuleu, mormondol, picui. 3 Vârf de munte. 4 Vârf de munte de unde s-a tăiat pădurea Si: cucă. 5 Cârlig. 6 Scoabă. 7 Bucată de lemn care, prin răsucire, ține ușile (la pridvor, la cramă) închise. 8 Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele Si: (reg) carafă. 9 Unealtă cu care se strâng cercurile la butoaie. 10 Unealtă de soc în formă de lulea, în care e introdus capătul interior al carabei de la cimpoi. 11 Capetele încrestate ale lemnului vertical al ferăstrăului unde se așază coarda sau sfoara de întins. 12 Partea de la scaunul văsarului care prinde lemnul ce trebuie netezit. 13 Ichi (la anumite jocuri de copii). 14 Jocul cu acest ichi. 15 (Lpl) Bucată de lemn astfel cioplită, încât să permită prelingerea rachiului sau a țuicii de la cazan în alt vas. 16 (Șîf șchioa~) Târnăcop. 17 Cazma. 18 Unealtă de tăiat și de scobit, ca un ciocan cu capetele lungi și ascuțite Si: (reg) ciuc, dihoroi, pupăză, sălmac, scobitor, sfeclă. 19 Căuș. 20 Cafa. 21 Vas de lemn din care beau ciobanii apă și lapte. 22 Copac uscat dezrădăcinat Si: butuc, buturugă, cioată, ciot. 23 Mlădiță de viță cu 3-4 ochiuri, care se răsădește toamna sau primăvara pentru a face rădăcini Si: cârlig. 24 Cuvânt de alint pentru copii. 25 Organul genital masculin. 26 (Arg) Balivernă. 27 (Fam; îe) A se ține de ~oace A se ține de glume. 28 (Fam; îae) A se ține de șmecherii.

CIOACĂ² (pl. -ce) sf. 1 Un fel de scoabă la jugul joagărului ¶ 2 Olten. Un fel de cîrlig sau lemn încovoiat cu care se prinde portița grădinii, ușa pridvorului, gîrliciului, cramei, etc., ca să nu se deschidă ¶ 3 Tîrnăcop ¶ 4 Cîrlig prins de lumînarea sau prăjina unei cumpene ¶ 5 🌳 Trunchiul cu rădăcinile unui copac scos din pâmînt ¶ 6 pl. Capetele brațelor ferestrăului, unde se întinde sfoara ¶ 7 pl. = CARAFTE [comp. srb. čuka].

CIOACĂ³ (pl. -ce) sf. 🌐 Băn. Olten. Trans. Deal mai ridicat acoperit cu păduri; [srb. blg. čuka].

CIOACĂ, cioace, s. f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. – Comp. sb. čuka.

ciocă¹ sf vz cioacă¹

UMĂR (pl. -meri) sm., ‡Mold. Trans. (pl. -mere) sn. 1 🫀 Partea corpului care servește să lege de trunchiu brațele omului: ~ul drept, ~ul stîng; are un ~ mai ridicat decît celălalt; iaca ieși Reveca cu veadra pre umerul ei și pogorî la fîntînă (PAL.); umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PAL.); cu obrajii supți și plini de încrețituri, cu umerii aduși, pare de șaptezeci de ani (BR.-VN.); fata Măriilor voastre are soarele în piept... și doi luceferi în cei doi umeri (ISP.); Ⓕ: soarele pune hlămizi de argint pe umerii stîncilor (VLAH.); a da din umeri, a strînge din umeri (ca gest de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, etc.): habar n’am! răspunse el, dînd din umeri (ISP.); așa, cumnată dragă, zise mătușa Măriuca, strîngînd cu nedumerire din umere (CRG.); a pune ~ul, a da o mînă de ajutor: și orășanul și săteanul să punem ~ul la greu, să ne scăpăm țara de’ntunerec (JIP.); Ⓟ: a îndrepta lumea cu ~ul, a voi, singur, fără ajutorul nimănui, să schimbe starea în care se află omenirea: nu ai tu alt lucru și v(r)ei să îndrepți lumea cu ~ul? (ȚICH.); ~ la ~, unul alături de altul: cît au trăit ei împreună și au muncit tot ~ la ~, n’au adus-o mai departe decît la o vacă cu vițel (SB.); uniți strînși, ~ la ~... vom putea să ne împotrivim fățiș și pieptiș năvălirii modei (ISP.); Ⓟ: a lua pe cineva peste ~ (PAMF.), a-l lua în rîs, în bătaie de joc; Ⓟ: a se uita la cineva, a privi pe cineva peste ~, a-l privi cu trufie, cu aroganță: parc’ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap și uitîndu-se peste ~ la cei ce-i vorbesc (ISP.); Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste ~ m’ar privi (EMIN.); Olten.: a se uita peste umeri (CIAUȘ.), a fi cu un picior în groapă, a-și aștepta moartea; loc. adv. (a lua, a purta, a duce, etc.) de-a ~, de-a umeri(le), pe umeri: își ia ranița în spate și pușca de-a ~ (CRG.); se întîlnește cu alt om care avea un băț mare de-a ~ și o cîrjă mică în mînă (RET.); îsi luară fie-care desăguța d’a umeri (ISP.); cum îi rîdeau ochii cînd mă zărea pe deal, întorcîndu-mă acasă cu vînatul de-a umere! (ALECS.); el se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere (EMIN.); Ercule... o înhăță d’a umerile și veni cu dînsa la Împăratul lui (ISP.) ¶ 2 🫀 Umerii obrazului, obrajilor 👉 OBRAZ I 1 ¶ 3 👕 Partea cămășii sau unei haine care acopere umerii ¶ 4 Pr. anal. 🔧= MĂSEA3 b); – = CIOACĂ²6 [lat. humĕrus].

cioacă (reg.) s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioacă s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioacă s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioacă (cioace), s. f. – 1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui boc › boacă sau al lui bot › butuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc. – Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniță „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f. (om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka.^[1]

cioacă, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, înălțime, vârf de deal. 2. cârlig care ține un obiect de altul; scoabă, clobanț, cârlionț. 3. capătul lemnului vertical al ferăstrăului. 4. (reg.) târnăcop, cazma, crampăn, gheunoaie, chirlopan, țarsiță. 5. unealtă de tăiat și de scobit; ciuc, ticlu, pupăză, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingură de lemn de băut apă; polonic, căuș, cauc, cupă, hârgaie, cofă. 7. trunchiul unui arbore scos cu rădăcinile din pământ. 8. cioară neagră de clopotniță. 9. unealtă de dogărie cu care se împing cercurile la locul lor.

cioacă, cioace, cioci, (ciocă), s.f. (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Botă cu țurgălău: „Copiii din sat de la noi, mai demult, purtau cioci, cu care umblau a colinda” (Bilțiu, 2009: 62; vol. II). 3. Sapă cu pinten folosită în minerit. 4. Cârlig. 5. Târnăcop. 6. (înv.) Deal, vârf, pisc (sens dispărut azi). ■ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). ■ (onom.) Cioca(ș), nume de familie în jud. Maram. – Creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic, 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. 5. (înv.) Deal, vârf, pisc. ♦ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). Sens dispărut azi. ♦ (onom.) Cioca, Ciocas, Ciocaș, nume de familie (100 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).